Filmul lui Paul Negoescu se înscrie în linia tradiţională a comediilor pe care publicul le iubeşte fără rezerve, la care aderă spontan dintr-o nevoie antrenată în anii comunismului de a râde chiar şi atunci când în viaţă nu pare să fie loc de amuzament. Iar crezul declarat al regizorului – de a le aduce zâmbetul pe buze spectatorilor- este materializat în această comedie light, permeabilă şi stenică, în care însă problemele existenţiale majore nu sunt ocolite. Căci nu poate fi ceva mai important decât asumarea propriei vieţi cu tot cu o relaţie şi un copil, iar personajul principal – deşi conferenţiar universitar, nu pare să se fi maturizat într-atât încât să ştie ce vrea să facă din şi cu viaţa lui.
6,9 PE SCARA RICHTER este un film special – şi asta nu doar datorită genului pe care îl aduce – musicalul- ci mai ales a felului în care o face: cu un umor de situaţie amar, cu personaje bântuite obsesiv de frici, cu compulsii de diverse feluri şi cu o ameninţare implicită în textul scenariului: apropierea iminentă a unui cutremur major. În plus este un musical în film, într-o manieră hollywoodiană (păstrând proporţiile!), propunere neaşteptată cu care Nae Caranfil ne surprinde după precedentul lui film, Closer To The Moon. Tot el semnează şi scenariul (ca de altfel la toate filmele lui), dar de data asta adaugă calităţii de regizor şi pe acelea de talentat compozitor şi textier! 
Radiotopic 