Archive for the ‘Film’ Category

CINEPOLITICA 2017

Posted: 06/04/2017 by michaelaplaton in Film

“Războiul Regelui”, un documentar despre Regele Mihai I al României, în competiția Cinepolitica 2017

În anul în care se împlinesc 90 de ani de la proclamarea Principelui Mihai ca Rege, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica (20 – 23 aprilie, Cinema Elvira Popescu) aduce, în premieră, la București, documentarul istoric Războiul Regelui / The King Who Tricked Hitler (r. Trevor Poots), narat de Marcel Iureș. Aceasta este ultima dintre marile povești nespuse ale celui de-al Doilea Război Mondial, dezvăluită de ultimul Șef de Stat din acele vremuri rămas în viață, Regele Mihai I al României. “Am luat trenul spre Berlin să vedem ce ar fi rezervat cealaltă cale și am avut un prânz cu Hitler. Nu a fost deloc o întâlnire plăcută.” Povestea deciziei unui Rege care, într-un punct critic în al Doilea Război Mondial, a renunțat la sprijinul acordat Germaniei, îndreptând România spre Aliați și a grăbit sfârșitul războiului. Este o poveste a intrigilor de palat. Și o poveste a decepțiilor. De la Palatul Buckingham spre București. De la Moscova spre Washington. Semnale diplomatice pierdute, spioni aristocratici, șantaj sub amenințarea pistolului. Și curajul unui tânăr rege ce a îndrăznit. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial găsea România ca o națiune tânără, de abia atingând vârsta de 20 de ani.

Tot din competiția Cinepolitica face parte și Ucenicul / The Apprentice (r. Junfeng Boo), un film prezentat la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, și care va da fiori prin realismul său psihologic. Povestea urmărește imersia unui tânăr ofițer în întunecatul sistem corecțional al Malaeziei. Transferat la o închisoare de maximă securitate pentru a face parte din serviciul de pază, Aiman va ajunge printr-o conjunctură neprevăzută ucenicul veteranului Rahim, călăul-șef al închisorii în care se practică și execuții ale deținuților încarcerați pentru faptele cele mai grave. Această turnură din viața sa, îl va aduce pe tânăr extrem de aproape de trecutul tenebros al lui Rahim, de care îi leagă, în modul cel mai crud, un eveniment dureros: moartea tatălui sau. Subiectul este cu atât mai interesant întrucât, recent, în aceeași țară asiatică, un român a fost condamnat la moarte.

Un alt film tulburător, care va fi prezentat în competiție este și Recolta de oameni / Human Harvest (r. Leon Lee). Documentarul are la bază investigația a doi nominalizați la Premiul Nobel, despre cum spitalele din China, prin uciderea a mii de prizonieri, opozanţi ai sistemului (membrii unui cult enigmatic și ai unui sistem de credinţă alternativ, Falun Gong), recoltează și vinde organe către Occident.

Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvira Popescu din București, și va reuni în competiție șapte dintre cele mai noi filme și documentare politice. Printre aceste, se numără și Patria e a noastră / Chez Nous (r. Lucas Belvaux), un film cum nu se poate mai actual pentru fenomenul ascensiunii extremei drepte în inima Uniunii Europene, Putin pentru totdeauna? / Putin Forever (r. Kiril Nenashev), un documentar curajos despre protestele din Rusia, care au avut loc în perioada 2011 – 2012, Adăpostul din interior / Beyond The Mountains and Hills (r. Eran Kolirin), o dramă foarte atent construită și excepțional jucată despre sindromul post-traumatic al militarilor lăsați la vatră, numită de critici un American Beauty israelian, și Ciocnirea / Clash (r. Mohamed Diab), un experiment cinematografic bazat pe o copleșitoare presiune psihologică, care are în centrul atenției o mașină de transport de prizonieri din mijlocul evenimentelor Primăverii Arabe ce generează un conflict de caractere, mentalități și ideologii greu de regăsit în vreun alt film contemporan.

Premiul pentru Cel mai bun film  (Trofeul Cinepolitica), în valoare de 2 500 Euro, va fi oferit de către Institutul Cultural Român.

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica va avea loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco din București.

