Posts Tagged ‘recenzie’


Ce îl face atât de special pe Deadpool? În primul rând ce spune și cum o spune: nu se abține de la niciun comentariu și nu se cenzurează! Asta poate să placă mult…sau să displacă! OK! Este sarcastic, dar are motive! Și în plus este Ryan Reynolds, unul dintre cei mai iubiți actori de la Hollywood. De la prima schimbare a omului simplu în Deadpool personajul a devenit îndrăgit, în special de cei care nici măcar nu au avut vreo legătură cu benzile desenate.

(mai mult…)

De maine intra in cinematografe „Fly Me to the Moon” regizat de Greg Berlanti, o încântătoare comedie romantică ce reușește să îmbine o poveste clasică de dragoste cu elemente inovative și o distribuție interesanta: Scarlett Johansson, Channing Tatum, Ray Romano și Woody Harrelson…

(mai mult…)

Cel mai recent film al francizei, intitulat „A Quiet Place: Day One”, se dovedește a fi o poveste emoționantă și bine realizată, dar care nu reușește să mențină aceeași tensiune precum primele două pelicule regizate de John Krasinski. În această nouă producție, regizorul Michael Sarnoski, cunoscut pentru debutul său apreciat, „Pig” (2021), cu Nicolas Cage, preia frâiele și aduce o altă abordare asupra universului post-apocaliptic.

(mai mult…)

Într-o manieră asemănătoare cu cea a unui alchimist al emoțiilor și al istoriei, regizorul danez Nikolaj Arcel ne oferă încă o capodoperă cinematografică cu „The Promised Land” (Bastarden). Acest titlu dublu, aparent fără legătură, reflectă perfect dualitatea poveștii: o căutare a identității într-o lume plină de promisiuni și dezamăgiri.

(mai mult…)


Potrivit scriitorului și regizorului Luc Besson, action thrillerul DogMan este „esența” carierei sale de 40 de ani- un parcurs al unui mare cineast aş adăuga.
Cu Caleb Landry Jones (daaaa, cel din Get Out), DogMan este povestea de viaţa a unui tânăr a cărui existență nu a fost deloc ușoară , care se transforma până la urmă într-un soi de justițiar.

(mai mult…)

Bodkin, miniseria regizată de Jez Scharf, disponibilă pe Netflix, este o bijuterie cinematografică ce îmbină umorul negru cu misterul profund al unui sat irlandez. Această poveste nu este doar despre dezlegarea unor enigme din trecut, ci și despre un subiect contemporan arzător: diferențele și tensiunile dintre jurnaliști și influenceri.

(mai mult…)

După 16 ani de la originalul devenit cult, regizorul Renny Harlin deschide „The Strangers: Chapter 1”, primul capitol dintr-o trilogie promițătoare. Această nouă versiune modernizată a clasicului horror din 2008 preia esența înfricoșătoare a originalului lui Bryan Bertino, aducând în prim-plan teroarea impredictibilă a celor trei mascați – Scarecrow, Pin-up Girl și Dollface.

(mai mult…)

Michaela l-a văzut așa:

Nici nu contează că filmul se revendică dintr-un serial- ci doar că este alert, livrează totul fără jumătăți de măsură și ne bucură cu energia lui și imersiunea în culisele filmelor de acțiune, la dedesubturile cărora suntem lăsați să tragem puuuțintel cu ochiul.

În rolurile principale evoluează Emily Blunt și Ryan Gosling, doi actori cu portofolii solide și variate, cărora –iată – nu le este frică de partituri mai light în care se pozițonează cu dezinvoltură și talent, o dovadă a faptului că …actorul sfințește rolul! Alături de ei îi vedem pe Winston Duke, cunoscut pentru rolul său din „Black Panther” și pe Hannah Waddingham (care are la activ un Emmy) care îi dă viață producătoarei fără scrupule a filmului din film.

Și ceea ce nu știați este că filmul se află în dezvoltare de prin 2010, așa că de -a lungul anilor Tom Cruise, Keanu Reeves, Nicolas Cage, Jason Statham și Dwayne Johnson au fost cu toții în cărți să îl joace pe Colt Seavers. Iar dacă mi-ar fi spus cineva că Ryan Gosling va fi până la final protagonistul- aproape că n-aș fi crezut! Dar Ryan face un Colt credibil și plin de farmec, naiv și desuet – și este atât de iubibil cu părul lui în ochi și privirile galeșe, încât ne aduce aminte de cum ne uitam la el acum fix 20 de ani,  după The Notebook al lui Nick Cassavetes.

All in all pe toți îi prind rolurile, clar le joacă și cu plăcere, dar și cu genul acela de autopersiflare tipic americană, creionând personaje nostime sau în tușe mai groase, în acest action romantic și comedios care ne lasă să descoperim câte ceva din spatele camerelor de filmare ale scenelor cu cascadorii. Și zău că văzându-le, ni se pare și mai grea și mai solicitantă și mai periculoasă această meserie atât de underrated.

