Am vazut multe filme la viata mea, de razboi, cu crime, cu armaghedoane, drame, tragedii- de toate. Insa la nici unul nu am plans ca la filmul lui Kornel Mundruczo, regizorul maghiar care este deja o voce distincta a cinematografiei europene.
Deci nu intamplator White God a fost ales sa inchida editia din acest an a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.
Cum sa descriu o pelicula in care apar doar cateva personaje si vreo 250 de caini? Un film cu animale?…Nici pe departe! Pentru ca acesti caini sunt un personaj colectiv, o forta care incearca o corectie, din pluton detasandu-se cainele Hagen, un metis frumos, bland si destept care ajunge masculul Afla ce declanseaza o apocalipsa cu caini. Asta dupa ce tatal fetitei care ii era stapana il arunca in strada.
Desi stiam ca animalele nu au fost bruscate, ca nici unul nu a suferit la filmari, nu m-am putut abtine sa nu imi acopar ochii la unele scene. Dupa ce vezi filmul asta atat de intens si de frust , te intrebi – cu siguranta- care sunt bestiile? Cainii care –odata scapati de la hingheri unde asteptau sa fie eutanasiati – refac parcursul calvarului lor si se razbuna pe cei care i-au schingiuit, sau oamenii care i-au transformat in fiare ucigase batandu-i, amenintandu-i, folosindu-i la lupte, si dorind sa-i omoare in felurite moduri. Cine e de vina ? In parte – o lege imaginara ce ii obliga pe detinatorii de caini metisi sa plateasca taxe mari la stat, asa ca au preferat sa-i arunce pe strada, unde ii vaneaza hingherii si se salbaticesc in guerilla asta nesfarsita pentru supravietuire.
Parabola lui Mundruczo ii avantajeaza pe caini – care desi ucigasi spre final- reactioneaza la sunete melodioase si mai ales la calm si echilibru. Clar ca pana la urma iubirea, compasiunea si atentia sunt motoarele pentru o existenta echilibrata, frumoasa, dar atunci cand ele lipsesc, totul degenereaza si tranforma uneori victimele in agresori. In esenta este vorba de o axioma comportamentala biblica, ce suna cam asa “cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura”, adica orice ai face cuiva, la un moment dat ti se va intoarce si tie. Pana la urma se restabileste echilibrul si in viata, dar si in film, cand in scena finala avem si oameni si animale intr-o capitulare sub semnul intelegerii si acceptarii. Iar daca ati privit vreodata in ochi un caine care da din coada, stiti-cu siguranta – ca nu exista nimic mai sincer, mai frumos, mai adevarat.
Un caine isi va venera stapanul, il va iubi neconditionat si il va respecta.Cati stapani isi respecta insa animalele de companie?
Filmul lui Kornel Mundruczo este amar si ne arata lucruri pe care nu ne e usor nici sa le privim, dar nici sa le acceptam. Si tocmai pentru asta mesajul lui e cu atat mai imperativ si ne someaza sa redevenim umani, sa nu ne alienam si sa incepem sa semanam cu niste fiare…
Pelicula lui Mundruczo a castigat anul acesta premiul Un Certain Regard la Cannes si a reprezentat propunerea pentru Oscar a Ungariei, continuind seria premiilor inceputa in 2002 cu Leopardul de argint primit la Locarno pentru Pleasant Day, continuata cu premiul FIPRESCI la Cannes in 2008 pentru Delta si in 2010 pentru Tender Son-The Frankenstein Project.
Neindoielnic White God va atrage atentia publicului, nu numai prin subiectul original ca abordare, dar mai ales prin ceea ce simbolizeaza, iar titlul este persiflant de-a dreptul: zeul pe care cainele il aduleaza este in fapt o creatura jalnica, nesimtitoare si agresiva, egoista si profitoare.
Regia: Kornél Mundruczó
Scenariu: Kornél Mundruczó, Viktória Petrányi
Cu: Zsófia Psotta, Sándor Zsótér, Lili Horváth
Radiotopic 