Michaela Platon:
„The Hateful Eight” sau Tarantino redivivus
Nu au trecut decât 2 ani şi iată-l pe Tarantino reinventându-se (pentru a câta oară ??) cu acest hibrid, western –policier- thriller- comedie neagră, care o să ne bântuie în următoarele zile, săptămâni, până vom fi epuizat starea în care ne introduce, şi ea ciudată ca şi The Hateful Eight însuşi. Dar cum ar putea fi altfel o creaţie Tarantino, decât ieşită din tipare de la început până la sfârşit, slalomând prin genuri, înghesuind personaje şi actori mari într-o distribuţie de fiecare dată de invidiat, şarjând cu un soi special de insolenţă în replici deconcertante, teatralizând, iscând sentimente contradictorii şi blufând, şfichiuind în dialog- toate într-un fel atât de particular, încât l-am defini chiar ”tarantinesc”. Inepuizabile ca imaginaţie scenariile lui sunt elaborate minuţios, dar au şi fluiditatea lucrurilor ce par a veni de la sine, din aceeaşi sursă care a născut şi Reservoir Dogs, Pulp Fiction, Kill Bill, Inglorious Basterds sau Django Unchained. Iar unei inventivităţi de asemenea factură, de geniu am putea spune, i se adaugă o ştiinţă aparte de a scrie personajele special pentru actorii cărora le sunt destinate, de a ţine în mână şi a pune în operă scriptul, şi de a ne uimi la tot pasul cu felul în care amalgamează totul şi scoate din “pălăria” lui de magician al ecranului -ba un iepuraş, ba o cobra, ba un porumbel, ba un crocodil. (mai mult…)
Radiotopic 