Decembrie încheie anul într-un ritm spectaculos la televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery! Eurosport aduce în prim-plan adrenalina sporturilor de iarnă, iar Discovery vine cu sezoane din emisiunile îndrăgite, precum „Goana după aur”. La TLC se simte din plin magia sărbătorilor, odată cu premiera noului sezon „Harry Potter: Vrăjitorii în bucătărie”. Și cei mici au motive de bucurie: Cartoon Network pregătește episoade speciale din „Looniversitatea Micuților: Emoție de iarnă” și „Haideți, Tineri Titani!”, iar la Cartoonito continuă aventura cu episoade noi din „SuperThings: Rivalii orașului Kaboom – Puterea Kazoom”.
O dată cu apropierea noii ediții a Festivalului Internațional de film Studențesc „CineMAiubit”, CINEPUB ne pregătește un calup de scurtmetraje studențești care s-au făcut remarcate în cadrul ediției de anul trecut. Despre ultimele generații de tineri cineaști formați în cadrul UNATC se pot spune multe. Mă voi rezuma, în prezentarea de față, la câteva remarci generale provenite din vizionarea filmelor. Sper că acestea vor releva, într-o formă sintetică, calitățile specifice ale acestor scurtmetraje și discursul pe care ele îl propun.
Filmul de animație THE KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR, inspirat dintr-o poveste de Charles Dickens, va fi prezentat pentru prima oară în București pe 6 decembrie, în prezența echipei de dublaj. Premiera de gală a filmului va avea loc în Cinema City Mega Mall, pe 6 decembrie, de la ora 12:00. Biletele pot fi achiziționate de pesite-ul Cinema City și de la casieriile Cinema City Mega Mall. Programul avanpremierelor care încep pe 6 decembrie, alături de lista cinematografelor, este disponibil pe site-ul distribuitorului și va fi actualizat constant:https://augustfilm.ro/imparatul-imparatilor/
THE KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR, debutul în lungmetraj al regizorului și scenaristului coreean Seong-Ho Jang, este un film de animație care combină narațiunea lui Charles Dickens cu o călătorie în universul credinței, văzută prin ochii unui copil, și ne invită să redescoperim puterea durabilă a speranței și a iubirii.
Din distribuția de voci fac parte Oscar Isaac, Kenneth Branagh, UmaThurman, Pierce Brosnan, Forest Whitaker, Sir Ben Kingsley, Mark Hamill, Roman Griffin Davis, James Arnold Taylor, Jim Cummings, Mick Wingert, alături de mulți alți actori.
Dublajul în limba română a fost realizat de Creative Lab Studios.Din distribuția de voci din România fac parte: Alecsandru Dunaev, Ionuț Grama, Maria Coman, Virgil Aioanei, Mihai Morar, Mircea Drâmbăreanu, Ilie Frasinescu, Elias Ferkin, Tomi Cristin, Silviu Mircescu și mulți alții.
Pentru invitații speciali, cântăreața de muzică bizantină Maria Coman și realizatorul de radio și televiziune Mihai Morar, experiența de dublaj a fost o mare bucurie.
„A fost o experiență minunată, m-am simțit parte din poveste, iar băieții de la Creative Lab Studios m-au ajutat foarte mult, m-au făcut să mă simt ca și cum aș face asta de foarte mult timp, deși pentru mine e prima dată când particip la dublajul unui film de animație. Rolul lui Catherine Dickens este special, ea este o femeie caldă, o mamă dedicată familiei, care intră în lumea imaginației micuțului pătruns de magia poveștii. Sper ca toți copiii care văd acest desen animat să înțeleagă esența poveștii și să rămână cu adevărat impresionați de povestea lui Iisus. Tot filmul m-a impresionat, am plâns pe întregul său parcurs, consider că producția este o capodoperă, și cred că va avea un impact foarte mare în sufletele oamenilor. ”, spune Maria Coman.Mai multe despre implicarea Mariei, în declarația video: https://youtu.be/XkJAbD3uV_M
„Îmi place faptul că Petru e ca noi toți, o combinație de frică și curaj, smerenie și îndoială. Secvența mea preferată e cea în care învățătorul Iisus se oferă să le spele apostolilor picioarele, iar Petru nu înțelege de ce face asta. Este actul de slujire și de smerenie suprem, și este exemplul pe care ni-l dă nouă Mântuitorul, de a avea grijă de aproapele nostru. Avem nevoie mai mult ca oricând de filmul ăsta, să-l arătăm copiilor noștri, fiindcă sărbătoarea Crăciunului nu este doar despre brad și cadouri, și n-ar fi fost nimic fără nașterea Mântuitorului. Când s-a născut Mântuitorul a început o lume nouă. Așa cum Dickens îi povestește fiului său viața Mântuitorului, e datoria noastră să le spunem și noi copiilor povestea poveștilor.”, a declarat Mihai Morar.
