Cinderella-Widescreen-Wallpaper-cinderella-2015-37820077-1920-1200

Știți deja că îmi plac basmele ecranizate, mai ales atunci când nu încearcă să reinventeze povestea în mod flagrant, făcând din eroinele copilăriei altceva decât sunt: niște fete cu suflet minunat, niște făpturi de lumină care au parte de conjuncturi nepotrivite  din care ies, până la urmă, triumfătoare. Acestea fiind zise, Cinderella lui Kenneth Branagh  ne apare ca un demers solid, riguros – dar păstrând naivitatea narațiunii inițiale, nealterate de întorsături de situație ce pervertesc scenariul, sau fracturând povestea și regândind totul de la o simplă sugestie (așa cum am vazut în Maleficent). Asta cred că ne farmecă în primul rând la acest film, alături de imaginea în culori fabuloase care înramează story-ul ca într-un tablou minunat. Evident că alaturi de regizor, scenaristii Aline Brosh McKenna și Chris Weitz (care a scris și regizat minunatul The Golden Compass) au avut în “Cendrillon”- istoria inițială  a lui Charles Perrault un material fără vârstă, în care frumuseții , decenței și bunătății li se opun răutatea, prefăcătoria și cruzimea. Personajele versiunii lui Branagh (a 13-a dacă adăugăm și clasicul din 1950 al lui Walt Disney) sunt frumos conturate și așezate în vitrina tipologiilor poveștii, unele dintre ele ajungând să ne fascineze de-a dreptul, în ciuda faptului că sunt maligne: este cazul frumoasei și seducătoarei  Lady Tremaine cea cu părul de foc, jucate de Cate Blanchett într-o manieră care nu o exonerează pe mama vitregă, dar care o plasează pe un alt palier stilistic, măcar formal, de vreme ce nu-și poate cenzura râsul de prost gust, care îi trădează obârșia.

Cindirella_cate-blanchett

Ca apariție este însă fabuloasă, nici măcar nașa fermecată a Ellei – interpretată într-o manieră năzbâtioasă de Helena Bonham Carter- nereușind să șteargă impresia. Și n-am nici un dubiu –de pe acum chiar- să lansez predicția că la Oscarurile anului 2016 costumele lui Sandy Powell vor trimumfa, după cum și Dante Feretti (cel care a lucrat și cu Scorsese, dar și cu Fellini) va fi încununat ca Production Designer! Om trăi și om vedea, dar după cum v-ați dat seama de anul acesta, nu mă prea înșel!

CINDERELLA

Prințul, interpretat de Richard Madden (pe care l-am vazut în A Promise sau în Game of Thrones) este un Făt-Frumos autentic- generos, modest și iubitor, ce are o relație armonioasă informală, cu tatăl său, care deși ar vrea să-l vadă însurat “din interes” cu o prințesă, este subjugat de farmecul netrucat și de bunătatea Ellei și îl sfătuiește pe Kit (numele de alint al prințului dat de tatăl său ) să își urmeze inima.

Cinderella_Lily James

Cât despre Lilly James (am vazut-o în Downton Abbey și Wrath of the Titans) este fermecătoare și delicată, o prințesă prin bunătate și caracter și nu prin naștere, chimia cu partenerul ei fiind una remarcabilă.

Ne este clar că la o așa distribuție dirijată cu o intuiție genială a mișcării, culorii și sunetului,  Cenușăreasa anului 2015 nu a pierdut nimic din magia Disney ce a consacrat-o, aici îmbinarea dintre căutarea identității personajelor principale  și love story-ul lor, fiind dimensiunea pe care Kenneth Branagh o adaugă și pe care  nu o regăsim în celelalte versiuni. Iar ca scenă memorabila o menționez pe cea a balului, într-atât de somptuoasă, de ireal balansată din toate punctele de vedere, încât e născută “clasică”.

Așadar, Cinderella este o sugestie strălucită pentru un film de familie care să hrănească deopotrivă imaginația celor mici și să exalte copilul interior al fiecăruia dintre noi, într-o vrajă a basmului vechi- pictat  într-o manieră inovatoare.

Regizor: Kenneth Branagh

Scenariu: Chris Weitz

Cu: Lily James, Cate Blanchett, Richard Madden, Helena Bonham Carter, Stellan Skarsgård, Ben Chaplin, Derek Jacobi

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s