Știți deja că îmi plac basmele ecranizate, mai ales atunci când nu încearcă să reinventeze povestea în mod flagrant, făcând din eroinele copilăriei altceva decât sunt: niște fete cu suflet minunat, niște făpturi de lumină care au parte de conjuncturi nepotrivite din care ies, până la urmă, triumfătoare. Acestea fiind zise, Cinderella lui Kenneth Branagh ne apare ca un demers solid, riguros – dar păstrând naivitatea narațiunii inițiale, nealterate de întorsături de situație ce pervertesc scenariul, sau fracturând povestea și regândind totul de la o simplă sugestie (așa cum am vazut în Maleficent). (mai mult…)
Radiotopic 