Cea mai nouă producţie a fraţilor Whachowski (prima în 3D) este o altă sagă sf uimitoare şi imaginativă – care, în opinia mea, ilustrează genialitatea celor doi, dacă asta mai era necesar pentru aceşti creatori care au dat deja MATRIX şi Cloud Atlas cinematografiei universale!
Titlul filmului Whiplash este acela al melodiei scrise în 1972, de Hank Levy, un saxofonist, aranjor și compozitor american, care a colaborat cu nume importante din lumea jazz-ului, ca Stan Kenton sau Don Elli. Regizorul și scenaristul Damien Chazelle a debutat acum 6 ani în lumea filmului, tot cu o dramă muzicală – Guy and Madeline on a Park Bench- filmată în alb și negru. Spun tot o dramă, pentru că ideea celui de-al doilea film este inspirată de un eveniment petrecut în adolescența cineastului (fost toboșar), când intrând într-un big band, a fost nevoit să interpreteze din prima zi schimbările de ritm din Whiplash. Nu a înțeles nimic din partiturile din fața lui, iar asta l-a îngrozit! Rezultatul? Acest film, care e despre relația profesor-elev într-o lume mai puțin deschisă publicului larg, dar care se adresează, culmea, chiar tuturor privitorilor. Pentru că, indiferent de domeniu – științific, cultural, artistic sau sportiv – se formează o relație între tânăr și mentor, care poate fi distructivă și toxică sau constructivă și benefică. (mai mult…)
Când alegi să vezi un film cu Jason Statham, nu te aștepți la mesaje subtile, la un studiu al expresiei sau la stări profunde sufletești. Pe vremuri se spunea că actorul este un artist al minciunii. Ei bine, Jason, chiar fără să citească Hemingway sau Wells , ca Denzel în The Equalizer, reușește să practice o artă a adevărului: e natural, se mișcă, aparent, fără efort (ca și Cae Indru, al lui Ioan Dan), e o felină în scenele de luptă sau un sledgehammer când e în full contact. Mai vine câte o fată pe la el și miaună în jurul lui, dar filozofia lui e simplă: bagă tancul în unitate și apoi fuga în permisie sau în altă misiune! (mai mult…)
Radiotopic 