The Sun is God – J.M.W.Turner (Un geniu…flegmatic 🙂 )

Mr-Turner-poster

In filmul lui Mike Leigh, pictorul luminii, J.M.W Turner, un peisagist britanic indragostit de mare, este prezentat ca un  om care face ceea ce ii place si merge doar acolo unde se simte bine, o filosofie de viata sanatoasa, pe care ar trebui sa o adoptam mai toti. Alegerea actorului Timothy Spall a fost una inspirata, pentru ca nu m-am asteptat la un joc aproape visceral, cu gemete si apucaturi salbatice. Nici menajera (Dorothy Atkinson) nu e orientata in jocul actoricesc spre finete, ci tot spre un personaj care are apucaturi de rozatoare curioasa si privire talamba, iar vorbele ii ies din gura pe un ton coborat, cu intentia de a-si manifesta nemultumirile. Dar in ciuda acestor prezentari, geniul pictorului si devotamentul (si iubirea secreta a) menajerei, ies la suprafata, lasand in urma comportamentele grobiene si apucaturile animalice. Exista un echilibru pe tot parcursul filmului, intre urat si frumos, intre admiratie si respingere. Intalnirile dintre pictor si ceilalti colegi de breasla, de la Royal Academy, sunt unele in care maestrul ii „felicita” pentru lucrari , intr-un mod umilitor. Iar intalnirea pictorului cu o alta femeie, Mrs Booth (Marion Bailey) – sau doamna Booț, conform subtitrarii! – o doamna care nu stie cine este personajul care vine in mod constant si alege aceeasi camera, reprezinta evadarea artistului din casa unde vizitele unei sotii rautacioase si ale unui pictor falit, Benjamin Haydon (Martin Savage) devin insuportabile. In plus , in noul loc din Margate, corabiile sunt puse intr-o lumina perfecta pentru pictat.

Faptul ca Turner nu a facut din pictura un mijloc de profit este ilustrat prin scena in care el refuza sa isi vinda lucrarile din casa natala, la un pret enorm pentru acea vreme, spunand raspicat ca doreste ca publicul sa aiba acces gratuit la operele sale si nu sa fie ascunse intr-o colectie. In plus, parerile sale despre inaintasi ( de ex.Claude Lorrain, pe care Turner il admira  fara rezerve) sunt ferm sustinute in fata criticului de arta John Ruskin, care declara ca artistul baroc era unul fad. Stilul lui Tuner de a raspunde la parerile altora,  este unul agresiv, taios si , poate marele lui noroc a fost ca in jurul lui existau oameni care i-au suportat nazurile, ciudateniile si bolile, vazand in primul rand in el un genial artist. Nu degeaba actorul britanic,Timothy Spall (Wormtail din seria Harry Potter) a castigat cu acest rol premiul de interpretare masculina la Festivalul de Film de la Cannes.

Meritul regizorului este cel de a prezenta un artist excentric ( se spune ca intr-adevar pictorul ar fi cerut sa fie legat de catarg penru a simti din plin miscarile navei pe furtuna, scena care e inclusa si in film) si care aproape de sfarsitul vietii descopera precursorul fotografiei – dagherotipul – o camera obscura care poate sa surprinda cu ajutorul clorurii de argint, foarte repede, ceea ce artistul realiza in saptamani, dar, din pacate, in alb-negru si nu in feeria coloristica  de care  e capabil  pictorul.

Am vazut un film despre un pictor inovator prezentat ca un rebel, ca un om care nu vrea sa fie incartiruit si care nu a fost inteles  pe vremea lui. Si cred ca nici acum locul pe care il ocupa in lumea artei nu este la adevaratul lui nivel de creatie.

Regie: Mike Leigh

Scenariu: Mike Leigh

Cu: Timothy Spall, Dorothy Atkinson, Marion Bailey, Paul Jesson, Lesley Manville

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s