După ce anul trecut aproape pe vremea asta ne oferea Equalizer, iată-l pe Antoine Fuqua (da, tot acela căruia îi datorăm, printre altele şi Training Day) reeditând performanţa de a regiza un film provocator, visceral şi intens, cu o distribuţie valoroasă şi un rol principal care îi prilejuieste lui Jake Gyllenhaal o ieşire la rampă care va capta neîndoielnic atenţia, şi –poate- şi câştigarea unor premii. Căci este uimitor ca Billy Hope, un pugilist crescut în sistemul instituţional, care îşi realizează visul vieţii dobândind tot ce şi-ar putea dori un om: o familie minunată, succes, bani, recunoaştere . Dar cum viaţa nu e dreaptă, hazardul năruie totul într-o clipă, şi el trebuie să lupte de această dată cu adversari mult mai de temut: legislaţia privind protecţia copilului, sistemul judiciar american, durera şi pierderea, teama, furia , neîncrederea. (mai mult…)
Archive for the ‘Film’ Category
SOUTHPAW
Posted: 23/08/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:2015, 50 Cent, Antoine Fuqua, cinema, film, filme noi, Forest Whitaker, Forum Film România, Jake Gyllenhaal, James Horner, Kurt Sutter, Miguel Gomez, movie, Naomie Harris, Oona Laurence, Rachel McAdams, recenzie, review, Rita Ora, Skylan Brooks, trailer
Paper Towns
Posted: 18/08/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Austin Abram, Cara Delevingne, cinema, film, filme noi, Halston Sage, Jake Schreier, Jaz Sinclair, John Green, Justice Smith, Michael H. Weber, movie, Nat Wolff, OdeonFilm, Paper Towns, recenzie, review, Scott Neustadter, trailer
Filmul lui Jake Schreier este unul pentru adolescenţi şi nostalgicii vârstei, pentru romantici şi sensibili,pentru toţi cei înclinaţi să vadă la cinematograf poveşti frumoase, mai degrabă decât drame şi horror-uri. Valorificând cinematografic un best seller, nuvela omonimă a lui John Greenm scrisă acum şapte ani, scenariul nu este unul inovator, dar ca şi cartea probabil, readuce prospeţimea unei vârste minunate- adolescenţa- şi a unei perioade pe care nimeni nu o poate uita- ultima clasă de liceu cu balul de final şi plecarea la facultate. (mai mult…)
The Gift
Posted: 10/08/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Adam Lazarre-White, Allison Tolman, Busy Philipps, cinema, film, filme noi, InterComFilm, Jason Bateman, Joel Edgerton, movie, Nash Edgerton, Rebecca Hall, recenzie, review, Susan May Pratt, The Gift, Tim Griffin, trailer
V-aţi întrebat ce anume face dintr-un thriller un film ce merită văzut? Eu am facut-o, şi de fiecare dată am avut un singur răspuns, acelaşi. Dincolo de scenariul în sine, de distribuţie şi performanţe actoriceşti, de artificii cinematografice, ceea ce ne face să apreciam genul acesta este tensiunea, intenţia insidioasă, aşteptarea. Aşa că indiferent despre ce e vorba, cine joacă sau cum e filmat, produsul final devine unul notabil atunci când ne induce o stare de tensiune de la început şi până la sfârşit. Şi fie că sărim de pe scaune la scenele care ne iau pe nepregătite, fie că doar tresărim, asta înseamnă că avem de-a face cu un thriller autentic. Ceea ce am avut spre vizionare şi la întâlnirea cu ultima producţie a lui Joel Edgerton, actor, scenarist, regizor şi producător australian cunoscut mai ales din apariţiile lui din Zero Dark Thirty, Exodus: Gods and Kings, dar mai ales din minunatul The Great Gatsby al lui Baz Luhrmann, unde face un rol de calibru- Tom Buchanan- în compania lui Leonardo DiCaprio,Tobey Maguire şi Carey Mulligan. (mai mult…)
