wish-i-was-here-preview

Wish I Was Here este cea de-a doua realizare regizorală a lui Zach Braff, cu ajutorul dat de peste 46 de mii de persoane care au răspuns cererii de pe Kickstarter, o platformă de finanțare a proiectelor și care au adunat o sumă care depășea 3 milioane de dolari, puțin peste jumătatea bugetului la care s-a gândit regizorul și producătorul ( adică Zach Braff). Prima a fost Garden State, apărută acum 10 ani, o poveste simplă și curată, calități pe care le moștenește și filmul despre care vă scriu acum. M-am bucurat că l-am revăzut pe Saul Berenson din Homeland, adică Mandy Patinkin pe numele său, un actor egocentric, considerat de mulți antipatic, dar în realitate talentat si cu mare potențial. Apoi tot cu bucurie am salutat intrarea în scenă a lui Josh Gad (pe care recent l-am văzut în comedia în care avea nevoie de șapte cavaleri de onoare) în rolul unui frate genial, dar care nu a realizat nimic notabil.

Film Review Wish I Was Here wishwashere620350

Începutul filmului este cuceritor prin dialogurile dintre Aidan Bloom (Zach Braff) și cei doi copii ai săi, Grace (Joey King) și Tucker (Pierce Gagnon). Coloana sonoră vă va liniști, vă va face să zâmbiți sau vă va emoționa (Bon Iver, Coldplay, Cat Power, Badly Drawn Boy, Radical Face sau The Weepies). Apoi acțiunea se îndreaptă spre alte momente ale vieții, mai puțin plăcute: lipsa banilor și a unui serviciu stabil, boala necruțătoare a tatălui, stările conflictuale dintre frați sau cele conjugale. Aparent, totul e tratat cu haz, dar copiii văd cu alți ochi aceste secvențe de viață și pun întrebări care nu au răspuns pe moment. Mare atenție părinți când răspundeți la întrebările existențiale ale copiilor sau când îi lăudați prea mult și ei se supraapreciază! Îmi aduc aminte că atunci când eram de-o șchioapă mă jucam în felul următor: eu făceam parte din armata binelui, iar când alergam spre alimentară, unde mă trimiteau ai mei, eram întotdeuna urmărit de unul înrolat în armata răului. Și întodeauna reușeam să scap, pe muchie de cuțit, de urmăritor, cu sacrificii mari – genunchi juliți, cap spart, trecut prin fața mașinilor la un lat de palmă sau fugărit de câini. În Wish I Was Here eroul nostru e urmărit de o entitate întunecată, care până la urmă se dovedește a fi tatăl cel crud și sarcastic! Apoi e aruncat pe subliminal numele de Yentl, care poate fi acel personaj creat în anii 50 de către Isaac Bashevis Singer, un scriitor premiat cu Nobel pentru umorul cu care a abordat subiecte tabu. Afirmația sa ”Credința în Dumnezeu e la fel de necesară ca sexul” a stârnit indignare  în rândurile cititorilor de atunci și încă mai stârnește. Minte de bărbat şi inimă de femeie…Dar mă opresc aici, pentru că în filmul regizat de Zach Braff, scenariul aparținându-i lui Zach Braff, iar în rolul principal fiind Zach Braff, mă întreb cine joacă în rolul lui Zach Braff? Sau poate ce rol are familia în această poveste aparent desuetă? Sau de ce e pomenit numele de Yentl într-o discuție banală dintre fiică și tată? Poate și pentru faptul că Mandy Patinkin a jucat în filmul din 1983 regizat de Barbra Streissand?

O fi setea de cunoaștere foarte mare, dar familia este mai importantă! Profesia de tată e grea, cea de mamă și mai grea, dar din film aflăm că cea mai veche profesie din lume este cea de…înger 🙂

Cât timp petreci alături de cei dragi și cât de mult îi cunoști pe copii? Timpul trece foarte repede și clipele pe care le regreți nu se mai întorc: așa cum și cuvintele dragi care nu au venit niciodată, au fost îndelung așteptate și ele, la momentul lor, ar fi putut să bucure sau să aline. Moartea, oricât de urâtă și dureroasă ar fi ea, e o etapă a vieții, pe care fiecare dintre noi o vom întâlni într-o bună zi. Întrebarea majoră a filmului este: cum vei trăi până vei ajunge să treci DINCOLO? Iar răspunsul trebuie să și-l dea fiecare, în funcție de cât este de hotărât să investească în propria devenire.  Ideal ar fi să îți urmezi visul, dar și să ai pe cineva lângă tine care ar face sacrificii, ca visul tău să se îndeplinească…  Totul, absolut totul în viață se rezolvă prin dragoste, totul în viață se vindecă prin dragoste.

Regizor: Zach Braff

Scenariu: Adam J. Braff, Zach Braff

Cu: Zach Braff, Joey King, Pierce Gagnon, Kate Hudson, Mandy Patinkin, Josh Gad, Alexander Chaplin

Distribuitor: Independența Film

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s