big-game-movie-poster

Iată-ne în fața unei provocări adevărate: o poveste de adormit copiii americani și finlandezi, plină de învățăminte, moralizatoare și simplă, așa că nu exista nici un dubiu de înțelegere. Regizorul acestui scenariu, finlandezul Jalmari Helander nu are cine știe ce experiență și vrea să polarizeze atenția prin distribuirea în rolul principal a unui actor mare- Samuel L Jackson, îndeajuns pentru a vinde povestea. Deși scenariul nu inovează și este unul previzibil de la început până la sfârșit, are totuși virtutea de a reloca obișnuita poveste într-un cadru natural inedit: frumoasa și sălbatica Finlandă montană, aducând în discuție cutume și mituri locale ale vânătorilor. În prim planul actiunii este aventura inițiatică a tânărului Oscari, jucat de Onni Tommila – care nu este la prima apariție pe marele ecran. Conform tradiției la vârsta de 13 ani toți băietii vor deveni barbați trăind singuri 24 de ore în inima pădurii sălbatice și vânând doar cu arc și săgeți, trofeele, dar și experiența, având darul de a confirma statutul de vânător și de a institui respectul comunității.

Big-Game-Movie-Set-2

Filmul – așa simpluț cum e- are o distributie forte, semn că Hollywoodul nu se dezminte și aplică aceleași tactici de acoperire a inconsistențelor story-ului cu nume de referință; îl vedem aici pe Jim Broadbent, un extraordinar actor, cam subestimat însă, pe Victor Garber și pe Felicity Huffman, actriță de eșalonul doi, dar cu o filmografie solidă și apariții numeroase.

big-game-2014-official-internati

Subiectul este acela al dobândirii unui trofeu cât mai impresionant, așa că atunci când tânărul și neexperimentatul Oscari are revelația că acesta ar putea fi chiar cel mai puternic om al planetei, președintele SUA, hotărăște că i-a fost menit să îl apere de teroriștii și psihopații care doreau să-l captureze, iar inventivitatea și tenacitatea pe care le pune în acest demers sunt demne de un războinic redutabil. Ca film de acțiune  Big Game nu inovează nimic, are explozii, prăbușiri, arme automate și rafting în lada frigorifică, nici o răsturnare de situație imprevizibilă, nici o găselniță a scenariului care să ne uimească. Iar dacă Helander ar fi avut inspirația de a-l face desen animat, ar fi putut să scoată mult mai mult de la această poveste, și ar fi targetat exact grupa de varsta căreia i se adresează (având marja superioară “preadolescenți” și nu “adulți”.

big game

Așa că dacă aveți copii de până în 13 ani e bine să îi duceți la Big Game ca să aveți apoi motiv să discutați despre caracter, determinare, curaj și prietenie.

Regizor: Jalmari Helander

Scenariu: Jalmari Helander

Cu: Samuel L. Jackson, Onni Tommila, Ray Stevenson, Mehmet Kurtulus, Victor Garber, Ted Levine, Felicity Huffman, Jim Broadbent, Jaymes Butler

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s