Posts Tagged ‘review’


francofoniaFilmul ales de către organizatori să deschidă cea de-a șasea ediție a Bucharest International Experimental Film Festival este Francofonia, ultima creație a lui Aleksandr Sokurov, un film elaborat cu minuțiozitate și polișat ca o bijuterie, cu părți ce fac trimiteri la docu-dramă și altele de-a dreptul poematice, cu o densitate a imaginilor și a mesajului copleșitoare, şi cu o cadență ce îți taie respirația. (mai mult…)


London Has FallenCod Roşu la Londra va stârni fără îndoială dispute, căci mulţi îşi vor pune întrebarea după vizionare , dacă nu cumva Mike alias Gerard moare „mai hard” decât o făcea Bruce Willis în toată seria în care unii se chinuiau să îl extermine,iar el nu se lăsa! Şi sincer, parcă aş înclina balanţa către carismaticul scoţian, care face în calitate de bodyguard al celui mai puternic om al planetei, cât toate serviciile secrete reunite. London has fallen este cel de-al doilea film al seriei, şi îmi pare că nu va fi ultimul, aşa că vom avea parte de urmări similare celor din Taken, în care rând pe rând ăia răii îi fură sau omoară familia lui Mike, aşa că el se va dezlănţui să răzbune/salveze ce are mai scump. Căci pe preşedintele lui l-a scăpat deja de doua ori (de asta sunt „la cataramă”) şi acum după Washington DC şi Londra ar mai putea muta acţiunea într-un loc exotic (gen Bankok, Djakarta sau deșertul Ghobi!) Zic şi eu aşa, să vă fac puţină atmosferizare de început, căci filmul este super action într-un mod cuceritor, are tot ce-i trebuie ca să ne facă plăcere să-l vedem atunci când nu ne dorim să ne problematizeze un scenariu. Aşa că Babak Najafi dă adunarea unei pleiade de actori în stare să joace orice, darămite un scenariu de action/crime/thriler. Şi aşa îi vedem la treabă, ba în rol de vicepreşedinte, agent secret, preşedinte, soţie, colegă pe: Morgan Freeman, Angela Bassett, Aaron Eckhart, Radha Mitchell, Melissa Leo şi, evident, pe Gerard Butler, rasat, carismatic, dur şi profesionist într-un mod cuceritor. (mai mult…)


afisTrebuie să ne mândrim că dintre toate țările, România este prima care vede acest nou episod al francizei (cu o săptămâna înaintea premierei americane!), așa că avem un motiv în plus să „propagăm” veștile acum că am beneficiat de acest statut privilegiat pe care îl datorăm Freeman Entertainment, care a devenit un nume respectat pe piața distribuitorilor de film.

The Divergent: Allegiant- Part 1 ne vine de la Lionsgate, un producător ce a excelat în blockbustere și francize dacă ne gândim că tot de la ei ne-au venit și Twilight, Hunger Games și RED 1&2, și care acum l-a desemnat pe regizorul Robert Schwentke să pună în pagina cinematografică un alt bestseller al Veronicăi Roth. (mai mult…)


Triple 9M-am bucurat de vizionarea de ziua internațională a femeii ca un copil lăsat de capul lui la un film cu pac pac! Așa cum credeam că va fi…Un film cu împușcături și cu ceva vânătăi! Asta în ciuda bunului renume al australianului John Hilcoat (The Proposition, The Road și Lawless, ca să amintesc doar ultimele trei văzute și reușite) care și-a început cariera  regizand  clipuri pentru Nick Cave & the Bad Seeds, Einstürzende Neubauten, Siouxsie & the Banshees, Manic Street Preachers, Bush, Placebo, Suede, Depeche Mode, HIM, Muse și mulți alții. (mai mult…)


Poster CC.inddDacă e să te iei după numele regizorului francez-Louis Leterrier- care a semnat regia pentru Now You See Me (2013), The Incredible Hulk (2008) și The Transporter (2002) poti crede că vei vedea un film de acțiune cu spioni și urmăriri spectaculoase. Asta s-a dorit, cred, până în momentul în care a intrat în scenă Sacha Baron Cohen, ca scenarist, producător și actor. Și așa s-a dus dracului toată presupunerea! Și dacă știi câte controverse a stârnit actorul fără teamă de penibil și apt pentru orice nebunie, abia atunci hotărăști dacă vrei să vezi Grimsby au ba. (mai mult…)