TIFF îl celebrează pe H.G.Giger

Posted: 06/04/2017 by michaelaplaton in Film

Biomecanica, suprarealism, creaturi intunecate si obiecte futuriste – artistul elvetian H.R. Giger, maestru al realismului fantastic, va fi celebrat la cea de-a 16-a editie a Festivalului International de Film Transilvania (2 – 11 iunie 2017, Cluj-Napoca), in cadrul unei retrospective. Faimos pentru design-ul creaturii extraterestre din filmul SF iconic Alien (1979), care i-a adus un premiu Oscar, Giger a creat, in 45 de ani, o colectie impresionanta de lucrari unice.

 

Portretul H.R. Giger va cuprinde filme care exploreaza culisele creatiei lui, precum si doua titluri din seria Alien, ambele regizate de Ridley Scott: primul, cel din 1979, si cel mai recent, Alien: Covenant (2017), care se va lansa anul acesta.


Cine ar fi crezut în 2014, când Cristophe Gans a venit cu o reinterpretare a acestei poveşti ( pelicula încheia festivalul de la Berlin un an mai târziu), că în 2017 o să avem o reeditare a celebrului film de animaţie din 1991, de această dată în variantă live-action, dar păstrând acelaşi libret minunat şi aceeaşi poveste? Eu, sincer nu, dar văzând acum pelicula, mă declar- a nu ştiu câta oară vrăjită de basmul în care iubirea învinge orice, ca o putere supremă ce este!

(mai mult…)


V-aţi întrebat ce anume face ca un film să devină unul antologic? Un scenariu de valoare pe care să îl “instrumenteze” un regizor genial, o distribuţie trăznet, o imagine impecabilă sau costume şi scenografie de vis? Şi eu mi-am pus întrebarea asta şi am ajuns la concluzia că e vorba de toate astea plus încă ceva pe deasupra: câtă emoţie este în stare să livreze pelicula, în aşa fel încât să ne amprenteze şi să nu ne mai putem extrage din siajul acesta care ne preia şi nu ne mai scapă nicicând.

(mai mult…)


FAST & FURIOUS 8 

t.rom. FURIOS ȘI IUTE 8

PREMIERA: 21 aprilie 2017 la cinema și IMAX 

Gen: Acțiune/Thriller

Cu:  Vin Diesel, Dwayne Johnson, Jason Statham, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson, Chris “Ludacris” Bridges, Helen Mirren, Nathalie Emmanuel, Elsa Pataky, Scott Eastwood, alături de Kurt Russell și Charlize Theron

După Fast & Furious 7, unul din filmele care au ajuns cel mai rapid la 1 miliard de dolari încasări internaționale, și cel de-al șaselea titlu cu cele mai mari încasări din istorie, vine cel mai nou capitol din cea mai populară și mai îndrăgită serie din toate timpurile: FURIOS ȘI IUTE 8.

(mai mult…)


 

Filmul ăsta este unul care o să fie inclus fără probleme în grilele tuturor televiziunilor, şi o să-l vedem la nesfârşit, pentru că dincolo de orice, răspunde unor cerinţe necesare şi suficiente pentru producţiile de categoria B: are ceva acţiune, e cu bătăi şi împuşcături, cu politişti corupţi şi traficanţi, în distribuţie se regăsesc actori cunoscuţi şi are un final mulţumitor, care încheie ori pontos, ori lasă loc pentru o continuare. Asa că din postura unei atari producţii, Sleepless are o construcţie într-atât de previzibilă încât o să îi facă pe mulţi să se umfle în pene că “intuiesc” scenariul mai ceva ca mama Omida! Iar ăsta e un atu la public, oricare ar fi acela.

(mai mult…)


index

Spectaculos la modul absolut, cu imagini miraculoase plasate într-un peisaj el însuşi parcă personaj al poveştii, Kong- Insula Craniilor este destinat să uimească şi să dinamiteze barierele dintre genuri, căci este rând pe rând action movie, adventure, mistery, SF şi drama, totul amalgamat iscusit de Jordan Voght- Roberts, cu experienţă mai degraba în televiziune, dar care, iată, pare să fi dat lovitura cu această nouă versiune a sagăi regelui Kong.

