Danny-Collins-Movie

Filmul Danny Collins este , așa cum suntem avertizați de la început, puțin inspirat din fapte reale. Încep cu povestea adevărată, pe scurt: un cântăreț britanic de muzică folk – Steve Tilston – a primit în 2005 un telefon de la un colecționar american, care i-a spus că deține o scrisoare pe care John Lennon i-o expediase în 1971. La acea vreme tânărul artist acordase un interviu revistei ZigZag, în care declarase, printre altele, că succesul și norocul ar putea să îi răpească inspirația. La câteva săptămâni, John care citise interviul, i-a scris de mână o scrisoare, semnată de către el și Yoko, în care îl sfătuia să nu își facă griji, că din propria lui experiență, acest lucru nu se va întâmpla. Epistola, care se încheia cu “love, John and Yoko”, conținea și numărul de telefon al fostului Beatles, iar Steve, care era fan The Betles, a declarat, abia cinci ani mai târziu, în 2010, că l-ar fi sunat cu siguranță, pentru că aprecia foarte mult maniera de a compune a lui John Lennon. Și culmea, amândoi s-au născut în Liverpool și cine știe cum ar fi evoluat direcția muzicală și destinul cântărețului, dacă s-ar fi întâlnit cu idolul său. În prezent, Steve este un apreciat artist folk, recompensat cu numeroase premii BBC Folk Award, la categoria melodia anului, iar Rod Stewart și Bob Dylan s-au declarat fani ai muzicii scrise de interpretul britanic.

Această scrisoare a fost scânteia scenariului scris de cel care a și regizat acest prim lung metraj- Dan Fogelman – care a mai lucrat ca producător și scenarist la mai cunoscutele  Crazy, Stupid, Love. (2011), Tangled (2010), Bolt (2008) și Cars (2006).

Chiar la începutul filmului am avut o tresărire când l-am văzut pe tânărul Danny Collins, interpretat de actorul Eric Michael Roy, ales pentru asemănarea izbitoare cu Al Pacino din perioada Godfather (în film apărând o fotografie a lui Al Pacino din acea perioadă folosită pentru o copertă de album). Inspirată avertizarea din startul peliculei: acest film este puțin inspirat din fapte reale, pentru că Danny Collins nu este un film muzical, nici unul biografic, ci este o dramă cu accente comice.

Danny_albcv

Recunosc că mi-a plăcut filmul, în ciuda elementelor emoționale de manipulare (căutarea copilului abandonat, încercările de a repara greșelile trecutului și de a forma o familie). De ce mi-a plăcut? În primul rând pentru că l-am revăzut pe Al Pacino, în al doilea rând pentru că pot să înțeleg luptele interioare ale unui artist care nu a mai compus nimic de 30 de ani și care se vede silit să cânte la nesfârșit hitul care l-a făcut celebru. Care sunt refugiile unui artist singur, dezamăgit de lipsa de inspirație, dar bogat și cu o prietenă foarte tânără? Alcoolul și drogurile! Iar această scrisoare de la John Lennon, primită cadou de prietenul și impresarul său, este lait motivul filmului, și -în fapt- elementul care dezlănțuie acțiunea. Din acest moment începe jocul lui Sonny (așa cum îl alintă prietenii pe Al Pacino) care poate fi blând, cinic, plictisit, ironic, cuceritor, trist, vesel, bun, învins, și în câte alte feluri… La cei 75 de ani, pe care îi va împlini anul acesta pe 25 aprilie, este la fel de vulcanic ca John Milton în Devil’s Advocate.

danny-collins-christopher-plummer-al-pacino

Cât despre canadianul Christopher Plummer care se îndreaptă spre 86 de ani, ce să vă spun? Este, pe lângă cel mai în vârstă actor care a primit Oscarul (în 2012 pentru rolul secundar din Beginners) , un actor magnific și cu mult stil. Și aici este când dramatic, când ironic, doar cu o grimasă, căutătură sau cu o scurtă replică. Apoi Annette Bening (foarte bine la 57 de ani) stabilește o chimie între ea și veteranul cântăreț Danny; Bobby Canavale reușește să nu joace exagerat rolul băiatului abandonat și poate, cea mai retrasă, de data asta este Jennifer Garner, cea blândă și minunată. Mult mai înfiptă și nostimă mi s-a părut Giselle Eisenberg, o puștoaică de 7 ani, în rolul nepoțelei diagnosticată cu ADHD.

Danny2 danny3 Danny1

Danny Collins este un film în care nu scenariul pune în valoare actorii, ci tocmai invers. Al Pacino este desăvârșit în stilul lui obișnuit, care nu lasă la întâmplare nici cel mai neînsemnat detaliu, arta lui de a putea întruchipa orice personaj completându-se cu acest rol de cantautor. Căci da, și cântă și mai presus de toate este copleșitor de carismatic, nebun, special, adevărat, făcându-ne să ne reîndrăgostim de el și talentul lui exceptional. Impresarul și prietenul de o viață este jucat de un alt actor de exceptie – Christopher Plummer- care și-a păstrat alura marțială de Von Trapp, dar a câțtigat în savoare – ca un vin scump ce devine pe zi ce trece și mai prețios. Așa că nu ezit să îi acord lui Dan Fogelman- deopotrivă regizor și scenarist- standing ovation pentru inspirație și întalnirea stelară pe care ne-o propune. Nu știu dacă filmul va fi nominalizat la Oscar anul viitor, dar –cu siguranță- în inimile noastre a primit deja toate premiile.

Danny_Pacino-SLS-grey3

Așadar. avem un film de la RoImage care va mulțumi pe toată lumea: scenariu solid, distribuție de senzație, joc magnific, regie de calitate și Mercedes-Benz SLS AMG GT! Ce ne mai trebuie?…Păi, bilete la cinema!

Regizor: Dan Fogelman

Scenariu: Dan Fogelman

Cu: Al Pacino, Annette Bening, Jennifer Garner, Christopher Plummer, Bobby Cannavale, Melissa Benoist, Katarina Cas, Giselle Eisenberg

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s