louder-than-bombs-poster02Drama danezului Joachim Trier, scriitor şi producător cu un nume pe care Lars von l-a făcut celebru, este primul film în engleză al regizorului, şi beneficiază de două nume mari ale breslei: Gabriel Byrne şi Isabelle Huppert, şi de altele afirmate, precum Jesse Eisenberg sau Amy Ryan.

Subiectul este la îndemână, l-am mai văzut de sute de ori în filme de calibre diferite: organizarea unei expoziţii omagiale după decesul unei fotografe celebre este momentul în care familia descoperă adevaruri nedevoalate până atunci referitoare la viaţa secretă şi moartea acesteia. Cei doi fii îşi cară propriile drame de neadaptaţi: cel mare (Jesse Eisenberg) nu reuşeşte să îşi asume statutul de soţ şi tată, cel mic nu are aparent nici voinţa şi nici puterea să se desprindă din durerea dispariţiei mamei. Tatăl, sugrumat şi el de drama personală, este singurul care încearcă să ţină familia laolaltă, dar incercările lui stângace de a stabili punţi de legătură cu cei doi copii sunt inconsistente şi sortite eşecului.

LouderFilmul este oarecum interesant chiar dacă nu inovează în nici un fel, este comun însă- cu toată prestaţia actorilor care salvează cât se poate din acest scenariu, fără să poată suplini însă sclipirea aceea necesară şi suficientă care face o creaţie să fie distinctă. Filmul a primit cu toate astea o nominalizare pentru Palme D’Or, aşa că se pare că unii au văzut în el şi altceva decât am putut-o face eu, de vreme ce l-au înscris în cursa pentru Creanga de aur. Sau poate anul acesta a fost un alt nivel competiţional, sau un juriu cu o viziune diferită. Sau pur şi simplu Joachim Trier are noroc cu carul!

louder-than-bombs-04Cert e că Louder Than Bombs nu luminează firmamentul cinematografic, dar nici nu e total lipsit de virtuţi. Şi tocmai această valoare mediocră îl plasează în rândul producţiilor sortite unei vizionări singulare urmată de dispariţia rapidă din conştiinta privitorului, încă o dovadă a faptului că nici măcar un actor mare nu poate să acopere cu arta lui lipsa de substanţă a unui scenariu comun. Filmul însă nu este nici mai prost decât multe altele, cu condiţia să fie văzut ca o etapă în desăvârşirea regizorului.

Mai trebuie să amintesc faptul că Joachim Trier este un nume familiar românilor, filmul lui- Oslo, 31 august- adjudecându-şi în 2012 la Transilvania International Film Festival şi marele trofeu, dar şi premiul pentru cel mai bun scenariu de lung metraj.

Regizor: Joachim Trier

Scenariu: Joachim Trier, Eskil Vogt

Cu: Amy Ryan, Jesse Eisenberg, Rachel Brosnahan, David Strathairn, Gabriel Byrne, Isabelle Huppert

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s