Haos

Filmul pe care vi-l propun este cel de-al doilea regizat și scris de Alan Rickman, după The Winter Guest din 1997, în care o distribuia în rolul principal pe superba Emma Thompson, iar subiectul este unul în stare să te capteze instantaneu: peisagistica din grădinile fabuloase de la Versailles în timpul Regelui Soare, pe fundalul intrigilor și mașinațiilor de la curte. Există și o dramă personală a eroinei principale, și o poveste de dragoste și o distribuție excepționala care îi cuprinde pe: Alan Rickman-Ludovic al XIV-lea, Kate Winslet- naturala, sensibila și curajoasa Sabine de Barra, Stanley Tucci- care îl joacă pe Phillippe –Duce de Orleans și belgianul Matthias Schoenaerts, care este Andre le Notre, grădinarul oficial al regelui. Actorul care are acum 37 de ani, joacă de la 15, când și-a făcut debutul în filmul „Daens”. În 2011 a jucat în „Bullhead” și a fost nominalizat pentru cel mai bun actor străin. Interpretarea sa din film a fost bine primită și a câștigat Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film Palm Springs International în ianuarie 2012. În  filmul lui Rickman el face o partitură credibilă, confirmând ascensiunea carierei de anul trecut, când a jucat in 7(!) pelicule! Și se pare că este răsfățat și anul acesta, el jucând în Far From the Madding Crowd- Departe de lumea dezlănțuită, cea mai nouă ecranizare a celebrului roman scris de Thomas Hardy, alături de Carey Mulligan, cea care a insistat pe lângă producători ca belgianul să interpreteze rolul lui Gabriel Oak.

Haos3

Nu este simplu să găsești un scenariu bun, care să satisfacă din toate puctele de vedere: subiect captivant, personaje viabile, dialoguri inteligente- și cu atât mai greu este să găsești cea mai potrivită distribuție, să ai o scenografie și niște costume care să mulțumească exigențele pe care le impune descrierea curții Regelui Soare! Așa că Alan Rickman a imaginat el însuși povestea, scriindu-și și partitura pentru propriul rol- într-un mod în care flatează personajul, punându-l într-o lumină favorabilă de om înțelept, iubitor, apropiat și cu umor.

Haos1

Una dintre scenele amuzante este aceea în care grădinareasa crede că stă de vorbă cu un confrate cu care venise să facă schimb de plante și idei, când de fapt îl întâlnise chiar pe regele Franței, venit să se încarce în mijlocul naturii. Și deși acesta se deconspiră imediat, cei doi acceptă să păstreze convenția și să discute ca doi oameni simpli, înțelepciunea și curajul Sabinei cucerindu-l pe monarh.

Din păcate lui Stanley Tucci- cuceritor în orice rol- îi revine o partitură de mică anvergură, Phillippe duce de Orleans, apărând minimal într-un rol secundar care nu îi pune în valoare talentul excepțional și versatilitatea, așa că sperăm la mult mai mult în celelalte trei filme în care joacă anul acesta: Wild Card, Spotlight și Fortitude.

Haos2

Și dacă e să cântărim care este actorul care va atrage magnetic spectatorii la acest film, acela care vrăjește literalmente prin charisma și mai ales prin vocea și frazarea inconfundabile, nu există nici o indoială că el este Alan Rickman, pe care anul acesta îl vom mai vedea în rolul generalului Frank Benson în “Eye in The Sky”, și îl vom auzi dând viață Omizii Albastre în Alice in Wonderland 2.

Dincolo de povestea în sine care are mister, dragoste și intrigi, dramă și momente tensionate, în A Little Chaos exterioarele (britanice!!!) sunt excepționale, pe măsura grădinilor celebre de la Versailles pe care le descriu.

Haos4

Așadar cu un regizor celebru pentru prodigioasa lui carieră de teatru și film, cu un scenariu interesant și fresh, cu doi actori principali dăruiți și sensibili, filmul se recomandă de la sine și mă aștept să îl vizionați cât de curând, mulțumindu-le –așa cum am făcut-o și noi- distribuitorilor RoImage 2000 și MediaPro.

Regizor: Alan Rickman

Scenariu: Jeremy Brock, Alison Deegan, Alan Rickman

Cu: Kate Winslet, Alan Rickman, Stanley Tucci, Matthias Schoenaerts, Jennifer Ehle, Helen McCrory, Steven Waddington, Adrian Schiller, Danny Webb

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s