Filmările pentru sezonul al doilea al serialului CASA DRAGONULUI (HOUSE OF THE DRAGON), producție HBO Original, au început în Marea Britanie, la studiourile Leavesden. Bazat pe „Foc și sânge” / „Fire & Blood” al lui George R.R. Martin, serialul se desfășoară cu 200 de ani înaintea evenimentelor din Urzeala Tronurilor (Game of Thrones) și spune povestea Casei Targaryen.
În 27 ianuarie 2013, 242 de persoane au murit în clubul de noapte Kiss din orașul Santa Maria, în cel mai sudic stat al Braziliei, Rio Grande do Sul, în urma izbucnirii unui incendiu devastator.
Multe dintre victime au murit din cauza fumului toxic, iar peste 600 de persoane au fost, de asemenea, rănite. A fost o noapte de concerte într-un club studențesc, iar cei mai mulți dintre tineri având vârste cuprinse între 18 și 30 de ani.
La acea vreme, parlamentarul de stat Valderci Oliveira a spus (într-un material distribuit de CNN) că scena semăna cu „o zonă de război”.
Un jurnalist a relatat că inițial a existat o oarecare confuzie cu privire la ceea ce se întâmpla, împiedicându-i pe mulți dintre cei din interior să scape: „Unii gardieni au crezut la început că a fost o luptă, o luptă uriașă care a avut loc în interiorul clubului și au închis ușile pentru ca oamenii să nu poată pleca fără să-și plătească facturile din club”.
Un supraviețuitor a declarat pentru rețeaua de televiziune Globo (în The Guardian) că „era atât de mult fum și foc”, adăugând: „A fost o panică totală și a durat mult până au început oamenii să iasă. Au fost atât de mulți morți”.
„Memoria nu va muri”, cântă Milton Nascimento în Sentinel, melodia aleasă pentru coloana sonoră a trailerului The Endless Night, lansat recent de Netflix. Această miniserie braziliană este inspirată din povestea adevărată a incendiului de la clubul de noapte Kiss, care a curmat viețile a 242 de tineri din Santa Maria, Rio Grande do Sul, în 2013.
Regia este semnată de Julia Rezende, pe un scenariu scris de Gustavo Lipsztein, iar producția se bazează pe cartea The Endless Night: The Untold Story of Kiss Nightclub (2018), scrisă de jurnalista Daniela Arbex. În cele 5 episoade, serialul dezvăluie povestea nespusă a ceea ce este considerată una dintre cele mai mari tragedii din Brazilia – de la ancheta polițistă a circumstanțelor care au dus la incendiu până la începutul luptei neobosite pentru dreptate dusă de familiile victimelor, care continuă 10 ani mai târziu. În prezent nu a fost nimeni condamnat, iar procesul continuă…
Babylon este filmul care m-a luat cu asalt pur și simplu, căci– așa cum obișnuiesc – nu am citit prea mult despre el, dorindu-mi să nu îmi las impresiile influențate de vreo altă interpretare. Și trebuie să recunosc faptul că îl așteptam, curioasă să aflu cum a abordat Damien Chazelle un asemenea subiect.
Nu pot lasa sa treaca ziua de astrazi fara sa va semnalez intrarea pe ecrane a filmului TORI et LOKITA, cea mai recenta creatie a fratilor Jean-Pierre și Luc Dardenne, povestea a doi copii de origine africana intrati clandestin in Belgia. Dureros pana in prasele, trist si nedreapt, filmul vine cu un mesaj terifiant despre cruzime, neputinta, durere, exploatare si iubire. In plus pare sa fie una general valabila atunci cand traficantii au in maini destinele unor oameni care nu se pot apara.
După marele succes al ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe minunata Tora Vasilescu.
Oameni de treabă/ Men of Deeds, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest,sâmbătă, 22 octombrie. Proiecția programată de la ora 20.00, la Cinemateca Eforie (București) va fi urmată de o discuție cu echipa filmului.
Cut! / Coupez!, o comedie dementă cu zombie care a deschis ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, va fi distribuită în România de Independența Film din 21 octombrie în cinema. Filmul, realizat de Michel Hazanavicius, cineastul francez care a câștigat Oscarul pentru The Artist în 2012, îi are în rolurile principale pe Bérénice Bejo și Romain Duris.
Conducerea Academiei Europene de Film (EFA), din care face parte și producătoarea Ada Solomon, se va reuni la București în perioada 20 – 23 octombrie 2022.
Sâmbătă, la Cinema Astra din Brașov a avut loc gala de decernare a premiilor Dracula Film Festival2022. Gala care a încheiat cea de-a X-a ediție a festivalului internaţional de film fantastic de la Braşov a fost prezentată de actorul Ștefan Iancuiar după decernarea premiilor a avut loc un cineconcert spectaculos –Nosferatu, în armoniile celor de la Los Amigos de los Animales (Spania). Filmele din competițiile de lungmetraj și scurtmetraj ale festivalului vor mai putea vizionate și online, până pe 23 octombrie pe platforma Eventbook: https://eventbook.ro/festival/dracula-film-festival.
„Katharina” filmul scris si regizat de Florian Zapra a avut o proiectie la Dracula Film Festival. La final au urcat pe scena pt un Q & A -regizorul si 6 dintre cei 7 protagonisti, liceenii care au jucat personajele acestui thriller autohton. Toti fresh, frumosi si emotionati – ca orice actori pe care publicul ii aplauda si ii incurajeaza! Meritoriu efortul tuturor de a face un film care, chiar daca a avut buget redus, nu a facut rabat de energie si entuziasm.