Să fie clar de la început: dacă ai peste 14 ani nu vei avea nici un fel de fior, nu ţi se va face pielea de găină (sau după caz, de cocoş). Mai degrabă, vorba lui J Lo din timpul jurizării la American Idol, ai parte de goosies, doar dacă ai până în 7 ani şi atunci întreaga realizare cinematografică are sens. Aşa cum există rating de la ce vârstă se poate urmări un film , ar trebui să existe şi avertizări de genul: dacă ai până în şapte ani te vei distra de minune. (mai mult…)
Aşteptam filmul acesta convinsă fiind că nu are cum să nu mă uimească un Guillermo del Toro, şi m-a uimit. Pelicula – deşi este un horroruţ- adică nu tocmai genul meu predilect, este frumos construită, poate puţin superfluuă ca script- puţin prea previzibil. Magician al supranaturalului, Guillermo reconfirmă însă faptul că e un cineast cu o viziune globală, calibrând perfect miraculosul cu macabrul, imaginea cu scenografia de excepţie, fiorul şi scenele sângeroase cu izbăvirea prin iubire. Şi chiar dacă la prima vedere scriptul nu ne ia cu asalt, construcţia în sine a peliculei este cea care ne vrăjeşte şi ne lăsăm conduşi în poveste şi de sugestia narativă, dar mai ales de detaliile înşirate genial, care ne poartă pas cu pas către finalul- previzibil . Filmul este un alt pretext pentru o istorioară puţin macabră şi puţin metafizică, pusă în scenă cu mijloace stilistice ce poartă fără dubiu amprenta lui del Toro. (mai mult…)
Că atât în film, cât și în muzică este un mare hiatus, se știe, dar de ce să faci un remake ieftin la un horror clasic? Răspund tot eu: din simple considerente financiare. Să ajungi să te plictisești sau chiar să râzi la un horror, este o bilă neagră pentru un regizor, care fie vorba între noi, a realizat până în prezent un film de speriat copiii (Monster House) și unul pentru adolescenți (City of Amber). Sau poate m-am maturizat 🙂 … sau poate asta este moda: să mergi la un film de groază cu copiii de mână, care prin reacțiile lor, te pot surprinde și pe tine. (mai mult…)
Regizorul David Gelb, cel care a realizat The Lazarus Effect, s-a născut în Manhattan și încă din copilarie s-a apropiat de show-urile de pe Broadway, spectacolele Operei Metropolitane și aventurile din universul Marvel. Din 2006 s-a orientat spre proiecte, atât imaginare cât și inspirate din realitate, cel mai reușit din punctul de vedere al criticilor fiind documentarul Jiro Dreams of Sushi. În prezent lucrează la A Faster Horse, un film despre crearea legendarului Ford Mustang, dar și la o serie – Chef’s Table – despre șase bucătari celebri, care va fi lansată anul acesta. (mai mult…)
Se spune că telespectatorii filmelor horror plătesc cu bucurie doar ca să se simtă nefericiți! Eu pot să spun că vin din pură curiozitate să văd răul- pentru că el, prin orice formă, continuă să mă fascineze. În fond a-ți fi frică e ceva normal, a nu recunoaște asta- este însă anormal!
De cele mai multe ori mergi la un film crezând că-i bun, și pleci dezamăgit- alteori crezi că e mare plictiseală și vii extaziat! Sunt rare cazurile când la ceea ce te aștepți, aia primești. (mai mult…)
Sa fiu sincer, cand am vazut afisul de la Annabelle, eram sigur ca e o idee mai veche pe care o vazusem in sezonul 5 , episodul 6 din Twilight Zone, un episod cu Telly Savalas, intitulat Living Doll-Talky Tina, prima data difuzat in 1963, dar pe care eu l-am vazut mult mai tarziu la TV Novi Sad. Si pe vremea aia ma chinuia intrebarea: Era personajul jucat de Telly Savalas un nebun sau era un episod horror? Replicile memorabile erau: ‘My name is Talky Tina, and I love you very much.’ ‘My name is Talky Tina, and I’m going to kill you.’ ‘My name is Talky Tina, and you’ll be sorry.
Ultima pelicula a primei seri de festival a fost una care ne-a regalat si s-a desfasurat sub egida titulaturii Maestri europeni ai ororii. S-a numit ALLELUIA si este semnata Fabrice Du Weltz, deja un reper al cinematografiei dark de pe batranul continent, desi au trecut doar 10 ani de la debutul cu Calvaire.
The Canal, filmul irlandezului Ivan Kavanagh a fost- de departe- preferatul meu de pana acum. Cu un scenariu care nu e chiar fresh, dar sub o bagheta regizorala ferma si inspirata, filmul are tensiunea intrinseca, balansul si credibilitatea unei pelicule de succes. Sigur ca avem si aici truisme, dar in mod clar dl Kavanagh are regia in ADN. Jocul actorilor, pe care –sincer-nu i-am mai vazut- a fost “revelant”, efectele speciale nespectaculoase, dar intr-atat de bine plasate, incat sa dea o cadenta interesanta peliculei, story-ul condus cu un crescendo care te face sa ignori locurile comune, intr-un cuvant un film care iti atrage atentia si prin inserturile vintage din arhivele reale ale unor cazuri celebre si tenebroase ale politiei. Un pic daca ar fi fortat mai mult scenariul , Ivan Kavanagh ar fi stors cam toata subsanta lui si nu ne-ar fi lasat impresia ca se putea mai mult. Oricum este vizibila experienta celor 5 lungmetraje si 10 scurtmetraje realizate deja, filmele lui castigand de fiecare data premii la toate prezentele in festivaluri, ceea ce imi intareste parerea ca mai e mult de vazut de la el si ca ne asteapta surprize spectaculoase de la regizorul aflat intr-o reala, vizibila si notabila crestere calitativa.