(mai mult…)


afis-2

Nu e lucru uşor să duci un personaj atât de special ca Wolverine atâta timp, şi el să rămână emblematic şi pentru filmul care l-a generat, dar şi pentru filmografia care se ocupă de mutanţi, după cum nu e la-ndemână să pui capăt unei legende!

(mai mult…)

PREMIILE GOPO 2017

Posted: 02/03/2017 by michaelaplaton in Film

images

Cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România va avea loc pe 21 martie 2017, la Teatrul Național din Capitală si 21 de lungmetraje românești lansate în cinematografele autohtone în 2016 au fost luate în considerare, de juriul din acest an, pentru desemnarea nominalizărilor celei de-a XI-a ediții a Premiilor Gopo.

                        titieni-dragus-mungiu

„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) și „Sieranevada” (regia Cristi Puiu), intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film.

cristi-puiu

„Sieranevada” și „Câini” intră în cursă pentru 13 trofee Gopo, cele două lungmetraje fiind nominalizate la categorii precum: „Cel mai bun film”, „Cea mai bună regie”, „Cel mai bun scenariu”, „Cea mai bună imagine” sau „Cel mai bun actor în rol principal”.

O situație inedită este înregistrată la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” unde lupta se va da între patru actrițe din lungmetrajul „Sieranevada” – Tatiana Iekel, Cătălina Moga, Ana Ciontea, Judith State – și Viorica Geantă Chelbea nominalizată pentru rolul din „Miracolul din Tekir” (regia Ruxandra Zenide).

sieranevada

La categoria „cel mai bun regizor” au fost nominalizați: Cristian Mungiu („Bacalaureat”), Adrian Sitaru („Ilegitim”), Cristi Puiu („Sieranevada”), Bogdan Mirică („Câini”) și Radu Jude („Inimi cicatrizate”).

bogdan-mirica

Mimi Brănescu („Sieranevada”), Adrian Titieni („Bacalaureat”), Bogdan Dumitrache („Dublu”), Gheorghe Visu („Câini”) și András Hatházi („Orizont”) sunt cei cinci nominalizați care își pot adjudeca trofeul Gopo pentru „Cel mai bun actor principal”.

Statueta Gopo pentru „Cea mai bună actriță în rol principal” poate fi câștigată de Medeea Marinescu („03.ByPass”), Dana Dogaru („Sieranevada”), Maria Drăguș („Bacalaureat”), Rodica Lazăr („Orizont”) sau de Alina Grigore („Ilegitim”).

caini

„Câini”, filmul regizat de Bogdan Mirică, a fost nominalizat și la categoria „Cel mai bun debut” alături de lungmetrajele „Dublu” (regia Catrinel Dănăiață) și „Discordia” (regia Ion Indolean).

Adrian Titieni intră în cursa și pentru trofeul Gopo pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”. La această secțiune el a fost propus pentru rolul din lungmetrajul lui Adrian Sitaru, „Ilegitim”. Lista este completată de Vlad Ivanov („Câini”), Șerban Pavlu („Inimi cicatrizate”), Petre Ciubotaru („Bacalaureat”) și Sorin Medeleni (răposatul actor din „Sieranevada”).

inimi-cicatrizate

„Camera obscură” (regia Gheorghe Preda),  „Doar o răsuflare” (regia Monica Lăzurean-Gorgan), „Imagini din vis” (regia Sorin Luca), „În căutarea tatălui pierdut” (regia Ionuț Teianu) și „Varză, cartofi şi alţi demoni” (regia Șerban Georgescu) sunt cele cinci producții ce pot fi votate la categoria „Cel mai bun documentar”.

În lupta pentru trofeul Gopo pentru „Cel mai bun film european”, juriul a nominalizat următoarele pelicule: „Fiul lui Saul” / „Saul Fia” (regia László Nemes), „Toni Erdmann” (regia Maren Ade), „Mlaștina”/ „La Isla Minima” (regia Alberto Rodríguez), „Despre oameni și oi”/ „Rams” (regia Grímur Hákonarson) și „Un porumbel cugetând pe o ramură”/ „A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence” (regia Roy Andersson).

