Documentarul lui Asif Kapadia, englezul care la 43 de ani are deja la activ 14 filme, este o incursiune tulburătoare în existenţa acestei cântăreţe de excepţie, cu o voce dăruita jazz-ului şi cu o sinceritate demnă de artista care a fost. Muzical a creat un stil în care se împleteau genuri care rareori se puteau auzi împreună şi dacă ar mai fi trăit ar fi reuşit lejer să ajungă să stea alături de nume ca Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn sau Billie Holiday. Muzica ei plăcea sau nu plăcea, dar dacă aveai o simplă cultură muzicală nu puteai să nu admiri originalitatea stilului ei.
Premisa este eterna dorinţă a celor care încearcă să îşi facă un nume dorindu-şi cu ardoare succesul, crezând că este uşor de dus, că e un simplu accesoriu al artistului- un fel de medalie care îl certifică şi îl acreditează. În realitate însă, puţini sunt cei în stare să facă faţă celebrităţii, să ţină piept avidităţii cu care restul lumii vrea să le invadeze existenţa.
Regizorul Asif Kapadia (realizatorul, printe altele, a documentarului Senna) a reuşit să prezinte lumii într-o maniera subtilă fotografii rare şi înregistrări video nemaivăzute din colecţiile personale ale familiei, prietenilor şi a loialului manager Nick Shymansky. Iar principalul lui merit e că nu a prezentat-o pe Amy ca pe o victimă, ci ca pe o artistă care nu şi-a dorit nici un moment să ajungă mare, ci numai să cânte şi să compună aşa cum vrea ea. Extrem de inspirată a fost alegerea în anumite momente ale peliculei de a lăsa muzica să curgă şi de a insera textele melodiilor, atât de sincere, cinice şi legate de rănile sufleteşti şi experienţele personale.
Filmul nu menajează pe nimeni, este o incursiune crudă pe alocuri, cu momente de sublim şi altele de dramă la vedere- un roller coaster al vieţii de star cu toate avantajele dar şi servituţile ei. Şi chiar dacă n-ai şti deznodământul, tot îl întrevezi în mod evident în începuturile relatiei ei cu Blake, cel care a “introdus-o” în lumea crack-ului şi a heroinei şi care este autorul moral al prăbuşirii lui Amy.
Biopicul ne înfăţişează la început o fiinţă dăruită cu talent, nonconformistă şi hotărâtă, cu o naturaleţe deconcertantă şi cu o disponibilitate artistică uluitoare cu care a transpus în muzică realitatea vieţii ei (iar de aici vine autenticitatea felului în care ea a compus şi cântat). Parcurgand filmul, descoperim cum Amy devine din ce în ce mai fragilă, cum relatia ei cu Blake Fielder Civil o târăşte pe un teren minat, cum dependenţele de alcool şi droguri îi subminează talentul aducând-o în pragul falimentului emoţional şi fizic. În final pelicula devoalează imagini sfâşietoare cu o Amy scheletică ce are priviri halucinante, o victimă ce nu se mai poate împotrivi presiunii din interiorul vieţii ei, dar nici aceleia mediatice.
Într-o lume crudă care disecă şi sfâşie pentru amuzament, Amy capotează în final şi se stinge singură, lăsând liber locul distinct pe care vocea ei inconfundabilă l-a decupat în aerul muzicii de jazz, nemaiapucând să înveţe de la viaţă însăşi cum să o trăiască pentru că e importantă, aşa cum spunea amar unul din idolii ei, Tony Bennet.
Ceea ce mi se pare intolerabil este felul în care cei care ar fi putut să împiedice declinul şi prăbuşirea lui Amy, nu au nici o reactie, lăsând tăvălugul drogurilor să o strivească; şi părinţii dar mai ales soţul, s-au făcut că nu înţeleg strigătul mut de ajutor pe care Amy li-l adresa şi într-o atitudine care ne lasă perplecşi –l-au ignorat.
Regizor: Asif Kapadia
Cu: Amy Winehouse, Mitch Winehouse, Mark Ronson, Tony Bennett, Pete Doherty, Yasiin Bey, Tyler James, Salaam Remi, Nick Shymansky, Monte Lipman, Juliette Ashby, Lauren Gilbert
Radiotopic 