Radiotopic

Minuscule -Valea furnicilor pierdute nu-mi pare a fi un film pentru copii, ci mai degrabă o fabulă care ne vorbește despre viață, prietenie și curaj, un film mult mai profund decât se poate judeca la prima vedere. Regizorii Thomas Szabo și Hélène Giraud ne introduc abrupt în poveste, translând rapid din lumea oamenilor către microcosmosul naturii, din care un cuplu pleacă intempestiv lăsând în urma mâncarea de la picnic. Este momentul în care ni se revelează, în natura fabuloasă a pădurilor montane – lumea minusculă a gâzelor și furnicilor. Și ca în orice film de aventuri, și fabula noastră ne face cunoștință cu personajul principal: o gărgăriță sau gărgărel (mă rog…gărgăr,(ca să nu folosesc diminutivul ca în bancul cu Bulă), …sau cum i-o zice acum, că pe vremea mea substantivul ăsta era epicen!). Cert e că nu este una ca toate celelalte, ci iscoditoare și curajoasă, ce mai – o insectă dornică de aventură. Obiectul care declanșează acțiunea este o cutie cu zahăr cubic pe care o rechiziționează furnicile negre și pe care vor să o ducă în furnicar. Dar ca orice posesiune valoroasă , zahărul ajunge să fie ravnit de furnicile roșii războinice, care vor încerca să intre în posesie prin forță. Este eterna istorie a războaielor umanității, racordată acum la minusculul univers al gâzelor și furnicilor. Ce se detașează imediat din banalul istorioarei, este felul în care furnicile negre adoptă mica gărgăriță, care la rândul ei, cu un curaj nebunesc le salveaza mușuroiul și viețile, dovedind că în lumea insectelor prietenia nu e doar un cuvânt fără valoare. Trebuie să vă atrag atenția în mod special asupra lui Hervé Lavandier – compozitorul coloanei sonore de excepție, o adevărată narațiune sui generis, un poem simfonic ce acompaniază, comentează, potențează și conduce povestea, ca o viziune poematică sonoră ce adaugă un plus de valoare acestui film. Și am să adaug că filmul este mut, căci în afară de câteva onomatopee, personajele din lumea minusculă nu scot nici un cuvânt. Eventual se apără dându-și aere!!! Cei doi regizori le însuflețesc, le dau sentimente umane, le atribuie emoții și gândire, dar nu le îngăduie să fie vocale…ci doar sonore, o alegere inspirată zic eu- care sunt adult- și cred că și copiii aparținând unei anumite grupe de vârstă, care au considerat asta un fel de invitație la interactivitate, așa că au vorbit pe tot parcursul peliculei, imaginând dialoguri și situatii. E un semn bun, mai ales ca au existat unii care, de tare ce-au rezonat cu personajele fabulei ajunse în situatii extreme, au și plâns cu foc, jeluind când distrugerea mușuroiului, când pierderea familiei!

Un alt punct câștigat este reprezentat de impletirea măiastra dintre cele două lumi, una reala (natura) și alta( gazele si furnicile) realizată prin efecte generate pe calculator (CGI).

Acest film franțuzesc, este cu siguranță unul frumos și profund, asta dacă îți îngădui aplecarea spre universul minuscul al furnicilor pierdute și primești această fantezie minunat ilustrată cu inima deschisă și cu dorința de a decoda sensurile nu foarte ascunse, dar înțelepte ale poveștii. Recomand Minuscule ca pe o lectură cinematografică valoroasă, pe care- din păcate- mulți nu o vor înțelege pe deplin!   Regizor: Hélène Giraud, Thomas Szabo Scenariu: Thomas Szabo, Hélène Giraud