Ar mai trebui să vă spun că Fall Guy/ Cascadorul are un soundtrack extraordinar ce îi aparține lui Dominic Lewis, un compozitor britanic din ce în ce mai cunoscut la Hollywood. Colaborând încă de la început  la proiectele majore precum „Clash of the Titans” și „Kingsman: The Secret Service”, Lewis a luat viteză în ultimii ani, compunând coloanele sonore pentru filme action precum „Bullet Train” și seria de animație ” Ducktales. ” Vă las pe voi să descoperiți ce piese or sa vă facă să dați (literalmente!) din picioare pe scaune, dar vă garantez că n-o sa puteți rezista la ceva Kiss, Bon Jovi…sau Taylor Swift.

Și dacă nici după The Fall Guy, care bate așa de explicit șaua ca să priceapă iapa AFI -că este necesar și drept să se introducă o categorie dedicată premierii cascadorilor nu o să se schimbe ceva …atunci să le bată unchiul Oscar al lor obrazul ăstora care fac acolo legea!

Marcel crede că:

„The Fall Guy”, regizat de David Leitch, reprezintă un tribut captivant adus unei profesii adesea subapreciate în industria filmului: cascadoria. Inspirat de serialul TV din anii ’80 cu același nume, filmul se străduiește să sublinieze munca și devotamentul acestor profesioniști din culise, oferindu-le un moment binemeritat în lumina reflectoarelor.

David Leitch, un maestru al filmului de acțiune, nu este străin de acest univers. Cu o carieră bogată în domeniu, Leitch s-a remarcat ca regizor, actor, cascador, scenarist și producător, aducându-și contribuția la unele dintre cele mai remarcabile producții din ultimele decenii. Experiența și pasiunea sa pentru acest subiect fac din el alegerea perfectă pentru a da viață filmului „The Fall Guy”.

Leitch- dealtfel un regizor foarte bine plătit, actor, cascador,de peste 20 de ani, scenarist, producător și coordonator de cascadorii, a co-regizat John Wick (din 2014) împreună cu Chad Stahelski, pentru care a lucrat și ca producător, apoi Atomic Blonde: Agenta sub acoperire (2017) cu Charlize Theron și Deadpool 2 (2018). El l-a dublat pe Brad Pitt de cinci ori și de mai multe ori pe Matt Damon, inclusiv pentru The Bourne Ultimatum (2007). Iata de ce cred ca a fost alegerea cea mai potrivita pentru a regiza acest film, care nu vrea să minimalizeze rolurile creatorilor de efecte digitale (artiștii VFX), ci doar să prezinte o mulțime de cascadorii, aproape nebunești.

Filmul nu doar aduce un omagiu subiectului său, ci îl și abordează cu un strop de umor și autoironie. Utilizarea ecranului divizat pentru scenele de dialog la telefon și referințele amuzante la nume de actori celebri adaugă o notă de originalitate și prospețime în poveste.

Ca fapt divers poate că se va gândi cineva să-l premieze pe cascadorul din film, Logan Holiday, care a doborât un record mondial Guinness pentru numărul de rostogoliri cu mașina – 8.5)

Deși ei nu sunt recunoscuți oficial de către Academia Americana de Film (nu se dau Oscaruri pentru cascadori), faptele lor de cascadorie au trezit de fiecare dată o fascinație aparte, transpusă în multe filme și seriale TV.

Leitch ghidează filmul cu o clară atracție către platourile de filmare și cu vastă experiență în domeniu, The Fall Guy oferindu-ne o serie magnifică de cascadorii de toate felurile: pirotehnice, dresura de caini, urmăriri cu mașini, accidente spectaculoase, arme false, coregrafii de luptă și multe altele, toate amestecate perfect în povestea distractivă (ușor naivă), o parodie după Cowboys & Aliens.

În esență, filmul este o călătorie plină de acțiune și umor, un moment de relaxare și distracție pentru cei ce iubesc si comedia si filmul de actiune. Este un omagiu sincer adus unei meserii indispensabile în industria cinematografică, fără să cadă în capcana solemnității excesive. Cu un ritm alert și cascadorii captivante, „The Fall Guy” se dovedește a fi o experiență  savuroasă, care își propune să ofere recunoașterea cuvenită unei categorii de profesioniști adesea trecuți cu vederea.

Distribuit in Romania de RoImage

Rodrigo Simas Photography

Cu un istoric muzical caracterizat prin perseverență și o reputație de a fi una dintre cele mai captivante prezențe live, Dave Matthews Band a adus atmosfera vibrantă a muzicii eclectice în sala Gasometer din Viena pentru un concert pe care eu îl încadrez ca fiind memorabil. Fani din toată Europa s-au adunat în fostul uriaș tanc de gaz lampant pentru a fi martorii unei serii de interpretări pline de energie și pasiune.

Citește mai mult: DAVE MATTHEWS BAND singing about death, love…and all the rest

Aș vrea să precizez că există totuși diferențe de abordare între publicul european și cel american în ceea ce privește reacția față de un spectacol live al unei trupe precum Dave Matthews Band. În timp ce în Statele Unite acesta este considerat un grup care atrage mulțimi la fiecare concert, în Europa, popularitatea lui pare să fie mai modestă, atrăgând doar câteva mii de fani.