THE KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR, animația care istorisește într-un mod captivant povestea vieții lui Iisus Hristos, așa cum a încercat să o spună și povestitorul Charles Dickens pentru copiii săi în „The Life of Our Lord”/„Viața Domnului nostru”, se va regăsi în programul cinematografelor din țară din 12 decembrie, atât în varianta originală, cât și în varianta dublată, distribuit de Light Distribution, cu sprijinul August Film.
Un film special, a cărui temă principală este iubirea, THE KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR pornește de la un moment de bucurie în familie. În preajma Crăciunului, un tată transformă timpul dedicat poveștii de seară pentru fiul său într-o aventură emoționantă, purtându-l într-o călătorie imaginară care le va schimba viețile.
Dezvoltat pe parcursul a zece ani de casa de animație sud-coreeană MOFAC, filmul lui Seong-Ho Jang (unul din cei mai cunoscuți specialiști în efecte vizuale din lume) reprezintă o colaborare internațională de succes: animația a fost realizată de Animost Studio Vietnam, post-producția la SunJive Studios în Adelaide, Australia, vocile provin din SUA și Marea Britanie. Filmul este distribuit publicului internațional prin intermediul Angel Studios.
Poziționează în topul producțiilor coreene cu succes global, THE KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR este în prezent cea mai populară animație cu temă biblică.
LIGHT DISTRIBUTION este o nouă casă de distribuție dedicată filmelor și proiectelor media inspiraționale, în acord cu valorile creștine precum speranța și iubirea. În 2025, cu ocazia sărbătorilor Pascale, a adus pe marile ecrane din România serialul internațional fenomen „The Chosen”.
DESPRE AUGUST FILM
AUGUST FILM este o casă de distribuție de film de artă, care luat naștere din pasiunea pentru film îmbinată cu dorința de inspira spectatorii să urmărească povești care au potențialul de a face lumea un loc mai bun. Printre titlurile distribuite se numără „Arhitecții Naturii” (regia Dan Dinu”; „Julie KeepsQuiet” (regia Leonardo van Dijl), „Etern” (regia UlaaSalim), „Horia” (regia Ana-Maria Comănescu), „Totem” (regia Lila Avilés), „Între Revoluții” (Regia Vlad Petri), „Castelul Crăiței” (regia Liviu Marghidan).
Din 2 decembrie, începând cu orele 22:00, Montmartre – o miniserie în opt părți, produsă cu fast – va fi difuzată în fiecare marți la Epic Drama, oferind o imagine vie a Parisului din 1899. Povestea o urmărește pe una dintre cele mai faimoase dansatoare de cancan din oraș, în căutarea disperată după cei doi frați pierduți ai săi, Arsène, care refuză să se căsătorească în urma unei înțelegeri, și Rose, o spălătoreasă forțată de propriul logodnic să se prostitueze.
Există filme care fug de trecutul lor și filme care îl înfruntă cu un zâmbet ironic. The Running Man al lui Edgar Wright aparține primei categorii – și totuși, în mod paradoxal, nu încetează să ne reamintească de versiunea primordială.
