Dacă acțiunea din Legenda lui Tarzan, în regia lui David Yates (exact, cel cu Harry Potter!) ar fi avut loc în 2016, cu siguranță Belgia ar fi stârnit ”furtuna” în UE, din cauza actelor de eroism ale omului crescut de gorile! Așa- acțiunea are loc în anul 1885, când Statul Liber Congo este închinat direct regelui belgian și vreme în care –iată!!- doar Statele Unite erau într-atât de democrate încât să investigheze și să facă publice asemenea acțiuni abominabile (asta în timp ce americanii decimau și închideau în rezervații populațiile triburilor amer-indiene, stăpânele de drept ale Americii de Nord!).
Înainte de a merge la acest film, am avut o singură reținere: Anna Kendrick! Trebuie să am și eu (ca mulți alții) o actriță care nu-mi spune nimic și în cazul meu e fata aia care zice câteva replici în Twilight, a jucat în Up In The Air, a dansat în Pitch Perfect și cântă Cups. Și chiar dacă îi arunci în arenă, lângă ea, pe Sam Rockwell și Tim Roth, nu mă convinge, cum nu m-a convins nici când a jucat alături de George Clooney. Dar uitându-mă în filmografia ei am observat că e activă și în domeniul teatrului, unde la 12 ani a devenit a doua cea mai tânără actriță nominalizată la premiile Tony. Așadar, sunt numai eu alergic la ea? Așa se pare! 
Pentru un film turnat în două luni, cu un buget restrâns, nu e rău! Pentru un regizor antrenat pentru filmele horror (Eden Lake, Woman In Black), scenarist la My Little Eye și asistent de regizor la The Descent: Part 2 din nou, nu e rău! Pentru un film care nu s-a vrut cu teroriști (ni s-a cam aplecat de teroarea, ca și de victoria de după 1989…unde ești, fă, Victorie, în acest caz- bă, teroristule) și care este de fapt despre tâlhari, din nou scriu că nu e rău. 
Sinceră să fiu îmi era puțin dor de Kevin Costner, pe care nu l-am plăcut de prima oară, ci treptat, pe măsura ce farmecul lui special mi s-a arătat. De atunci am tot așteptat roluri de excepție, căci simțeam că are acea sclipire, dar parcă acestea nu au venit pe de-a-ntregul, el trecând pe lângă măretie la oarece distanță. Nu spun ca nu a avut roluri foarte bune (ca în Dances with Wolves, The Dragonfly, The Postman, Bodyguard sau Message in a Bottle) dar îmi pare că nu a găsit încă partitura completă, ideală pentru el, într-un film de anvergură. Nici în Criminal nu este la parametri maximali, dar face un rol credibil într-un film de acțiune care te prinde, în pofida truismelor și a scenariului nu foarte original. Cu siguranță însă are destul suspans, destulă acțiune și mai ales mulți actori buni care să suscite interesul publicului dornic de adrenalină. Așa că regizorul Ariel Vromen mizează aproape total pe distribuție, lucru înțelept, dar care nu funcționează întotdeauna global. Nume precum Kevin Costner, Gary Oldman, Tommy Lee Jones, Ryan Reynolds, Gal Gadot sau chiar Michael Pitt sunt în măsură să atragă, dar marele talent al unora dintre ei este subestimat de rolurile din Criminal pe care le-au facut –evident- ca să-și plăteasca facturile. 
De obicei filmele în care este o inflaţie de personaje a căror notorietate este concurentă – par artificiale, nişte „făcături” menite doar sa aducă încasări; Batman V Superman reuşeşte însă să treacă de bariera asta şi să livreze o producţie în stare să te captiveze, fapt ce i se datorează evident lui Zack Snyder. Trebuie însă să recunoaştem că având un asemenea material nu i-a fost chiar greu, cei doi scenarişti descurcându-se onorabil cu tema ultraofertantă, dar nu într-atât încât să ne uluiască. Avem câte puţin din toate: şi dileme morale şi filosofice, şi trimiteri la psihologia maselor, şi iubire şi nebunie şi SF, deşi ceea ce ne „fură” este acţiunea, scenele de luptă care destructurează universul citadin, efectele speciale şi tensiunea interioară a filmului, pe care nu ni-l putem însă explica pe de-a-ntregul: de ce se luptă Superman cu Batman? Răspunsul este simplu, ca să aibă de la ce se-mpăca!