Self/Less : Transfer de viaţă
Posted: 06/08/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Àlex Pastor, Ben Kingsley, cinema, David Pastor, Derek Luke, film, filme noi, Freeman Entertainment, Matthew Goode, movie, Natalie Martinez, recenzie, review, Ryan Reynolds, Self/Less, Tarsem Singh, trailer, Transfer de viaţă, Victor Garber
Se întâmplă uneori să scriu imediat după terminarea filmului..asta înseamnă că în câteva săptămâni voi uita mare parte din el? N-aş spune, dar cu siguranţă nu înseamnă că filmul regizat de Tarsem Singh (The Cell, Immortals, Mirror Mirror) este fără valoare! Din contră, este un excelent action movie, un SF pertinent şi un film cursiv. Începutul e aşa: ce îţi mai poţi dori când ai un imperiu imobiliar, maşini scumpe, femei frumoase şi chiar candelabre poleite cu aur? Încă o viaţă să te poţi bucura de ele! Şi apoi încă una şi încă una? Asta cu nemurirea e un subiect care continuă să facă vâlvă, deşi mulţi sunt de acord că te-ai cam plictisi, că îţi vezi fiinţele dragi cum se sting şi nu mai poţi rezista la atâta suferinţă. Dar eu sincer, n-am întâlnit nici un nemuritor- să îl intervievez ca la carte şi abia apoi să vă prezint concluziile. Până atunci, să revin la scenariul legat de „murirea” corpului şi nemurirea sufletului! Nu e rău, deloc! E fluid, te face foarte atent la personaje, chiar dacă în unele momente sfidează logica! Felul în care e scris te îndeamnă să ierţi gogoriţele şi să vrei să vezi care e finalul. (mai mult…)
Mission: Impossible – Rogue Nation
Posted: 06/08/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Alec Baldwin, Bruce Geller, Christopher McQuarrie, cinema, Drew Pearce, film, filme noi, Jeremy Renner, Mission: Impossible - Rogue Nation, movie, Rebecca Ferguson, recenzie, review, RoImage 2000, Sean Harris, Simon Pegg, Tom Cruise, trailer, Ving Rhames
Orice ar spune pricinoşii este unul dintre cele mai aşteptate filme ale verii şi oricât ar protesta sus menţionaţii , nu ne mai săturam să-l urmărim pe Ethan/Tom – Hunt/Cruise, care este în mare formă fizică şi încă ne fascinează în postura de super agent secret. Şi chiar dacă pornim de la un dat apriori- că omul e aşa de deştept şi de profesionist încât este aproape nemuritor- tot il urmărim cu sufletul la gură în aceasta nouă misiune imposibilă în care acţiunea e altoită cu ceva action fast & furious+ Bond. Aşa că n-am nici o îndoială că filmul va domina această vară box office-ul mondial. (mai mult…)
The Fantastic Four…
Posted: 05/08/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, benzi desenate, cinema, comic books, Fant4stic, Fantastic Four, film, filme noi, Jack Kirby, Jamie Bell, Jeremy Slater, Josh Trank, Kate Mara, Michael B. Jordan, Miles Teller, movie, OdeonFilm, recenzie, Reg E. Cathey, review, Simon Kinberg, Stan Lee, Toby Kebbell, trailer
…sau Fant4stic 🙂
Aş începe cu o întrebare: cât mai e nevoie în lume de super eroi, de modele şi de filme despre puterea însumată a energiilor, despre prietenie şi a fi special? Răspunsul meu este “cât încape!”, aşa că nu am să încetez să îmi bucur copilul interior cu poveşti care motivează, orice vârstă aş avea.
