Filmele lui Jim Jarmusch nu sunt pentru toată lumea. Și, dacă e să fiu sincer, nu este nici printre preferatii mei. Dar există în cinemaul său o formă de refuz programatic al spectacolului, o încăpățânare de a urmări oameni obișnuiți vorbind, tăcând, trăindu-și viețile fără climax, fără catharsis, fără promisiunea unei revelații finale.
Și totuși, în cele mai bune momente ale sale, Jarmusch a știut să prindă extraordinarul din miezul cotidianului, acea poezie mică și fragilă care apare doar atunci când nu forțezi nimic. Paterson (2016) rămâne exemplul perfect: un film despre rutină care ajunge, paradoxal, să fie profund emoționant. Într-o epocă dominată de supereroi, francize și Tom Cruise alergând contra timpului, cineaștii „mici” precum Jarmusch sunt, teoretic, mai necesari ca oricând.
Noul său film, Father Mother Sister Brother, marchează o revenire la forma de antologie, după Coffee and Cigarettes, și adună laolaltă teme familiare: familii înstrăinate, întâlniri tardive, dialoguri economisite până la replici scurte, spații încărcate de trecut și oameni incapabili să spună ce contează cu adevărat. Sunt trei povești, construite pe același calapod: o reuniune care promite o reparație emoțională și livrează, în schimb, o politețe stânjenitoare. Viața e complicată, sentimentele sunt frumoase, conflictele – atent dezamorsate.
Distribuția este, pe hârtie, impecabilă. Jarmusch își adună din nou fidelii și îi amestecă cu nume mai noi. Tom Waits e, poate, cel mai apropiat de o vibrație „clasică” jarmuschiană: un tată ciufulit, cu vocea lui imposibil de imitat, încercând să țină laolaltă ce a mai rămas dintr-o familie pe care a contribuit decisiv să o destrame. Adam Driver și Mayim Bialik funcționează bine ca frați care adoptă strategii diferite în raport cu această figură paternă ambiguă, iar tensiunea dintre ei – slab verbalizată, dar vizibilă – e unul dintre puținele momente în care filmul pare viu.
În cel de-al doilea segment, Vicky Krieps aduce căldură și o umanitate ușor recognoscibilă într-un univers altfel auster, în contrapunct cu eleganța glacială a lui Charlotte Rampling. Surpriza neplăcută vine însă de la Cate Blanchett, a cărei interpretare pare complet ieșită din registrul filmului: o compoziție caricaturală, ca o guvernantă obosită și rătăcită dintr-o miniserie Agatha Christie. Într-un film deja fragil tonal, această alegere accentuează senzația de anacronism și artificial.
Problema majoră a filmului nu este lipsa conflictului – Jarmusch a mai făcut filme fără conflict și a reușit – ci faptul că tăcerea nu mai spune nimic. Non-spusul nu mai amenință să erupă; el doar se așază comod, ca o pernă moale. Actori foarte buni schimbă priviri, oftează discret, iar scenariul pare atât de subțire încât ai senzația că ar fi putut încăpea în câteva pagini. În loc să exploreze cu adevărat cât de dureros și complicat este să ai o familie (și să fii parte din ea), Father Mother Sister Brother se mulțumește cu o melancolie sterilă, atent ambalată, la limita zaharisirii de manual de dezvoltare personală.
Formal, Jarmusch mai aruncă ici-colo câteva idei – cea mai vizibilă fiind recurența skaterilor filmați în slow motion, un simbol vag al tinereții, al libertății, al poeziei care încă mai există undeva. Dar aceste inserții nu reușesc să coaguleze filmul, ci mai degrabă îi subliniază golul. America, Dublinul, Parisul sunt traversate fără adevărata curiozitate sau stranietate care îl definea cândva pe regizor. A rămas doar o mirare imperturbabilă, ușor kitsch, în fața lumii.
La final, viața merge mai departe, rănile rămân nevindecate, iar poezia – teoretic – e salvată. Practic, însă, Father Mother Sister Brother lasă impresia unei după-amiezi molcome pe Pământ, în care icon-urile neo-underground-ului de ieri par să fi devenit exponenții unui conformism artistic senin. Un film care nu e complet inutil, dar din care e greu să apuci ceva tangibil – ca și cum ai încerca să strângi în pumn o emoție care, de data asta, refuză să doară.
Filmul , distribuit de Bad Unicorn, a castigat Leul de aur la Festivalul de Film de la Venetia anul acesta.
Radiotopic 