Radiotopic

Acum dacă e să fiu sinceră (ca întotdeauna!) mă aşteptam să fiu puţin dezamăgită de film, suprasaturat de efecte speciale, prea opulent ca scenografie şi costume, prea ca la …zei!

Şi când colo la locul faptei, povestea mitologică devine cât de fantastică trebuie să fie cu ajutorul CGI, Egiptul zeiesc este exact aşa cum trebuie să fie, iar costumele îţi taie răsuflarea şi îţi fură ochiul, precum o defilare de brand celebru în săptămâna modei de la Milano. Aşa că mi-am reprimat preconcepţia cu care venisem, şi i-am mulţumit în gând lui Alex Proyas (egiptean naturalizat în Australia!) pentru inspiraţie şi concepţie regizorală, căci am de ce: el este cel care a făcut şi The Crow, ultimul film al lui Brandon Lee, împuşcat mortal chiar pe platourile de filmare în 1994, apoi îi suntem recunoscători- noi fanii- pentru fabulosul documentar Best of Sting: Fields of Gold, îl aplaudăm frenetic pentru I, Robot şi avem palmele deja umflate când pomenim de Knowing, care e acceptabil. Acum Gods of Egypt, cu un scenariu ok, cu dialoguri sprinţare, cu un strop de ironie, cu o tonă de învaţăminte şi cu o concluzie pozitivă ce salvează happy endul de banal, vine să ne cucerească prin simplitatea sofisticată pictural, prin rigoarea cu care este construit ca o poveste mitologică, dar şi ca una iniţiatică, şi mai ales de iubire. Căci în esenţă, dincolo de trimiterile la legendă, la mit şi la epopee, filmul este povestea unei iubiri excepţionale care transcende chiar şi moartea. (mai mult…)