În economia globală a unei pelicule, momentele cele mai importante sunt începutul- care dacă nu e captivant te poate face să renunţi la a mai vedea filmul – şi sfârşitul – care pune punctele pe toate „i”-urile şi îţi imprimă emoţiile şi sentimentele cu care pleci din sală. Batman V Superman începe abrupt, violent, cu scene extreme de oraş sub asediul navelor extraterestre, cu panică, durere şi frică, pentru ca apoi sa introducă treptat personajele principale intr-o cadenţă pe care o va păstra într-un mod fericit până la final.
Ben Affleck este surpriza emisiunii, pardon, a filmului și a muncit mult ca să se întâmple acest lucru…în primul rând a muncit fizic! Wonder Woman este o wonder model, de origine israeliană, la 1,78, care este bineee de tot, deși gurile rele zic că este prea slabă (da, da, și strugurii acri ca dracu’). E perfectă îmbrăcată, e și mai bine semi îmbrăcată, ușor cam glacială, dar are verbul la ea! Henry Cavill chiar se contopește cu personajul, e serios, e iubăreț și aprig când e cazul (și da, sângerează și el). Holy Hunter este un mare talent și singura care e relaxată în această ipostază de senatoare într-un film cu super eroi, spre deosebire de un alt mare actor, Jeremy Irons, pe care l-am perceput ușor crispat, dar adoptând o mină ironică, aproape mucalită. Jesse Eisenberg face un pas important în carieră jucând excepțional rolul villain-ului Luthor, chiar și când are muci la nas! Ceea ce lipsește cu adevărat din aciditatea replicilor celor doi este umorul, (ca in Deadpool), așa că personajele sunt prea serioase, prea sfătoase și încrâncenate!
Și fiți foarte atenți că dacă veți sta cu nasul în nachos și popcorn s-ar putea să îi ratați pe Aquaman sau Flash, iar dacă s-a întâmplat acest lucru, nu-i bai, îi vedeți la anul în The Justice League, tot în regia lui Zack Snyder.
Cod Roşu la Londra va stârni fără îndoială dispute, căci mulţi îşi vor pune întrebarea după vizionare , dacă nu cumva Mike alias Gerard moare „mai hard” decât o făcea Bruce Willis în toată seria în care unii se chinuiau să îl extermine,iar el nu se lăsa! Şi sincer, parcă aş înclina balanţa către carismaticul scoţian, care face în calitate de bodyguard al celui mai puternic om al planetei, cât toate serviciile secrete reunite. London has fallen este cel de-al doilea film al seriei, şi îmi pare că nu va fi ultimul, aşa că vom avea parte de urmări similare celor din Taken, în care rând pe rând ăia răii îi fură sau omoară familia lui Mike, aşa că el se va dezlănţui să răzbune/salveze ce are mai scump. Căci pe preşedintele lui l-a scăpat deja de doua ori (de asta sunt „la cataramă”) şi acum după Washington DC şi Londra ar mai putea muta acţiunea într-un loc exotic (gen Bankok, Djakarta sau deșertul Ghobi!) Zic şi eu aşa, să vă fac puţină atmosferizare de început, căci filmul este super action într-un mod cuceritor, are tot ce-i trebuie ca să ne facă plăcere să-l vedem atunci când nu ne dorim să ne problematizeze un scenariu. Aşa că Babak Najafi dă adunarea unei pleiade de actori în stare să joace orice, darămite un scenariu de action/crime/thriler. Şi aşa îi vedem la treabă, ba în rol de vicepreşedinte, agent secret, preşedinte, soţie, colegă pe: Morgan Freeman, Angela Bassett, Aaron Eckhart, Radha Mitchell, Melissa Leo şi, evident, pe Gerard Butler, rasat, carismatic, dur şi profesionist într-un mod cuceritor. 
M-am bucurat de vizionarea de ziua internațională a femeii ca un copil lăsat de capul lui la un film cu pac pac! Așa cum credeam că va fi…Un film cu împușcături și cu ceva vânătăi! Asta în ciuda bunului renume al australianului John Hilcoat (The Proposition, The Road și Lawless, ca să amintesc doar ultimele trei văzute și reușite) care și-a început cariera regizand clipuri pentru Nick Cave & the Bad Seeds, Einstürzende Neubauten, Siouxsie & the Banshees, Manic Street Preachers, Bush, Placebo, Suede, Depeche Mode, HIM, Muse și mulți alții. 
Radiotopic 