ÎN LIPSA RAȚIUNII
Ori de câte ori vine momentul să mai văd un film semnat Woody Allen simt în așteptarea lui un fior la periferia ființei, întrebându-mă cu ce va să mă mai uimească. Și nu este întotdeauna genial, așa cum ne așteptăm, și filmele nu curg firesc, pentru că niciunul nu e comun, dar de fiecare dată avem neaparat întâlnire cu mari actori și –mai ales – cu o viziune regizorală diferită de tot ce știm, unică într-un mod brand-uit deja.
Acest Irrational Man (care ne prilejuieste o reîntâlnire minunată cu Joaquin Phoenix) pare a fi un summum al predilecțiilor filosofice ale lui Woody , care nu s-a mărginit doar să pună marile întrebări existențiale în peliculele sale cu personaje în derivă, cu majore probleme de identitate, dar a și scris pe aceste teme, dovadă că ele l-au urmărit obsesiv. Filmul de față este –după părerea mea- deosebit cu totul, scenariul original punând în discuție reaccesarea “potențialului” și “posibilității” din perspectiva ontologică, personajul central (profesor de filosofie!) fiind surprins într-o “evoluție-involuție” graduală care ne face să ne punem întrebări cu privire la ce e bine și ce e rău. E rău să ramâi captiv într-o viață fără perspectivă, redundantă și refugiată în alcool, sau e bine să te extragi din ea, dându-i sens cu o abordare originală a morții ? Eee, tocmai aici apare și clou-ul domnului Allen, care jonglează cu perspectivele gândirii, cu oportunitatea, cauzalitatea și interconexiunile văzute în sens metafizic, așa că dialogul celebrează într-un mod sublim stiința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor, asaltându-ne într-un mod provocator și –paradoxal – jucăuș. Așa se face că nu de puține ori pe parcursul filmului se râde în sală, deși nu e nici urmă de hilar în vorbe, iar situația nu este nici pe departe una care să te predispună la așa ceva. E doar geniul regizoral liber în abordare, zburdând prin dialogurile personajelor ce devin pe rând și naratori, agățându-ne cu o altă volută stilistică și nedându-ne nici o șansă să scăpăm din poveste.
Și ce te cucerește iremediabil la Irrational Man – dincolo de Joaquin, evident- este felul punerii “în pagina” cinematografică, fluența imaginii, modul abordării discursului și tot ceea ce îl face pe Woody Allen să fie irepetabil.Căci dacă ați urmărit “parcursul” ultimilor ani, cu Cassandra’s Dream, Vicky Cristina Barcelona, You will Meet a Tall Dark Stranger, Midnight in Paris, Blue Jasmine , To Rome With Love sau Magic In The Moonlight, toate sunt diferite ca subiect (gravitând totuși în jurul inter-relațiilor umane distorsionate) și păstrând trademark-urile regizorale : referințele la celebri scriitori, filosofi sau opere literare și filme, prezența naratorului, dar și a roșcatelor, accentul personajelor și așa mai departe, căci sunt multe și nu mărunte, de vreme ce ne place și acest ultim film !
Joaquin Phoenix –care ori e năzuros la scenarii, ori nu e sociabil- nu se lasă văzut prea des, dar și atunci când o face este minunat, carismatic, uimitor și sensibil dând viață unor personaje speciale. Și cum ar putea să fie altfel acest scorpion magnific si rebel care ne-a făcut să-l iubim de la începuturi de la 8 MM, Gladiator, Signs, Hotel Rwanda, Walk the Line sau mai recentele, Inherent Vice sau Her, poate unul dintre cele mai romantice și mai inovative filme de dragoste, un SF delicat, dar acut ce pune problema însingurării. În Irrational Man îi dă replica Ema Stone pe care Woody Allen o place în mod evident și pentru că e roșcată, și pentru că se încadrează în “tiparul” lui de eroină semi ingenuă, inteligentă și cu principii.
Vă recomand așadar cu mare plăcere acest film distribuit în Romania de Freeman Entertainment, conștientă fiind că fie o să vă placă într-un mod absolut, așa cum mi-a plăcut mie, fie deloc. Nu vă rămâne decât să mergeți să-l vedeți și discutăm după aceea!
Regizor: Woody Allen
Scenariu: Woody Allen
Cu: Joaquin Phoenix, Emma Stone, Parker Posey, Joe Stapleton, Betsy Aidem, Ethan Phillips
Radiotopic 