Nominalizările la Premiile Gopo din acest an au fost stabilite de un juriu format din 11 profesioniști din domeniu: Gabriel Achim (regizor), Oana Iancu (producător), Doru Ana (actor), Raluca Mănescu (scenarist), Tudor Mircea (operator), Nita Chivulescu (monteur), și criticii de film: Dana Duma, Ileana Bîrsan, Andrei Șendrea, Dragoș Marin și Doru Pop, iar aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo 2017, printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit și consultanță – PwC România.

2

Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

Parteneri: CNC, Teatrul Național, Ministerul Culturii

Sponsori: Apa Nova, Aqua Carpatica, Domeniil Sâmburești

Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, News.ro, Viva, Unica, A List Magazine, Cinemagia, All About Romanian Cinema, Cinefan,  Scena 9, Ziarul Metropolis, Bucharest City App

Partener de monitorizare: Media Trust

Iata si lista cu lungmetrajele care au fost eligibile la editia din acest an a  PREMIILOR GOPO

  1. “BILLION DOLAR HOTEL”, regia Alecs Năstoiu, producător GAT Films Transilvania
  1. “ILEGITIM” (coproducție România, Polonia, Franța), regia Adrian Sitaru, producător Domestic Film în coproducție cu Film Produkcja și Damned Films
  1. “MINTE-MĂ FRUMOS ÎN CENTRUL VECHI”, regia Iura Luncașu, producător Fundația Teatrul Contemporan
  1. “USTUROI”,  regia Lucian Alexandrescu, producător Groparu.ro
  1. “ORIZONT”, regia Marian Crișan, producători Solar Indie Junction, Mandragora Movies, Rova Film
  1. “DINCOLO DE CALEA FERATĂ” (coproducție România, Suedia), regia Cătălin Mitulescu, producător Strada Film în coproducție cu Chimney Pot
  1. “03.BYPASS”, regia Nap Toader, producător Clandestino Production
  1. “MERCY STREET – STRADA SPERANȚEI”, regia Ștefan Buzea și Radu Nicolae, producător Opal Production
  1. “BACALAUREAT” (coproducție România, Franța, Belgia), regia Cristian Mungiu, producător Mobra Film în coproducție cu Why Not Productions, Les Films du Fleuve
  1. * “MIRACOLUL DIN TEKIR” (coproducție România, Elveția), regia Ruxandra Zenide, producător Elefant Film coproducător Elefant Films
  1. “TUDO”, regia Iura Luncașu, producător imagine8 stories
  1. “DUBLU”, regia Catrinel Dănăiață, producător Abis Studio în coproducție cu Hi Film Productions
  1. “AFACEREA EST” (coproducție România, Lituania), regia igor Cobileanski, producător Alien Film în coproducție cu Just A Moment, Brio Film
  1. “SIERANEVADA” (coproducție România, Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Franța), regia Cristi Puiu, producător Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters And Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films
  1. “CÂINI” (coproducție România, Franța, Bulgaria), regia Bogdan Mirică, producător 42 KM Film, EZ Films, Argo Film
  1. “SELFIE 69”, regia Cristina Iacob, producător Zazu Film

 

  1. “DOUĂ LOZURI”, regia Paul Negoescu, producători Actorie de Film, Papillon Film, Kirkland, Studio Indie Production
  1. * “DISCORDIA”, regia Ion Indolean, producător Hola Media
  1. “INIMI CICATRIZATE” (coproducție România, Germania), regia Radu Jude, producător Hi Film Productions în coproducție cu Komplizen Film
  1. “FEMEIA CU CRAVATĂ NEAGRĂ”, regia Adrian Popovici, producător RO de Film
  1. “ÎNTOARCEREA MAGILOR”, regia Ioan Cărmăzan, producător Filmex Film

IN MEMORIAM RADU GABREA

Posted: 28/02/2017 by michaelaplaton in Film

in_memoriam_radu_gabrea

Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociația Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual cu sprijinul Arhivei Naţionale de Film – Cinemateca Română, al Uniunii Cineaştilor din România şi UNATC “I.L.Caragiale”,organizează o retrospectivă In Memoriam cu filmele Regizorului Radu Gabrea.

Între 1-5 martie 2017 la Cinemateca Union din Bucureşti va avea loc o retrospectivă In Memoriam, a filmelor regizate de Radu Gabrea, unde spectatorii vor putea vedea o selecţie de 10 filme regizate de regretatul cineast român.

(mai mult…)