Am tot spus că desenele animate inteligent făcute şi cu un mesaj inspirat mă atrag iremediabil şi mă bucur să intru în energia lor benignă care îmi exaltă copilul interior. Aşa că vizionarea  pentru presa la Coco a avut darul să îmi restaureze estetica săptămânii acesteia nu tocmai balansate, şi să mă transpună într-o lume fantastică în care viaţa şi moartea sunt legate prin iubire, iar lumile se întrepătrund în acea zi specială numită în cultura mexicană Dia de Muertos. Iar ca un treat super special, avanpremiera a fost prefaţată de un scurt metraj Frozen: Sărbători cu Olaf, în care cel mai nostim şi mai iubit om de zapadă al animaţiei ne bucură alături de Elsa, Ana, Sven şi Cristoff, într-o povestioară luminoasă despre tradiţiile de Crăciun.

Revenind la COCO,  nu pot să nu îmi amintesc de filmul de acum 2 ani al lui Jorge R.Gutierrez, Book of Life,  în care era pusă în scenă aceeaşi fantezie minunat colorată şi desenată, în care însă povestea era puţin diferită: protagonistul alege să moară în speranţa că va putea să îşi recupereze iubita, sau să fie împreună cu ea oriunde ( ca o adaptare mexicană a  celei mai celebre poveşti de dragoste shakespeareiene), în timp ce aici micul Miguel recuperează memoria stra-strabunicului, pentru ca el să trăiască în amintirea urmaşilor, care altminteri l-ar fi uitat, condamnându-l la o a doua moarte, neantizarea. Minunat este felul în care ni se dă codul în care să vedem “marea trecere”, iar acesta este  iubirea, aşa că tradiţia mexicană care îi celebrează pe cei dispăruţi prin festivităţi la care familiile se bucura, cantă şi îi invocă, mi se pare mult mai aproape de o accepţiune  firească, normală, permeabilă înţelegerii oricui şi deloc traumatizantă.

COCO  este în primul rând o poveste frumoasă care valorifică  folclorul şi mitologia mexicană referitoare la Ziua Morţilor, ce educă în spiritul tradiţiei şi sentimentelor de preţuire faţă de înaintaşi, copii găsind în acest minunat film o temă majoră- ce este important în viaţă: să îţi iubeşti familia şi să rămâi fidel idealurilor tale.

Şi poate unii se vor întreba de ce pelicula lui Lee Unkrich, regizată şi scrisă împreună cu Adrian Molina poartă numele unui personaj secundar (căci Coco este străbunica lui Miguel), care chiar dacă nu apare mult în film este “cheia” care desferecă înţelesurile mesajului: ea este ultima persoană în viaţă care îşi aminteşte de Hector, tatăl ei, un cântăreţ plecat de acasa să îşi urmeze visul, pe care familia l-a renegat si l-a sters din memorie, aşa că de Ziua Morţilor, când toţi cei plecaţi se întorc să îi revadă pe cei  dragi care îi sărbătoresc- el nu mai are în lumea reală nici un alt suflet care să îl invoce, în afara fiicei lui Coco, acum ajunsă la o vârstă venerabilă.

Iar aici apare lecţia de viaţă pe care micul Miguel o are de învăţat (în lumea celor morti!!) şi care se dovedeşte a fi una mult mai alambicată decât ar părea. El trece dincolo ca să îl caute pe un celebru cântăreţ pe care îl credea stră –străbunicul lui, şi înfruntă o realitate crudă şi nedreaptă care îi schimbă gândirea. Nimic nu este ceea ce pare în lumea fabuloasă de dincolo, populată de creaturi miraculoase ce sunt ghizii spirituali, colorată si suprapusă ca un babilon feeric si vocal, structurat organizaţional aidoma lumii celor vii. Peripeţiile lui Miguel îl pun în postura de a-şi exercita liberul arbitru într-un patchwork mitic ce pune pe tapet teme universale precum solidaritatea familiei, identitatea proprie, dar mai ales rolul pe care pierderea şi moartea îl au în viaţă.

Flamboiant de-a dreptul,  filmul este foarte frumos desenat, cei de la Pixar reconfirmându-şi valoarea în această colaborare cu Walt Disney Pictures, după premiera de la Morelia International Film Festival de dinainte de Dia de Muertos, pelicula fiind decretată cea mai bine vândută producţie a tuturor timpurilor în Mexic.

Cu ideea filmului incolţită de pe când regiza Toy Story 3 în 2010, Lee Unkrich o pune în pagina cinematografică ajutat de câţiva actori interesanţi şi dăruiţi, Gael Garcia Bernal şi Benjamin Bratt fiind cele două nume mari pe care le conţine distribuţia, Anthony Gonzales fiind vocea lui Miguel, talentat şi dezinvolt la cei 12 ani, după  experienta de seriale TV din The Bridge şi Criminal Minds: Beyond Borders.

Aşadar recomand acest film minunat si ca mesaj si ca realizare , care ne da o cheie magica in care putem sa citim marea trecere- ca pe o alta fata a iubirii care nu lasa uitarea sa ne stearga din amintirea celor dragi. Şi pentru ca de mult n-am mai vazut un o pelicula atat de stenica (deşi vorbeşte despre moarte!), de colorată şi plină de magie si emoţie, vă mai spun că nu trebuie ratat nici de cei mari nici de cei mai mici, aşa că daţi năvală de mâine în cinematografe,  unde COCO vă aşteaptă cu povestea ei, deja desemnată la Hollywood Film Awards- Animation of the Year!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s