Cu toate acestea, numărul mai mic de fani, este compensat de calitatea și autenticitatea spectacolului. Absența efectelor pirotehnice și a altor elemente ieșite din comun nu diminuează cu nimic experiența, ci dimpotrivă, pune în valoare talentul și muzicalitatea trupei într-un mod pur și simplu captivant. Dave Matthews Band nu se bazează pe artificii pentru a impresiona, ci pe calitatea muzicii și pe interacțiunea sinceră cu publicul.

Rodrigo Simas Photography

Faptul că liderul trupei, Dave Matthews, își scoate colegii în față și le acordă momente de strălucire este o dovadă de modestie și respect reciproc, adăugând o notă de umanitate și camaraderie spectacolului. Această abordare îi permite fiecărui membru al trupei să strălucească în propriul său fel și să contribuie distinct la magia concertului.

De asemenea, setlistul variabil în fiecare oprire din turneu în Europa demonstrează flexibilitatea și adaptabilitatea trupei, oferind fiecărui public o experiență unică și personalizată. Această atenție la detalii și la dorințele publicului este apreciată și contribuie la legătura profundă pe care Dave Matthews Band o stabilește cu fanii devotatți.

Rodrigo Simas Photography

În ceea ce privește componența publicului, prezența atât a generației Y, cât și a generației X la concertul de la Gazometer subliniază faptul că muzica trupei traversează granițele de vârstă. Dave Matthews Band continuă să fie o sursă de inspirație și conexiune pentru oameni din toate generațiile, demonstrând că pasiunea pentru muzică poate fi un factor de unificare și înțelegere în lumea modernă.

Înființată în Charlottesville, Virginia în 1991, trupa a început modest, cântând în baruri și cluburi locale, dar s-a ridicat rapid la statutul de nume respectat în lumea rockului alternativ. Frontman-ul carismatic Dave Matthews a condus formația intr-o călătorie muzicală care a combinat rock-ul, jazz-ul, blues-ul și folk-ul într-un mod inconfundabil. Alături de el, bateristul Carter Beauford și basistul Stefan Lessard au format un nucleu solid, care a creat baza pentru explorările muzicale ale trupei.

Rodrigo Simas Photography
Rodrigo Simas Photography

În concertul de la sala Gasometer, această chimie muzicală a fost evidentă în fiecare notă. Carter Beauford, bateristul cu mănuși albe, a demonstrat virtuozitatea sa la tobe, creând ritmuri complexe care au dat viață melodiilor, în timp ce Stefan Lessard a asigurat un fundament solid de bas care a susținut întreaga structură sonoră. Alături de ei, chitaristul Tim Reynolds și clăparul Buddy Strong au adăugat culori și texturi noi, completând armonios sunetul trupei.

Rodrigo Simas Photography
Rodrigo Simas Photography

Nu vreau să trec cu vederea contribuția celor doi suflători, Rashawn Ross și Jeff Coffin, care au adus un element de inovație și dinamică în interpretarea live a pieselor. Cu sunetele lor de trompetă și saxofon, au picurat note de jazz în mixul muzical al trupei, adăugând o dimensiune suplimentară de profunzime și expresie.

Rodrigo Simas Photography

Jeff Stanley Coffin este de trei ori câștigător al premiului Grammy ca membru al grupului Bela Fleck and the Flecktones, alături de care a cântat din 1997 până în 2010.

Rodrigo Simas Photography

Ca fapt divers, din 2000 până în 2010, Dave Matthews Band a încasat peste 529 de milioane de dolari din vânzările de bilete de concert, din America de Nord, mai mult decât oricare alt artist din acea perioadă.

Acești șapte muzicieni sunt cool, uimitori și nu se încadrează într-un tipar, avand în schimb spontaneitate.

Dave Matthews Band a creat un spectacol captivant care a transmis o energie contagioasă publicului din sala Gasometer. De la hiturile lor celebre până la improvizațiile îndrăznețe, trupa și-a ținut audiența captivă de la început până la sfârșit. Cu fiecare notă cântată au dovedit de ce sunt considerați unul dintre cele mai influente și îndrăgite grupuri din ultimele decenii.

Concertul a fost o experiență muzicală de neuitat, care a demonstrat încă o dată puterea de a conecta oamenii prin muzică și de a crea momente magice în viața fanilor lor.

SETLIST

Warehouse

Old Dirt Hill (Bring That Beat Back)

Pantala Naga Pampa

Rapunzel

Again and Again

Idea of You

All You Wanted Was Tomorrow

You Never Know

Gravedigger

Lie in Our Graves

Jimi Thing

Brick House

(Commodores cover)

Break Free

Don’t Drink the Water

Looking for a Vein

Come On Come On

Everyday

Ants Marching

Encore:

Some Devil

Crash Into Me


Într-o epocă în care universurile cinematografice se intersectează și titanii se confruntă, Godzilla și Kong revin pe ecran într-un nou spectacol, „Godzilla x Kong: Un nou imperiu”. Odată cu această întoarcere a celor două figuri mitice, vine și o coloană sonoră care subliniază intensitatea acestui conflict …monstruos.

(mai mult…)