Archive for the ‘Film’ Category


Muestra de Cine Europeo din Segovia

România va fi țară invitată la cea de-a XIII-a ediție a festivalului de film necompetitiv Muestra de Cine Europeo din Segovia, în perioada 14-20 noiembrie, ceea ce vine să confirme încă o dată interesul deosebit de care se bucură cinematografia românească în Spania.

(mai mult…)


Franco Nero foto Riccardo Ghilardi

În perioada 22 – 25 noiembrie, Asociația CulturALL, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival, ce va avea loc în 2019. Timp de patru zile, personalități internaționale din lumea cinematografiei se întâlnesc la București pentru a stabili structura festivalului și regulamentul de selecție a filmelor ce vor concura, în 2019, pentru titlul „Comedia Anului”.

(mai mult…)


afis Alice T

„Alice T.”, cel mai recent film regizat de Radu Muntean, a funcționat ca un adevărat declanșator de energii pentru tinerii aflați în sală la proiecția organizată la Les Films de Cannes a Brașov, pe 2 noiembrie, în cadrul Școala altfel.La sfârșitul unei proiecții la care au participat peste 300 de adolescenți, spectatorii și-au luat inima în dinți și au intrat într-un dialog deschis despre probleme lor și despre raportul cu lumea adulților – punctând nevoia unor filme care să vorbească astăzi celor tineri pe limba lor – fără false pudori și fără corectitudini politice.

(mai mult…)

Singuri Acasa 2/ Secret Life of Pets 2

Posted: 07/11/2018 by michaelaplaton in Film
Etichete:, ,

Daca va intreabati ce fac animalutele voastre de companie cand sunteti plecati de acasa, veti avea cateva posibile raspunsuri vazand acest al doilea episod al animatiei Secret Life of Pets. Daca nu va intreabti- si mai bine- pt ca ati putea sa va speriati rau urmarindu-i pe dragalasii nostri companioni in ceea ce ar putea fi viata lor „secreta”!

Eu una prefer sa ma sperii razand- caci sigur peripetiile lor or sa ne amuze, asa ca astept cu inters Singuri Acasa 2- pana la vara lui 2019!

 

GreenTech Film Festival – 12- 14 noiembrie

Posted: 05/11/2018 by michaelaplaton in Film

Poster_GreenTechFest2018_50x70_highlights

Singurul explorator român din National Geographic Society, Sergiu Jiduc, vine la  GreenTech Film Festival

Evenimente cu acces gratuit în ziua de 13 noiembrie 

  • Sergiu Jiduc, singurul explorator român din comunitatea National Geographic, cercetător în științele pământului și expert în strategiile de dezvoltare sustenabilă, vine la GreenTech Film Festival, pe 13 noiembrie;
  • Avanpremiera mondială a celui de-al doilea sezon MARTE, o producţie prezentată de National Geographic, din a cărei distribuţie face parte şi actriţa româncă Anamaria Marinca, va putea fi urmărită în exclusivitate, din sala de cinema, marţi, 13 noiembrie, ora 19.00, la GreenTechFilm Festival. Aflată la New York la un eveniment de lansare a noii serii, actriţa a transmis un mesaj publicului din România 
  • Mizele şi perspectivele economice ale criptomonedelor vor fi dezbătute în prezenţa invitatei Joëlle Toledano, profesor de economie la Universitatea Paris Dauphine, şi a altor specialişti români.

(mai mult…)


Misha Maisky si Ch Badea-format landscape

Filarmonica „George Enescu”, cea mai importantă și reprezentativă instituție muzicală a României,  programează pe 8 și 9 noiembrie 2018, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în cadrul „Stagiunii centenare”, un concert extraordinar ai cărui protagoniști sunt doi mari artiști ai lumii: Mischa Maisky, considerat un Mick Jagger al muzicii clasice și supranumit „Paganini al violoncelului“, și Christian Badea, consilier artistic și dirijor principal al Filarmonicii. Mischa Maisky, care a studiat deopotrivă cu Mstislav Rostropovich și Gregor Piatigorsky –  reprezentând, așadar, la cel mai înalt nivel școala interpretativă rusă –  a sărbătorit 70 de ani anul acesta.

(mai mult…)


The Girl In The Spider's Web1

Poate LISBETH SALANDER (Claire Foy) nu are nevoie de lume, dar lumea are nevoie de Lisbeth Salander.

Înfocata justiţiară din populara trilogie Millenium a lui Stieg Larsson, compusă din thrillere cibernetice dark, şi din patru îndrăgite adaptări pentru ecran, hackerul independent Lisbeth Salander are tot ceea ce-i trebuie unui erou modern: e deşteaptă, plină de idei, bântuită de demoni, dar nu şi subordonată lor, ea are o atitudine de “singură împotriva tuturor,”  care a ajutat-o să învingă mai mulţi infractori şi ticăloşi, sau pe oricare om care ar îndrăzni să se pună cu ea.

(mai mult…)


LFC18-Afis_Brasov

Actrițele Alina Șerban și Andra Guți și regizorii Radu Muntean și Ioana Uricaru – invitații Les Films de Cannes à Brașov

Marile premii de la Cannes, filmele premiate cu Palme d’Or și Camera d’Or, în programul ediției a 2-a

(mai mult…)

Site-ul aniversar Radio România se lansează mâine!

Posted: 31/10/2018 by michaelaplaton in Film

 

Site aniversar Radio România, lansat pe 1 noiembrie

Împreună, posturile naţionale ale Radio România – Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor, 3Net Florian Pittiş, cele locale – Radio România Bucureşti fm, Radio România Craiova, Radio România Reşiţa, Radio România Timişoara, Radio România Cluj, Radio România Târgu Mureş, Radio România Iaşi, Radio România Constanţa, Radio Vacanţa şi cele internaţionale – Radio România Internaţional, Radio Chişinău, Redacţia Minorităţi, Agenţia de presă Rador, Teatrul Radiofonic, Orchestrele şi Corurile Radio România, Editura Casa Radio, Târgul Gaudeamus, Patrimoniul vă invită în casa noastră cu 4,5 milioane de ascultători.

La mulţi ani, Radio România, la mulţi ani tuturor ascultătorilor şi partenerilor nostril!


LFC18_Suceava_afis

 Intre 9 și 11 noiembrie, la Cinematograful Modern

 *actori și regizori vor fi prezenți în fiecare seară la Suceava pentru a-și introduce filmele

* filme recompensate cu mari premii la Cannes, dar și la Veneția sau Locarno, în programul festivalului  

A treia ediție a Les Films de Cannes à Suceava va avea loc în weekendul 9-11 noiembrie 2018 la Cinematograful Modern. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Festivalul se va bucura de prezența unor regizori și actori români remarcați în festivalurile internaționale.

(mai mult…)