Dacă ne gândim că acelaşi James Mangold i-a dedicat un film lui Johnny Cash, nu este de mirare că o personalitate muzicală de calibrul lui Bob Dylan i-a atras atenţia. Şi este interesant şi ce perioadă a vieţii cantautorului a decupat în film, dar mai ales cum a făcut-o: reverenţios, aproape explicativ, apropiindu-se de personalitatea acestui atât de înzestrat poet, cu un acut simţ al realităţii şi al implicării.
(mai mult…)
Filmul ăsta este unul care o să fie inclus fără probleme în grilele tuturor televiziunilor, şi o să-l vedem la nesfârşit, pentru că dincolo de orice, răspunde unor cerinţe necesare şi suficiente pentru producţiile de categoria B: are ceva acţiune, e cu bătăi şi împuşcături, cu politişti corupţi şi traficanţi, în distribuţie se regăsesc actori cunoscuţi şi are un final mulţumitor, care încheie ori pontos, ori lasă loc pentru o continuare. Asa că din postura unei atari producţii, Sleepless are o construcţie într-atât de previzibilă încât o să îi facă pe mulţi să se umfle în pene că “intuiesc” scenariul mai ceva ca mama Omida! Iar ăsta e un atu la public, oricare ar fi acela.
Radiotopic 