Fanii benzilor desenate (mai ales cei care le colecționează cu îndârjire pe cele din anii 40, 50 sau 60) se vor bucura aşadar, așa cum s-a întâmplat în 1994, apoi în 2005, de acest ultim reboot ce va fi pentru ei o sursă de amuzament (nu mă aștept însă la încasări amețitoare!). (mai mult…)
Pixels
Posted: 29/07/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Adam Sandler, arcade game, Ashley Benson, Asteroids, Astro Fighters, Brian Cox, Centipede, Chris Columbus, cinema, Dan Aykroyd, Denis Akiyama, Donkey-Kong, film, filme noi, Frogger, Galaga, InterComFilm, Josh Gad, Kevin James, Martha Stewart, Michelle Monaghan, movie, Pac-Man, Patrick Jean, Peter Dinklage, Qbert, recenzie, review, Sean Bean, Serena Williams, Space Invaders, Tim Herlihy, Timothy Dowling, trailer
Nu încape îndoială că vara n-ar mai fi fost aceeaşi fără filmul ăsta! Dinamic, frumos construit, colorat şi special, numai bun să ne captiveze, întocmai cum au făcut-o –odinioară- şi primele jocuri pe calculator. Şi chiar dacă acum ni se par rudimentare şi copilăroase, să nu uităm câtă energie puneam în câştigarea lor, şi mai ales cu câtă voluptate luptam, şi câtă bucurie ne-au adus. (mai mult…)
Trainwreck sau O tipă …dezastru
Posted: 22/07/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Amar'e Stoudemire, Amy Schumer, Bill Hader, Brie Larson, Chris Evert, cinema, Claudia O'Doherty, Colin Quinn, Daniel Radcliffe, film, filme noi, Jim Norton, Judd Apatow, Keith Robinson, LeBron James, Marisa Tomei, Marv Albert, Matthew Broderick, Method Man, Mike Birbiglia, movie, Randall Park, recenzie, review, RoImage 2000, stand up comedy, Tilda Swinton, trailer
Cel mai nou film regizat de Judd Apatow (The 40-Year-Old Virgin, This Is 40) este o comedie nostimă şi fresh în care o tânără jurnalistă cu o filosofie de viaţă hedonistă evoluează până la statutul de persoană care e capabilă să îşi asume responsabilităţi. Marcată încă din copilărie de separarea părinţilor şi de modul direct şi nepotrivit în care tatăl i-o explica ei şi sorei mai mici, Amy trăieşte într-un tăvălug de evenimente din care abia dacă se dezmeticeşte, în spatele acestei harababuri existenţiale sălăşluind totuşi un suflet care îşi doreşte tot ce-şi doreşte îndeobşte un suflet: iubire împărtăşită, romantism, tot tacâmul! (mai mult…)
Ant-Man
Posted: 22/07/2015 by michaelaplaton in FilmEtichete:2015, Adam McKay, Ant-Man, Bobby Cannavale, cinema, Corey Stoll, Edgar Wright, Evangeline Lilly, film, filme noi, Forum Film România, Jack Kirby, Joe Cornish, Larry Lieber, Marvel, Michael Douglas, Michael Peña, movie, omul furnica, Paul Rudd, Peyton Reed, recenzie, review, Stan Lee, trailer
Uite că pe-asta cu “furnicul” n-am ANTicipat-o!! Dar au făcut-o cei de la MARVEL într-un demers frumos aspectat, cu toţi augurii pe cerul reuşitei. Căci n-am nici o îndoială că Omul Furnică va cuceri, va plăcea, aşa încât la viitorul Halloween o să avem în magazine şi costumul de erou proaspăt lansat. Unde mai pui ca îl “paşte” un club exclusivist, acela al super eroilor care mai au de făcut lucruri. Ca în zicătoarea..”căci cuvântul din poveste, înainte mult mai este!” (mai mult…)
Magic Mike XXL
Posted: 22/07/2015 by MarcelPlaton in FilmEtichete:2015, Adam Rodriguez, Amber Heard Depp, Andie MacDowell, Channing Tatum, cinema, Elizabeth Banks, film, filme noi, Freeman Entertainment, Gabriel Iglesias, Gregory Jacobs, Jada Pinkett Smith, Joe Manganiello, Kevin Nash, Magic Mike XXL, Matt Bomer, movie, nightclub, recenzie, Reid Carolin, review, Steven Soderbergh, stripper, trailer
Când a apărut The Full Monty acum 18 ani, am râs şi am savurat fiecare replică! Apreciată de americani producţia s-a transformat dupa ceva timp în operetă, devenind mare succes pe Broadway. Apoi când în 2012 Steven Soderbergh a lansat Magic Mike m-am bucurat de prospeţimea şi savoarea unor replici date de striperi care se apropiau de 40 de ani, dar care îşi păstraseră pe lângă forma fizică şi umorul. (mai mult…)