An_Poster

Anul trecut Naomi Kawase ne propunea Still The Water, un film cu atât de puţine dialoguri încât ne şoca aproape pe noi , europenii, pentru ca acum să vina cu o poveste înduioșătoare cu un parfum delicat ca al florii de cireș. An este într-atât de japonez ca esenta încât suntem deopotrivă fermecați și șocați de felul în care oamenii acestei culturi milenare au cultivat o relație simbiotică și contemplativă cu natura. Ei se uimesc în fața grandorii și frumuseții acesteia cu un suflet care rămâne mereu de copil, florile, vântul, plantele le vorbesc despre călătoria lor prin lume, iar respectul înseamnă în spaţiul acela cu totul altceva.

ANȘi iată cum, minunat împachetată în simboluri și obiceiuri nipone , povestea prăjiturilor dorayaki devine pretext pentru o meditație adâncă asupra adevăratelor valori, asupra sentimentelor precum compasiunea, prietenia, respectul, abnegația, determinarea. Filmul pare brodat pe o canava simplă, dar la o mai atentă privire se dezvăluie spectaculos, învăluitor și adevărat, pictând cinematografic pentru noi o istorie care ne înduioșează până lacrimi. Este drama bătrânei Tokue care ajunge să lucreze într-o patiserie stradală, și n-ai întrevede nimic din tragismul implicit al poveștii, dacă nu te-ar uimi la fiecare secvență liniștea, înțelepciunea și iubirea pe care Tokue le oferă celor din jur. Abia finalul, aproape previzibil- dar cu nimic mai puțin valoros- te lămurește pe deplin că acele zile petrecute în mica dugheană de dorayaki reprezintă pentru bătrână o gură de aer dătătoare de viață, lipsa acesteia ducând automat la dispariția fizică a minunatei ființe evadate din singurătatea unui sanatoriu de boli incurabile.

An2Într-un real progres artistic Naomi Kawase reușește să livreze acest film frumos și sensibil, plin de învățăminte, trecând într-un alt registru stilistic față de precedenta producție, ceva mai criptică pentru publicul european, în care dialogul cvasi inexistent sau doar onomatopeic, ne comunica într-un limbaj la care eram prea putin permeabili, dublat însă de imaginea  picturală într-un mod uimitor. Cu toate acestea tocmai diferențele de abordare a vieții specifice orientului îndepărtat atrag și fascinează în spațiul occidental, și așa se întamplă că de fiecare dată exotismul lor iese în evidență atunci când filmele intră în circuitele festivaliere sau pe ecrane. An a fost selectionat pentru secțiunea Un Certain Regard, la care însă a triumfat Kiyoshi Kurosawa cu Journey to The Shore, așadar tot un film japonez, un road movie sui-generis cu o parabolă a felului în care iubirea transcende spaţiul şi timpul, cuprinzând şi o poveste din care aflăm câte ceva despre felul în care înţelegem să ne desprindem de cei dragi, atunci când trec în “nefiinţă”. E de la sine înțeles că experiența initiațică deosebită pe care o propune filmul lui Kurosawa a prevalat, asa încât povestea bătrânei Tokue evadată dintr-o leprozerie a fost considerată de juriul festivalului mai puțin elaborată sau mai puțin valoroasă. Pentru mine însă filmul rămâne una dintre cele mai frumoase vizionări ale săptămânii de Cannes a Bucarest, regizoarea livrând o creație credibilă, balansată și cuceritor jucată, în care imaginea, dialogul și povestea sunt frumos calibrate.

Regizor: Naomi Kawase

Scenariu: Durian Sukegawa, Naomi Kawase

Cu: Kirin Kiki, Miyoko Asada, Etsuko Ichihara, Miki Mizuno, Masatoshi Nagase, Kyara Uchida

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s