AfisChiar astăzi treceam în revistă la radio numele unor actori de primă mână care au primit nominalizări la Oscar, dar nu l-au câștigat…încă! Printre aceste nume era și cel al lui Ralph Fiennes, un personaj care se simte în largul lui în teatru, dar și la Hollywood. În 1994 era nominalizat pentru rolul secundar din Schindler’s List, dar Academia l-a preferat pe Tommy Lee Jones pentru interpretarea din The Fugitive, iar în 1997 a fost propus pentru interpretarea contelui Laszlo de Almásy din The English Patient, (filmul a luat Oscar), dar rolul pianistului David Helfgott jucat de Geoffrey Rush în Shine a fost mult mai convingător pentru membrii onoratei adunări cinematografice. E și chestie de noroc, de ce filme sunt la concurență, de felul în care se votează pentru apărarea fiecărui domeniu din care membrii Academiei americane fac parte, de gusturi, de lobby, șamd (mai mult…)


Gods Of EgyptAcum dacă e să fiu sinceră (ca întotdeauna!) mă aşteptam să fiu puţin dezamăgită de film, suprasaturat de efecte speciale, prea opulent ca scenografie şi costume, prea ca la …zei!

Şi când colo la locul faptei, povestea mitologică devine cât de fantastică trebuie să fie cu ajutorul CGI, Egiptul zeiesc este exact aşa cum trebuie să fie, iar costumele îţi taie răsuflarea şi îţi fură ochiul, precum o defilare de brand celebru în săptămâna modei de la Milano. Aşa că mi-am reprimat preconcepţia cu care venisem, şi i-am mulţumit în gând lui Alex Proyas (egiptean naturalizat în Australia!) pentru inspiraţie şi concepţie regizorală, căci am de ce: el este cel care a făcut şi The Crow, ultimul film al lui Brandon Lee, împuşcat mortal chiar pe platourile de filmare în 1994, apoi îi suntem recunoscători- noi fanii- pentru fabulosul documentar Best of Sting: Fields of Gold, îl aplaudăm frenetic pentru I, Robot şi avem palmele deja umflate când pomenim de Knowing, care e acceptabil. Acum Gods of Egypt, cu un scenariu ok, cu dialoguri sprinţare, cu un strop de ironie, cu o tonă de învaţăminte şi cu o concluzie pozitivă ce salvează happy endul de banal, vine să ne cucerească prin simplitatea sofisticată pictural, prin rigoarea cu care este construit ca o poveste mitologică, dar şi ca una iniţiatică, şi mai ales de iubire. Căci în esenţă, dincolo de trimiterile la legendă, la mit şi la epopee, filmul este povestea unei iubiri excepţionale care transcende chiar şi moartea. (mai mult…)


Hail, Caesar!Îl semnalam cu surle şi trâmbiţe prin decembrie trecut, şi pomeneam că va deschide Festivalul Filmului de la Berlin- ceea ce, recunoaşteţi, e ceva!- aşa că aşteptam această producţie ca mai tot mapamondul dornic să vadă ce mai scot din joben fraţii Coen, când geniali, când doar inovativi, când în afara normelor, când convenţionali în mod extrem. (mai mult…)


afis_SingurRChiar şi luând în calcul numai titlul şi faptul că este o comedie, şi tot ar trebui să fie buluc de spectatori în săli, căci-nu-i aşa – nu ţi se serveste oricând o “motivaţională” la care să mai şi râzi. Filmul lui Chrisian Ditter este o altă creaţie a lui în registrul comic, dupa cele două, Limba turca pentru începători şi Franceza pentru începători din 2006, şi Love, Rosie cu Lilly Collins din 2014, toate fără rezerve nostime, stenice şi benigne.

(mai mult…)


alvin-and-the-chipmunks-road-chip-movie-poster-2Sincer, de Valentine’s sau Dragobete, dacă v-ați hotărât să sărbătoriţi cumva, eu v-aş îndruma către filmele frumoase, cu energie bună, care ne destind şi ne fac să ne întoarcem cu iubire către copilul din noi. Iar la capitolul copilărire, nu văd nimic mai potrivit decât un film cvasi-animat cu… veveriţe. Căci Alvin & Company sunt la fel de “lovable” şi de “cute” ca şi minionii, care ne-au vrăjit prin candoare într-atât încât, de merchandise friendly ce sunt, alimentăm franciza cu aviditatea de a avea unul personal –sub orice formă ar fi el. Aşa că Alvin şi “verdeliţele” mi se pare o alegere potrivită pentru cele 86 de minute de comedie stenică și aventuri veveriţeşti într-o lume care acceptă şi ieşirea din normă, şi iubirea pentru creaturi imaginare vorbitoare şi cântătoare- adică în …ficţiune! (mai mult…)