Nici că îmi puteam închipui că I, Daniel Blake, filmul lui Ken Loach care a primit Palme d’Or anul acesta ar putea avea un subiect fără implicații sociale. Căci dincolo de orice, Mr Loach este un militant, un apărător al principiilor pe care oamenii nu ar trebui să le debarce sub nici o formă. Și mă mai bucur pentru că nu a rămas la hotărârea pe care ne-o anunța la lansarea precedentei lui producții, Jimmy’s Hall, de a se retrage din lumea cinematografică, pentru că –iată- mai are lucruri de spus în zona lui predilectă.
Și, neîndoielnic Ken Loach este unul dintre regizorii înclinaţi către subiectele cu tentă socială. De la Hidden Agenda din 1990, premiat de juriu la Cannes (despre doi avocaţi care fac parte dintr-o mişcare pentru drepturile omului), la Brad & Roses din 2000 (despre doi prieteni înrolaţi în trupele de protecţie din Bagdad, ajunşi într-o situaţie extremă), la It’s a Free World – (povestea a două femei concediate care pornesc o afacere bazându-se pe o intuiţie extraordinară a pieţii muncii), devine clar că genul lui Loach este realismul social. În 2006 cucerea Palme d’Or-ul la Cannes cu The Wind That Shakes The Barley, sub bagheta lui evoluând de-a lungul timpului nume de primă mărime ale cinematografiei: Dustin Hoffman, Robert Duvall, Robert Carlisle sau Adrien Brody.
I, Daniel Blake rămâne în tematica aceasta, punctând lupta inegală, dramatică a protagonistului cu sistemul căruia nu dorește să i se conformeze fără a avea reacții. Căci birocrația britanică este aceeași ca pretutindeni în lume, sistemul fiind creat ca mijloc coercitiv și nu în slujba cetățeanului, într-o înșiruire de proceduri anevoioase și absurde. Dialogul dintre Daniel- un văduv rămas fără slujbă după un infarct- și reprezentanții autorităților, este aberant, procedurile și funcționarii punându-l în situații degradante, înjosindu-l și tratându-l așa cum o fac toate autoritățile: cu dispret, fără cea mai mică urmă de condescendență, cu indiferență și detașare, ca și când cetățeanul nu ar fi în același timp și contribuabilul care îi plătește pe acești angajați ai statului.
Povestea lui Daniel, o victimă a prostiei, relei credințe și indiferenței aparatului funcționăresc, se întretaie cu aceea a lui Kattie, o mamă singură pe care o întâlnește la oficiul de șomaj, o eroină adevărată ce se lupta și ea cu sistemul, de această dată nu doar pentru sine, ci mai ales pentru cei doi copii. Prietenia dintre cei doi transcende obișnuitul, bunătatea și compasiunea lui Daniel făcând ca greutățile să nu mai pară atât de mari pentru familia trunchiată a tinerei femei.
Iar atunci când vorbim despre situația globală a pieței forței de muncă și spunem că implică o luptă pentru supraviețuire, e de ajuns să vedem acest film ca să realizăm că asta nu este în nici un caz o metaforă, ci realitatea dramatică, zdrobitoare de destine în care suntem obligați să trăim. Ceea ce nu este însă obligatoriu- și personajul Daniel Blake o afirmă exemplar- este să ne lăsăm înjosiți de sistem, să renunțăm la demnitate și să acceptăm fără reacție felul în care ne tratează statul, exact cel care ar trebui să ne apere, să ne garanteze drepturile nu doar pe hârtie și să acționeze în interesul cetățeanului, nu împotriva lui.
Deși este o dramă, absurdul situației devine pe alocuri hilar, momentele acestea însă nereușind să șteargă gustul amar, foarte amar al comentariului critic la adresa birocrației și funcționarilor publici.
Finalul ne pune față în față cu o realitate cu care ne putem identifica, nenorocirea lui Daniel fiind și a multor români ce nu au rezistat presiunilor unei vieți cu situații ce păreau fără ieșire. Dar ceea ce rămâne tulburător, este mesajul cetățeanului-contribuabilului-omului Blake, ce ne servește o lecție excepțională de verticalitate, demnitate și respect, pe care- dacă am asimila-o- am deveni conștienți de ceea ce reprezentăm ca indivizi, dar ales ca forță colectivă și nu am mai putea fi discreditați și manipulați cu atâta ușurință.
Demersul lui Ken Loach devine astfel unul necesar, drama personajului lui fiind aceea a milioane de oameni de pretutindeni aflați într-o luptă inegală, doborâtoare cu sistemul.
Regizor: Ken Loach
Scenariu: Paul Laverty
Cu: Dave Johns, Hayley Squires, Sharon Percy, Briana Shann, Dylan McKiernan
Radiotopic 