Uimitor de la primele cadre filmul lui Kore Eda este atât de excepţional manageriat regizoral şi totuşi atât de simplu ca poveste , încât aproape atinge perfecţiunea. Cu o viziune ce clădeşte scenariul cu minuţie ducându-l până într-un punct în care îl răsuceşte recalibrând totul în virtutea unei alte perspective, Shoplifters nu te lasă să întrevezi povestea, dar ţi-o clădeşte vizual şi emoţional cu mare artă.
Cred că vă este clar că ne aflăm în acestă ediţie de filmes de Cannes sub “asediul” creaţiilor japoneze, de vreme ce aproape că nu există categorie la care să nu apară una sau chiar mai multe producţii nipone. Nu o spun cu nici un reproş, dar e o constatare pe care –personal o salut, filosofia mea de viaţă rezonând cu multe dintre coordonatele pe care aceste filme le propun.
Înscris în competiţia acestei ediţii a festivalului de pe Croisette, Our Little Sister regizat de Kore-Eda Hirokazu e o poveste cu accente de dramoletă şi comedie vagă, a vieţii citadine a trei surori pe care mama le abandonase în grija bunicii după ce tatăl se îndrăgostise şi plecase cu o altă femeie, ignorându-şi cealaltă familie. Peste 15 ani tatăl vinovat moare lăsând în urmă o alta fiică de 13 ani, o copilă frumoasă, sensibilă şi educată pe care cele trei surori vitrege care vin la înmormântare o adoptă spontan. Cam acesta este scenariul cu alte câteva mici volute, toate în registru minor şi menite să susţină acţiunea principală. Scriptul însă rămâne inconsistent şi cu toată frumuseţea actriţelor principale, nu reuşeşte să convingă mai departe de o mediocritate diferită de atributul “aurea”. Filmul se construieşte pe paşii mici ai unor vieţi obişnuite care par să nu aibă semnificaţii ieşite din comun. În spatele fiecăreia însă e o dramă care preia frâiele existenţelor în sine şi care vrea să-şi găsească izbăvirea într-un fel sau altul. Personajele sunt fie serioase, fie hilare, fie pitoreşti, toate însă fiind animate de felul special în care gândesc, trăiesc, iubesc şi iartă japonezii, cu siguranţă sub tutela unui alt gen de filosofie de viaţă. (mai mult…)
Anul trecut Naomi Kawase ne propunea Still The Water, un film cu atât de puţine dialoguri încât ne şoca aproape pe noi , europenii, pentru ca acum să vina cu o poveste înduioșătoare cu un parfum delicat ca al florii de cireș. An este într-atât de japonez ca esenta încât suntem deopotrivă fermecați și șocați de felul în care oamenii acestei culturi milenare au cultivat o relație simbiotică și contemplativă cu natura. Ei se uimesc în fața grandorii și frumuseții acesteia cu un suflet care rămâne mereu de copil, florile, vântul, plantele le vorbesc despre călătoria lor prin lume, iar respectul înseamnă în spaţiul acela cu totul altceva. (mai mult…)
Radiotopic 