
Acum , după ce am văzut filmul, nu mai este de mirare de ce s-a uimit toată lumea şi a primit atâtea premii la Festivalul de Film de la Veneția!
Căci Bogdan Mureșanu reuşeşte performanța rară de a pune în pagina cinematografică o poveste credibilă (chiar dacă e una fictivă), cu care ne putem identifica într-un fel sau altul toţi cei care am trăit vremurile acelea. Dar ceea ce te cucereşte iremediabil – dincolo de distribuţia excepţională, pt care o felicit din inima pe Viorica Capdefier – este îmbinarea fluidă a poveştilor ce formează scenariul şi mai ales felul în care se contrabalansează magistral momentele de comic de limbaj şi de situaţie, într-un script ce îi aparţine deasemenea regizorului.
(mai mult…)


