jupiter-ascending-poster

Cea mai nouă producţie a fraţilor Whachowski (prima în 3D) este o altă sagă sf uimitoare şi imaginativă – care, în opinia mea, ilustrează genialitatea celor doi, dacă asta mai era necesar pentru aceşti creatori care au dat deja MATRIX  şi Cloud Atlas cinematografiei universale!

E adevarat că scriu aceasta cronică “la cald”, pentru că abia am ieşit de la vizionare, dar sunt sigură pe părerile, emoţiile si gândurile mele, aşa că mă aştept ca diseară, mâine, săptămâna viitoare –să imi placă ,poate, într-un mod şi mai profund. În plus sunt puţin subiectivă pentru că am întâlnit în film multe dintre lucrurile pe care le dezavuez, dar cu care am avut recent contact : nedreptatea, prefăcătoria, minciuna, delaţiunea sau răutatea gratuită şi slugărnicia, aşa că am rezonat cu ele şi din această perspectivă. Şi până la urmă este vorba tot de liberul arbitru care ne conduce în alegerile noastre, prin urmare  aleg prietenia, sacrificiul din dragoste, altruismul, inocenţa, iubirea și adevărul – prezente în film, uneori chiar cu o tentă filozofică dacă luăm în calcul teme precum scopul existenţei, sau relaţia dintre viaţă şi moarte.

jupiter-ascending-trailer-channing-tatum-vs-giant-man-lizard

Jupiter Ascending este într-atât de captivant, încât ai senzaţia că ești prins în mrejele unui joc video, ce te conduce într-o epopee intergalactică  abil coregrafiată  de cei doi regizori, care ne oferă un spectacol CGI demn de un Balşoi al efectelor speciale. Nu lipseşte nimic din această producţie: de la personajele fabuloase la scenografia de excepţie, de la costumele originale  la tipologie, de la satira dură la adresa birocraţiei şi funcţionarilor publici la scene de urmărire şi luptă spectaculoase, de la elemente mesianice tip Matrix la citate mai mult sau  mai puţin explicite din  Dune, Foundation sau Flash Gordon – toate acestea la un loc conturând această distopie SF în culorile vii ale fraţilor Whachowski – cărora nu le plac jumătăţile de măsură!

jupiter jupiter-ascending-character-poster-sean-bean

Paradoxal “Jupiter Ascending” nu este un film măreţ, dar este un film de excepţie, cele câteva reproşuri legate de consistenţa scenariului neumbrind în nici un fel realizarea aceasta. Fie că esti, fie că nu ești fan al SF-ului, nu poți să nu rezonezi cu personajele bine conturate,  şi variate ca tipologie. Alături de Mila Kunis şi Channing Tatum (care e faţă de Jupiter, ceea ce a fost Trinity pentru Neo în Matrix),  am avut bucuria să îl revăd pe Sean Bean, pe care îl apreciez şi de care îmi era dor, pe Eddie Redmayne din The Theory of Everything, dar și din „Les Misérables” (2012)  şi pe Douglas Booth – pe care l-am văzut în LOL şi Noah.

jupiter

Şi  chiar dacă narativ  sau filozofic mi-aş fi dorit să fie ceva mai profund, iar personajul principal să aibă mai multă  substanţă – Jupiter Ascending va plăcea fără îndoială publicului – cucerit de lumea extraterestră, de navele spaţiale intergalactice, de designul costumelor şi interioarelor şi  până la urmă  chiar şi de povestea atât de vehiculată a  “alesului” care se sacrifică pentru a salva omenirea.

All in all vă recomand cu căldură acest film Warner Bros,  distribuit in România de către Freeman Entertainment, cu certitudinea că veţi savura fiecare minut din cele 128 ale peliculei.

Regizor: Andy Wachowski, Lana Wachowski

Scenariu: Andy Wachowski, Lana Wachowski

Cu: Channing Tatum, Mila Kunis, Eddie Redmayne, Sean Bean, Douglas Booth

 

 

Reclame
Comentarii
  1. Porter spune:

    Ships also have restaurants that are a lot smaller
    and are like bistros. Drinking, dancing, and a whole of other distractions ensure that travellers truly experience ‘heaven’ on their holidays to Las Vegas.
    The Alhambra Studio is located next door, and stages small-scale performances.

    Apreciază

  2. Arlette spune:

    Background music is a must but make sure it’s romantic and subtle.
    In some of the other areas of California, such as Napa, the wineries are less willing to experiment and take on such a challenge.
    Diet at fake things is frequently employed potential client wares, basically direct exposure to edibles,
    the state sustenance fabric near recycled plastic packs not simply stressful,
    as well as grocery case in order to be proclaimed „regular food in”
    terminology.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s