Weekendul acesta am văzut un film interesant, neaşteptat chiar, pe care l-am primit şi cu sufletul şi cu mintea deschise. Creaţia lui Adrian Popovici are în primul rând meritul de a fi primul demers artistic al cărui personaj central este genialul Constantin Brâncuşi. Sunt chiar uimită că nimeni până acum nu a sesizat imensul potenţial al unui scenariu cu acest personaj central, cu atât mai mult cu cât “povestea” de viaţă este una spectaculoasă (ca a tuturor geniilor) care în mâinile unor scenarişti de forţă şi sub o baghetă regizorală de excelenţă ar zgudui Hollywoodul şi ar dinamita frestivalurile de notorietate ale lumii!
Asta e una dintre faţetele dramei valorilor româneşti: marginalizate sau îngropate de conaţionali, nu ajung să aibă vizibilitatea şi notorietatea pe care le-ar merita, în vreme ce străinii se sfâşie să îşi adjudece apartenenţa lor, valorificându i ca pe niste repere naţionale proprii. Sau poate este un destin, o karma potrivnică ce urmăreşte implacabil unele minţi geniale româneşti şi după dispariţie!
În viziunea lui Adrian Popovici acest Brâncuşi din eternitate ( şi deopotrivă al eternităţii ) ne apare în perioada lui de maturitate, aceea în care sublimarea trăirii şi esenţializarea formei se coagulează în operele lui efigie. Şi cum ar putea fi o existenţă dominată de creaţie, decât ardentă, plină de nesaţul trăirii, de iubiri ce zguduie sufletul, de patimi şi emoţii? Iar această falie a filmului ( structurat ca un triptic) este cea care are substanţialitate, care farmecă şi seduce. O a doua poveste translează temporal în perioada comunismului românesc acut, de început, dominat de abuzuri, nimicnicie, incultură şi prostie, dar care ştie să exploateze un sculptor talentat –Marin Etu- şi să-l transforme în cel mai prolific falsificator al operelor lui Brâncuşi.
Al treilea plan este unul care ar fi trebuit să fie dincolo de un element liant, o elevare către zona filosofiei, o rafinare spre esoterism şi o “explicaţie”a ceea ce ar fi condus la perfecţiunea proporţiei operelor lui Brâncuşi, practicant de yoga şi adept al lui Milarepa, cel care l-ar fi iniţiat din astral. Din păcate tocmai aici filmul se descentrează şi abordarea într-un registru minor sabotează întregul, privându-l de o percepţie fericită unitar. Asta nu înseamnă că anulează virtuţile sau valoarea filmului, ci doar că este o verigă slabă a unui demers care ar fi putut să nu aibă fisuri.
O menţiune specială se cuvine lui Cristian Gugu, directorul de imagine al peliculei, care reuşeşte performanţe notabile şi ne captează ochiul, după cum urechea este şi ea bucuroasă pe alocuri de puzzle-ul sonor cu Vivaldi, şansonete, muzică tibetană, didgeridoo şi incantaţii.
O reală plăcere mi-a prilejuit să îl urmăresc în rolul principal pe Ioan Andrei Ionescu, un actor dăruit, expresiv şi charismatic ce îl întrupează pe Brâncuşi într-o manieră convingătoare, şi care o are ca parteneră pe Iulia Verdeş (în rolul Marthei) actriţă înzestrată cu o frumuseţe delicată, specială ca aceea a lui Audrey Tautou (cu care şi seamănă foarte mult). Jonglând cu actori ce manevrează grade diferite de măiestrie artistică, regizorul Adrian Popovici găseste până la final formula care să-i integreze pe toţi, dându-ne ocazia să ne bucurăm de Vlad Radescu ( rasat, balansat şi Actor), Alexandru Potocean, Claudiu Bleonţ ( într-un rol ciudat, autopersiflant), dar mai ales de cel care face personajul principal, şi pe care îmi doresc să-l fi remarcat şi membrii British Academy of Film and Television (BAFTA!) de la Londra şi New York, în faţa cărora a rulat “Brâncuşi din eternitate”. Şi poate abia atunci, cu mintea românului de pe urmă (cum spunea un coleg de breaslă comentând postarea mea de pe facebook), se va întâmpla ca şi aici- în ţara unde nicicând nimeni n-a fost profet, nici chiar atunci când A FOST – să putem să ne bucurăm de un film care nu e o capodoperă, dar reprezintă -cu siguranţă- un demers artistic notabil, surprinzător şi ingenios, şi cu nimic mai prejos decât multe producţii de peste ocean sau de oriunde!
Iar pentru că pe 19 februarie celebrăm ziua naţională Constantin Brâncuşi ( un fel de “restitutio in parte” nici pe departe “in integrum” ), poate se va gândi cineva că acest film este valoros şi ne trebuie şi că nu îi împiedică nimeni pe cei care îl critică să se valorifice si pe sine ca şi creatori- precum şi subiectul exceptional, dându- ne propria lor versiune şi fericindu-ne cu sclipirea stilului şi acurateţea demersului artistic! Noi asteptăm şi ne dorim cât mai multe filme despre personalităţile de geniu ale naţiei, în orice domeniu ar fi creat ele.
Brancuşi din eternitate este distribuit în România de către Artis Film, căruia îi mulţumim pentru vizionarea specială.
Regizor: Adrian Popovici
Scenariu: Ioan Carmazan, Pascal Ilie Virgil, Radu Petrescu-Aneste
Cu: Ioan Andrei Ionescu, Vlad Radescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdes, Claudiu Bleont, Alexandru Isfan, Luca Rusu
Radiotopic 