Când ai înainte trei filme ale lui Soderberg care au ridicat ştacheta într-un fel anume, e cam greu să găseşti formula care să se încadreze în serie în mod onorabil. Poate doar dacă abandonezi cu totul ideea originală de Rat Pack şi o virezi pe Girl Power, aşa cum a făcut Gary Ross cel talentat, care ne-a bucurat şi cu Seabiscuit, The Tale of Despereax, The Hunger Games sau Free State of Jones, pentru care a scris şi scenariile, după cum a făcut-o şi pentru minunatul BIG al lui Penny Marshall, comedia fantastică în care Tom Hanks strălucea!
Într-un adevărat bombardament mediatic după cele 13 nominalizari la Oscar și ceremonia de decernare a Globurilor de Aur, vizionarea acestui film se anunța apriori una incitantă. În primul rând pentru că Guillermo del Toro nu știe să facă filme comune, fiecare dintre producțiile lui mai adăugând încă o valență acestui creator absolut special, și în al doilea – pentru că în lumea asta nebună în care trăim- eu simt permanent nevoia să mă întorc în poveste. 
Nu cred că suntem doar nostalgici după Bagheera copilăriei noastre dacă ne-a cucerit din prima T’Challa, fiul regelui din Wakanda, supereroul care transformat în panteră devine păstrătorul tradițiilor și al bogățiilor țării natale, un tărâm pe care nu îl poate accesa decât propriul popor. Și în plus cred că întreaga comunitate afro-americană e pe modul “standing ovations” după parada de actori formată din Chadwick Boseman, Michael B Jordan, Lupita Nyong’o, Angela Bassett, Forest Whitaker, Danai Gurira, pata de culoare fiind dată de Martin Freeman (foarte palid, hahaha), pentru că pentru amuzament a fost folosit Andy Serkis. Nah, să vedeți și voi albii cum e să fiți discriminați! 
Radiotopic 