Cinemax difuzează zilele acestea un film pe care îl găsesc bulversant prin acuitatea trăirilor pe care ni le propune. Este drama The Diary of a Teenage Girl a regizoarei Marielle Heller, atât de intensă încât te face insomniac şi atât de dureroasă că îţi dau lacrimile. Aşa că Minnie, adolescenta la al cărei jurnal audio suntem martori, crede la început că definirea ei ca persoană începe cu a fi văzută, atinsă, iubită fizic, cu a ieşi din aburul nebăgării în seamă pe care vârsta ingrată îl pune doar în minţile lor confuze, nu şi în ochii celorlalţi, care bagă de seamă felul bizar uneori, spectaculos alteori în care copilele îşi trăiesc drumul spre maturitate. Tribulaţiile ieşirii din pupă a fluturelul care este Minnie sunt dureroase, calea pe care o alege fiind una abruptă, prin drog şi sex, trupul trecând pragul , nu şi sufletul, care se capsulează şi o torturează din interior.
Experienţele sexuale aleatorii şi experimentul a tot ce o putea face să uite cât se vede de insignifiantă şi cât de neiubită se simte, se derulează ca într-o transă în care se îndrăgosteşte de iubitul mamei sale şi se azvârle într-o relaţie clandestină, nebună, în care adult şi adolescentă îşi pierd raţiunea şi deraiază total. Când totul iese la iveală se declanşează o criză interioară şi abia acum Minnie îşi dă seama cine este şi ce vrea de la viaţă. Relaţia cu mama rănită şi ca părinte şi ca femeie se repoziţionează normal, ca şi aceea cu sora mai mică- şi ea rănită de escapadele şi lipsa de interes a surorii mai mari. Tăvălugul trăirilor la limită, cu petreceri promiscuue şi experiente halucinogene de toate felurile, specifice perioadei post flower-power, trece peste vieţile acestei familii descentrate, şi tasează totul, lăsând loc pentru o luare de la capăt care înseamnă descoperirea a ceea ce reprezintă adevăratul eu al tinerei.
Pasiunea pentru desen devine activitatea pe care se centrează, creaţia salvează şi aduce confirmarea reală a existenţei, frica de singurătate se diluează în arta care sublimează trăirile şi deschide orizontul. Aşa că Minnie descoperă că nu are nevoie de nimeni pentru a se simţi împlinită, şi se asează matur într-un alt status interior ce exclude adversităţile de orice fel, încleştarea erotică, dependenţa de iubirea condiţionată şi percepută ca validare a existenţei, aşa cum făcea femeia din fetiţa care era Minnie. Acum copilul din femeia care devine este cel care da ghidajul şi îi salvează sufletul, redându-i-l, Minnie având şansa de a se recăştiga însăşi după jocul periculos, cu o concluzie drastică: nu e nevoie de un barbat că să se definească, aşa ca mama ei, ci este detaşată, împuternicită de tot ce a trăit, şi liberă să înceapă să vadă cu adevărat viaţa.
Dincolo de atmosfera tulbure a începutului anilor 70, filmul pune, cu o sinceritate şi o lipsă de ipocrizie dezarmante, toată problematica adolescentină încadrată în epocă, şi ne livrează o creaţie tensionată şi surprinzătoare, perfect calibrată ca scenariu – şi el scris tot de Marielle Heller, care promite, şi sperăm să şi livreze din ce în ce mai mult după această primă experienţă reuşită şi şocantă.
Beneficiand de doi actori carismatici şi interesanti, Kristen Wiig şi Alexander Skarsgard, care fac nişte roluri bune, filmul o pune în valoare pe tânara englezoaică Bel Pawley, veridică, proaspată şi expresivă până la extrem în Minnie, care îi confirmă talentul ce i-a adus nu mai puţin de 5 roluri în 2016, pe unele sper că o să avem ocazia să le vedem măcar în festivaluri. Astfel în Wildling joacă alături de Liv Tyler şi Brad Dourif, iar în A Storm in the Stars o are ca parteneră pe Elle Fanning.
Nu pot să spun despre The Diary of a Teenage Girl că este o capodoperă, dar este cu siguranţă un film şocant, care te problematizează, care te lasă cu întrebări cărora vrei să le dai răspuns, şi care- în felul lui acut readuce un subiect mereu actual: adolescenţa cu tribulaţiile ei. Plasarea acţiunii în acea perioadă specifică, într-o Americă dezinhibată şi dornică de plăceri, dă atmosfera şi creează cadrul pentru o peliculă pe care v-o recomand cu căldură.
Radiotopic 