T.R.I.B.E. Films anunță lansarea în România a unuia dintre cele mai importante filme americane ale anului: „NUREMBERG”, un proiect cinematografic remarcabil care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă.
Noiembrie aduce emoții puternice și aventuri neașteptate pe HBO Max! În „Seducția”, Anamaria Vartolomei te poartă într-un joc periculos al dorinței și al puterii, în timp ce documentarul „One to One: John Lennon & Yoko” oferă o privire intimă asupra începuturilor lor în New York. Spiritele sărbătorilor se amestecă cu acțiunea în „Misiunea Red One”, unde Moș Crăciun trebuie salvat înainte de Ajun, iar sezonul sporturilor de iarnă explodează în forță cu cele mai spectaculoase competiții ale Cupei Mondiale – de la schi alpin, până la biatlon și patinaj artistic.
KING OF KINGS, cea mai populară animație cu temă biblică și cel mai bine vândută producție coreeană din SUA, ajunge în luna decembrie în România, cu titlul localizat ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR.
„Cea mai importantă poveste spusă vreodată” se vede în KING OF KINGS/ ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR,film al cărui titlu în limba română evocă atât semnificația religioasă, cât și întreaga alură de basm a abordării cinematice.
„Fluturi de noapte”, documentarul de debut al regizorului Andrei Ștefan Răuțu, va avea premiera pe 27 noiembrie la Muzeul Țăranului Român din București. Filmul o are în centru pe Marina Voica, una dintre cele mai cunoscute și iubite voci ale muzicii românești.
Actrița Olimpia Melinte joacă rolul principal în Làstima, al doilea film de ficțiune al regizorului italian Mario Piredda. Produs de compania italiană Articolture, în colaborare cu DOK MOBILE (Elveția), RSI Radiotelevisione Svizzera și compania românească Tangaj Productions, lungmetrajul Làstima a fost filmat Sardinia, unde Olimpia Melinte a lucrat cu actorii Cynthia Atekia, Nora Stassi, Tiberiu Cosmin Stavăr, Fulvio Accogli, Raffaele Puglia și Sandro Ullasci. La aproape 15 ani de la debutul într-un film italian (Sette Opere di Misericordia/ Seven Works of Mercy al fraților De Serio), Olimpia Melinte a revenit în Italia, având ocazia să filmeze în spații pe care nu le descoperise în călătoria sa anterioară pe insula care i-a rămas în suflet: Sardinia. „Am descoperit locuri fascinante, o cultură aparte a unei insule pe care n-o poți înțelege sau cuprinde pe deplin ca turist, o poveste impresionantă și emoționantă care unește două femei străine care trebuie să se descurce într-o lume ostilă și am avut ocazia să lucrez cu un cineast deosebit de talentat și o echipă extraordinară.”, spune actrița Olimpia Melinte. Câștigător al premiului David di Donatello pentru cel mai bun scurtmetraj A casa mia (At My Home, 2016) și autor al lungmetrajului de succes L’Agnello (The Lamb, 2019), Mario Piredda continuă seria poveștilor care surprinde aspectele autentice ale insulei natale, filmând pe parcursul a șase săptămâni în cele mai autentice și mai puțin vizitate zone ale Sardiniei. Două femei străine pornesc într-o călătorie neașteptată pentru a redescoperi un sentiment universal de umanitate, traversând câmpii întinse, plaje ascunse și gări abandonate din interiorul insulei.
Olimpia Melinte joacă rolul Verei, o româncă angajată să însoțească pe Kali, o tânără de origine nigeriană (debutanta Cynthia Atekia) dintr-un oraș în altul. Întâlnirea care unește două personaje marginale se transformă într-o lungă și revelatoare călătorie într-o lume a celor cruzi și a celor cu inima curată, etern marginalizați și condamnați, care nu se pot salva decât râzând împreună de ironia sorții. Filmările au avut loc în Cagliari, Sassari, locații pitorești din zona Strada Statale 131 ferite deseori de ochii turiștilor, în ton cu titlul ce poartă greutatea stratificării lingvistice și culturale a insulei. „Làstima este o poveste contemporană fără câștigători sau învinși. Personajele se pun toate unul în pielea celuilalt, iar noi le urmărim înainte și în timp ce se îmbracă. Filmul se desfășoară între două orașe și periferiile lor, în zona rurală a țării mele natale, unde sardinii trebuie să învețe să se deschidă unul față de celălalt. Așa suntem noi: ne ascundem în spatele pumnului pentru că nu putem suporta viteza inimii, dar când ne calmăm în sfârșit, o deschidem larg.
