Regizorul filipinez Brillante Mendoza a atras atenţia internaţională la Cannes în 2009, când a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor datorită filmului Kinatay. Şcoala filipineză de film este cunoscută, mai ales în ultimii 20 de ani, prin producţii de groază şi drame. Dar acest om a reuşit, în ciuda condiţiilor dificile din ţara natală, să ajungă un nume respectat la nivel mondial, mai ales prin felul în care explorează trările umane. Nici acum nu ştiu cum un film, aparent simplu şi cursiv, a putut să îmi provoace atâta durere sufletească!
Şi mai ales e de apreciat că la un aşa subiect (dezastrul produs de taifunul Haiyan care a luat peste 10.000 de vieţi) regizorul nu apelează la şoc, groază, senzaţional, terifiant, ci alege calea cea mai grea: prezentarea curajului în faţa sorţii, a empatiei şi a demnităţii. Oamenii din filmele lui Mendoza sunt cei care aleg cum sau ce să fie!
Ce poţi face dacă te-ai născut sărac, într-un loc aflat în calea uraganelor? Să pleci? Unde? Şi cu toate că viaţa nu le oferă multe şanse, într-o sărăcie materială lucie, aceste suflete bogate nu se lasă duse de valul vieţii şi, ce e mai important, reuşesc să îşi păstreze omenia, să ajute şi să ocrotească, aceasta fiind arta lor de a trăi.
În principiu fiecare personaj este condus de instinctul de supravieţuire, dar asta nu îl împiedică să fie atent la cei din jur, oameni sau animale. Nu există eroi sau victime, ci numai oameni care încearcă să trăiască fără lucruri vitale- apă curentă, mîncare, electricitate sau reţea de comunicaţii. Vandalizările sunt la tot pasul, dar felul în care Mendoza le tratează este uluitor! Ajungi să oferi clemenţă şi acelor indivizi care aleg calea brutală pentru a-şi asigura cele necesare traiului: să fure de pe casa altuia o bucată de tablă din care să-şi încropească un acoperiş. Prin găurile rămase în acoperișul unei barăci se vede bolta înstelată, iar oropsiţii se uimesc de frumuseţea şi măreţia ei, uitând pentru o clipă că tot ce le-a mai rămas a încăput în două cutii de carton şi o plasă de rafie!
La un moment dat, în ciuda tragismului la care asistam, mi-am adus aminte de bancul cu Ion si Vasile care erau pe munte cu cortul!La 3 noaptea îl scoala Ion pe Vasile şi zice: -Vasile, ia priveşte în sus şi spune-mi ce vezi!: – Cerul –Şi mai ce?…… -Stelele –Şi?…… –Băi, Ioane, ăștia ne-o furat cortul!
În film joacă marea doamnă a cinematografiei filipineze, Nora Aunor, care s-a lansat în anii 60, apărând în zeci de filme, dar devenind cunoscută pe plan internaţional cu rolurile din Himala (1982) şi The Flor Contemplacion Story (1995) şi în România datorită prestaţiei din filmul din 2012, Thy Womb (Tagalog: Sinapupunan), al aceluiaşi regizor.
Titlul peliculei – Taklub – este prescurtarea numelui oraşului Tacloban din insula Leyte, loc unde două treimi dintre victimele taifunului Haiyan au fost copii. Până şi acest crunt aspect este atins de regizor într-o manieră atât de delicată, care operează cu un tragism reţinut şi cu o demnitate a suferinţei inimaginabilă aproape, încât produce mai multă durere în sufletele privitorilor (vezi cănile cu numele şi pozele copiilor dispăruţi).
Chiar dacă sunt un admirator al creaţiilor sud coreeanului Kim Ki-duk, Mendoza m-a cucerit mai mult prin felul inocent în care „pictează” personajele din creaţiile lui. Bebeth(Nora Aunor) a cunoscut durerea atunci când s-a despărţit de soţul ei, dar mai ales când şi-a pierdut copiii, dar îşi înghite lacrimile şi îşi găseşte timp pentru a face testul ADN, a-şi ajuta semenii şi a hrăni un câine. Singurul ei copil rămas în viaţă descoperă lumea prin gesturile şi acţiunile mamei, iar un vecin cară o cruce în spate, după terminarea operaţiunilor zilnice de reconstrucţie a barăcilor. Filipine este singura ţară majoritar creştină din Asia: 95 % din cei aproximativ 80 de milioane de oameni sunt catolici, restul musulmani.
Întreaga construcţie a acestei producţii cinematografice este centrată pe „descrierea”sufletului uman în toată diversitatea lui. Aparent e un film mic (cu buget mic), dar pentru oameni mari, cu suflete curate! Dacă simţiţi că nu vă încadraţi în această categorie, nu mergeţi să îl vedeţi! Empatia nu e pentru oricine…
Regizor: Brillante Mendoza
Scenariu: Honeylyn Joy Alipio
Cu: Nora Aunor, Julio Diaz, Aaron Rivera
Radiotopic 