Cand mergi la un film in care joaca un actor pe care il admiri si ai vrea sa-l vezi glorificat dupa cum merita talentul lui, esti si mai pretentios. Si asta pentru ca ti-ai dori un scenariu super bun, o regie de mare clasa si un joc exceptional, asta fiind in fapt dezideratul tuturor celor implicati in orice fel in actul artistic, fie ca sunt creatori sau consumatori.
Sa fiu sincer, cand am vazut afisul de la Annabelle, eram sigur ca e o idee mai veche pe care o vazusem in sezonul 5 , episodul 6 din Twilight Zone, un episod cu Telly Savalas, intitulat Living Doll-Talky Tina, prima data difuzat in 1963, dar pe care eu l-am vazut mult mai tarziu la TV Novi Sad. Si pe vremea aia ma chinuia intrebarea: Era personajul jucat de Telly Savalas un nebun sau era un episod horror? Replicile memorabile erau: ‘My name is Talky Tina, and I love you very much.’ ‘My name is Talky Tina, and I’m going to kill you.’ ‘My name is Talky Tina, and you’ll be sorry.
Ultima pelicula a primei seri de festival a fost una care ne-a regalat si s-a desfasurat sub egida titulaturii Maestri europeni ai ororii. S-a numit ALLELUIA si este semnata Fabrice Du Weltz, deja un reper al cinematografiei dark de pe batranul continent, desi au trecut doar 10 ani de la debutul cu Calvaire.
The Canal, filmul irlandezului Ivan Kavanagh a fost- de departe- preferatul meu de pana acum. Cu un scenariu care nu e chiar fresh, dar sub o bagheta regizorala ferma si inspirata, filmul are tensiunea intrinseca, balansul si credibilitatea unei pelicule de succes. Sigur ca avem si aici truisme, dar in mod clar dl Kavanagh are regia in ADN. Jocul actorilor, pe care –sincer-nu i-am mai vazut- a fost “revelant”, efectele speciale nespectaculoase, dar intr-atat de bine plasate, incat sa dea o cadenta interesanta peliculei, story-ul condus cu un crescendo care te face sa ignori locurile comune, intr-un cuvant un film care iti atrage atentia si prin inserturile vintage din arhivele reale ale unor cazuri celebre si tenebroase ale politiei. Un pic daca ar fi fortat mai mult scenariul , Ivan Kavanagh ar fi stors cam toata subsanta lui si nu ne-ar fi lasat impresia ca se putea mai mult. Oricum este vizibila experienta celor 5 lungmetraje si 10 scurtmetraje realizate deja, filmele lui castigand de fiecare data premii la toate prezentele in festivaluri, ceea ce imi intareste parerea ca mai e mult de vazut de la el si ca ne asteapta surprize spectaculoase de la regizorul aflat intr-o reala, vizibila si notabila crestere calitativa.
Aux Yeux Des Vivants/ Printre cei vii, filmul francez regizat bicefal de Alexandre Bustillo si Julien Maury nu mi-a comunicat mai nimic in afara scenelor de o violenta nejustificata, mesajul la vedere fiind acela al iubirii parentale in numele careia se pot face si orori, dar si acte de sacrificiu si bravura. In rest nimic de remarcat, scenariul fiind parca o compilatie din lecturle cinematografice clasice.
Prima seara a competitiei de lungmetraje a debutat cu filmul american At Devil’s Door in regia lui Nicholas McCarthy, care pastraza rigorile unui horror clasic uzitand toate truismele filmelor de gen, fara nici o inovatie, fara nici o voluta stilistica notabila. Previzibil, citibil cu lejeritate ca si story, are o interpretare ce nu iese din norma si nici nu prea ne sperie, ca sa fim sinceri, McCarthy părand sa nu fi evoluat prea mult de la The Pact, precedenta lui realizare, destul de bine primita de public.
Buna lume si popor, iata-ma la Dracula Film Horror & Fantasy Festival, care este in desfasurare aici la Brasov. Predestinat ca si Sighisoara evenimentelor legate de Dracula & company, Brasovul este un oras european civilizat, curat si frumos, cu oameni pe masura. Sa revenim la festival: seara de deschidere a apartinut organizatorilor –care au pregatit in tema sala si foierul teatrulului Sica Alexandrescu, si distribuitorului RoImage –care ne-a facut o dubla surpriza: proiectia in avanpremiera nationala a filmului Dracula Untold, si un ID pe care Luke Evans – Dracula himself- l-a filmat special pentru festival. Frumos!
Filmul despre care vă voi vorbi poate fi văzut la TV 1000 şi ne prilejuieşte o întâlnire cu David Fincher, un regizor mereu surprinzător, cu clasă, care ştie să aleagă cele mai neaşteptate scenarii şi să le transpună magistral pe peliculă, cu un dozaj, o ştiinţă a gros planului şi o cadenţă de mare cineast.
NU stiu daca va plac filmele horror, si mai ales de ce? Sincera sa fiu, personal nu ma dau in vant dupa imaginile terifiante, dupa povestile care iti fac pielea “de gaina” cum se zice, sau dupa creieri pe pereti si sange in valuri. Trebuie sa merg la vizionari insa, oricare ar fi genul filmului, iar de aceasta data a fost AS ABOVE, SO BELOW, in traducere Precum in cer, asa si pe pamant, distribuit in Romania de RO Image. Despre John Erick Dowdle, regizorul american al filmului, stim ca este scenarist, producator, actor, cameraman si …devreme acasa. Clar genul lui predilect este filmul de groaza si spre edificare mentionez inca vreo cateva pelicule : Devil / Demon (2010), Quarantine / Carantina (2008)sau Full Moon Rising (1996) , in fapt prima lui productie.
Darul lui Jonas,The GIVER in titlul original, este unul dintre filmele asteptate ale acestui an. Nu doar pentru distributia care ii cuprinde pe Jeff Bridges, Meryl Streep, Katie Holmes, Alexander Skarsgard si Taylor Swift aflata la debutul cinematografic.Nici macar pentru Philip Noyce,cel care ne-a dat printre multe alte pelicule notabile precum Salt cu Angelina Jolie, sau The Quiet American cu Michael Caine, si una memorabilia : The Bone Collector- Colectionarul de oase in care Denzel Washington face un rol magistral.Si totusi nu pentru toate aceste considerente asteptam The Giver, ci pentru ca este ecranizarea romanului cu acelasi nume al lui Lois Lowry, autoarea a peste 30 de carti in care isi propune sa-i ajute pe adolescenti sa-si raspunda la intrebarile legate de viata, identitate si relatii interpersonale. Tocmai pentru controversele starnite de romanele ei, ce converg fara exceptie catre tematica relatiilor umane.
Radiotopic 