Vera și Kali sunt „celelalte”, două femei foarte diferite care se întâlnesc întâmplător prin intermediul unuia dintre numeroșii bărbați violenți și vulgari pe care i-au întâlnit în viața lor. Rătăcesc în trenuri, autobuze și mașini improvizate, traversând pe jos o insulă care izolează și rareori te lasă să-i părăsești granițele, mai ales dacă abia ai sosit, dacă ești străin. Prin ochii lor, filmul prinde contur, locurile ies la iveală, iar granițele culturale se ciocnesc cu viteză maximă.”, a declarat regizorul Mario Piredda. Alături de cele două protagoniste, regizorul reunește o distribuție vibrantă de actori profesioniști și neprofesioniști. Nora Stassi revine să colaboreze cu Piredda după interpretarea sa aclamată în rolul Anita din L’Agnello, care i-a adus premiul italian Globo d’Oro pentru Tânără Speranță în
Alături de ea se află comediantul italo-român Tiberiu Cosmin Stavăr în rolul lui Sorin și actorul Fulvio Accogli (Premiul Ubu în 2017). Filmul include și o apariție specială a scriitoarei italo-nigeriene Sabrina Efionay și prezintă doi noi talente descoperite prin casting de stradă, Raffaele Puglia și Sandro Ullasci. Actrița Olimpia Melinte a debutat în cinematografie în 2009 și are la activ peste 20 de roluri în lungmetraje românești și internaționale, precum și în scurtmetraje sau seriale. Nominalizată la Premiile Goya (Canibal) și Premiile Gopo (Moromeții 3, București Non Stop, Cele ce plutesc), a jucat și în serialul VLAD (PRO TV), în rolul Elizei. Este și autoarea unei cărți pentru copii – „Serion Pantalon în Țara Amintirilor”. Mario Piredda s-a născut în Sassari, Sardinia. Locuiește în Bologna din 1999, unde a început să lucreze ca regizor. În 2005, a filmat primul său scurtmetraj pe peliculă de 35 mm, Il Suono Della Miniera (Sunetul minei), produs de Institutul Etnografic Regional din Sardinia. Al doilea scurtmetraj al său, filmat tot în Sardinia, Io sono qui (Eu sunt aici), a fost selectat pentru premiile David di Donatello în 2011, a câștigat peste 70 de premii și a fost inclus în selecția oficială a numeroase festivaluri de film naționale și internaționale. În 2016, a câștigat premiul David di Donatello pentru cel mai bun scurtmetraj cu A casa mia (La mine acasă), produs de Articolture și distribuit la peste 100 de festivaluri din întreaga lume. Primul său lungmetraj, L’Agnello (Mielul), produs de Articolture și RAI Cinema, în colaborare cu MAT Production din Franța și distribuit la nivel mondial de TVCO, a avut premiera în competiție la Festivalul de Film de la Roma din 2019 – secțiunea Alice nella città (unde a câștigat o mențiune specială pentru cel mai bun debut feminin al Norai Stassi) și a fost apoi selectat, la festivaluri internaționale. A câștigat festivalul Annecy Cinéma Italien 2020 (Cel mai bun film, Premiul juriului tineretului, Premiul publicului), iar scenariul a primit prestigiosul premiu Suso Cecchi d’Amico, dedicat celei mai bune opere originale cu o protagonistă feminină. Proiectul Làstima este sprijinit de MEDIA Creative Europe, Ministerul Culturii din Italia, Oficiul Cultural Federal din Elveția, Regiunea Autonomă Sardinia și Cinefórum.