
Nu cred că poate nega cineva faptul că Mission Impossible 6 este unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului! Şi să nu fii fan, nu poţi să nu îl admiri pe Tom Cruise făcându-şi singur cascadoriile şi alergându-se pe apă, în aer şi pe sub pământ cu toţi răii planetei, într-o cursă ce ne aminteşte de Fast and Furious, într-atât e de spectaculoasă şi neverosimilă altundeva decât în spaţiul cinematografic. Dar de vreme ce am venit la film și am acceptat convenţia, primim şi personajul cu tot cu trupă, stil şi atitudine- aşa că nu prea ar avea nimeni de ce să se plângă/cârcotească sau ce să reproşeze.





Într-un adevărat bombardament mediatic după cele 13 nominalizari la Oscar și ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, vizionarea acestui film se anunța apriori una incitantă. În primul rând pentru că Guillermo del Toro nu știe să facă filme comune, fiecare dintre producțiile lui mai adăugând încă o valență acestui creator absolut special, și în al doilea – pentru că în lumea asta nebună în care trăim- eu simt permanent nevoia să mă întorc în poveste.
Nu cred că suntem doar nostalgici după Bagheera copilăriei noastre dacă ne-a cucerit din prima T’Challa, fiul regelui din Wakanda, supereroul care transformat în panteră devine păstrătorul tradițiilor și al bogățiilor țării natale, un tărâm pe care nu îl poate accesa decât propriul popor. Și în plus cred că întreaga comunitate afro-americană e pe modul “standing ovations” după parada de actori formată din Chadwick Boseman, Michael B Jordan, Lupita Nyong’o, Angela Bassett, Forest Whitaker, Danai Gurira, pata de culoare fiind dată de Martin Freeman (foarte palid, hahaha), pentru că pentru amuzament a fost folosit Andy Serkis. Nah, să vedeți și voi albii cum e să fiți discriminați! 
