facebook-851x315-ismael

Texturat la maximum, cu defecte şi hiatusuri, filmul lui Arnaud Desplechin este încă o demonstraţie a faptului că există imperfecţiuni perfecte. Căci pelicula are o logică a ei şi numai a ei, alambicările unui univers interior ce pare al autorului însuşi purtându-ne în lumea asta tragicomică, excesivă dar captivantă, introducându-ne personaje complexe şi paradoxale ce ne conving însă şi ne vrăjesc.

Şi nu pot să nu remarc un anume upgrade valoric şi să nu vă recomand şi precedenta lui creaţie , Trois souvenires de ma jeunesse, un film ce este, fără nici o îndoială,  frumos,  inteligent croit şi sensibil, cu o doză de dramatism ce nuanţează comentariul existenţial, care va avea acces imediat la sensibilitatea, dar şi la permeabilitatea pentru poveşti de dragoste a oricărui spectator care va alege să-l vadă. Şi asta pentru că aceasta peliculă a lui Arnaud Desplechin te marchează, ştiinţa regizorală şi de scenarist fiind remarcabile, dar într-un mod atât de atipic, încât –desi subiectul nu e chiar nou – felul în care e cinematografiat este o provocare pe care odată ce o primim, nu putem să o refuzăm, regăsindu-ne implicaţi fie ca martori activi, fie ca foşti trăitori ai eternei prime poveşti de iubire a vieţii. Căci filmul este dezarmant de sincer, cu o deschidere excepţională asupra gândirii adolescentine ce abordează aproape filosofic sentimentul, cu o acurateţe a analizei care e aproape o vivisecţie pe suflet.

1

În „Fantomele lui Ismael” Desplechin introduce din nou un personaj- Ismael Vuillard- pe care îl explora în 2004 în Rois & reine– regizor introvertit şi instabil emoţional ce se lupta cu demonii interiori şi fantasmele existenţei sentimentale şi creatoare. Şi este într-atât de veridic sondat acest personaj încât nu putem să nu ne gândim că ar putea fi un alter ego al regizorului însuşi.

Filmul are fără îndoială densitate dramatică şi conjuga într-un mod particular cele două planuri narative, rezultatul fiind- în imperfecţiunea lui- un tot care se adună cumva şi convinge în pofida schimbării intempestive uneori a ritmului interior.

2

Şi cu siguranţă interpretările celor 3 actori ce dau viaţa protagoniștilor- Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg şi Mathieu Almaric- adăugă, dar şi iau ceva din coerență acestui script- într-un fel de paradox de care cu siguranţă regizorul nu e străin.

În goana stilizării mise en scène-lor regizorul baleiază între dialoguri de substanţă şi alunecări în banal, jocul actorilor nivelând însă asperităţile, căci talentul lor este îndeajuns pentru a le servi personajelor interpretate drept substanţă, bucurându-i şi pe spectatori în acelaşi timp.

4

Aşa că dincolo de felul în care o spune, alambicat şi inconsecvent „Les fantomes               d’ Ismael” are o poveste care trăieşte pe ecran şi asta ne face să punem în balans scenele derutante cu cele care strălucesc şi să conchidem că filmul lui Desplechin este o etapă a carierei lui, care –nu mă îndoiesc- ne mai rezervă multe surprize.

3

Nominalizat la premiile Lumiere și Louis Delluc , dar și la Best International Film la Festivalul de la Munich, aceasta creație a anului 2017 merită neîndoielnic văzută  pentru felul special în care ne propune un script alambicat.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s