Festivalul Intonațional de Film și Televiziune SIMFEST, ediția 21, debutează oficial luni, 30 septembrie, cu Zilele Filmului Românesc. Ca în fiecare ediție, evenimentul pune la dispoziția locuitorilor din Tg. Mureș o selecție de filme românești recente, multiplu premiate, care vor fi proiectate zilnic la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Accesul la oricare dintre filmele din festival este complet gratuit și nu necesită rezervare.
Programul complet și biletele sunt disponibile online
Peste 350 de filme de scurt si lungmetraj din întreaga lume, grupate în 90 de proiecții, sunt incluse anul acesta în programul Festivalului Internațional de Animație Animest (4 – 13 octombrie). Timp de 10 zile, spectatorii de toate vârstele vor savura poveștile animate pe marile ecrane din București, multe dintre ele prezentate chiar de creatorii lor, invitați speciali la eveniment. Programul complet și biletele la cea de-a 19-a ediție Animest sunt de azi disponbile online.
Luna octombrie aduce titluri pentru toate gusturile. Producțiile horror, thriller și mystery, precum „Salem’s Lot” și „Caddo Lake”, te pregătesc pentru un Halloween memorabil. Dramele emoționante, precum „Îngeri obișnuiți” („Ordinary Angels”), sunt perfecte pentru zilele ploioase, iar pentru serile în care vrei să te distrezi, comediile, cum este „Ce facem în umbră” („What we do in the shadows”), sunt alegerile perfecte. În categoria sport, snooker-ul, ciclismul și sporturile de iarnă vor lua prim plan această lună, cu turnee și curse importante, și mai ales, cu deschiderea Cupei Mondiale de Schi Alpin.
PIANOFORTE, documentarul care prezintă portretul intim al tinerilor pianiști care iau parte la legendara Competiție Internațională de Pian Chopin, a fost nominalizat la International Emmy® Awards 2024. Filmul, coprodus de HBO, a intrat pe platforma de streaming Max în prima parte a acestui an și este disponibil în regiunea CEE (România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Slovenia și Macedonia de Nord), Polonia, Spania, Portugalia și Țările de Jos.
Documentarul de debut al regizorului Adi Dohotaru, se va vedea pentru prima dată în această săpămână pe 5 și 6 aprilie în cadrul Festivalului de film One World Romania, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie, și pe 6 aprilie, de la ora 15:30, la Cinema Union.
„Metropolis este una dintre marile realizări ale erei mute, o operă atât de curajoasă în viziune și atât de furioasă în mesaj încât este mai puternică astăzi decât atunci când a fost realizată” (Roger Ebert). O proiecție specială a filmului Metropolis (r. Fritz Lang, Germania, 1927) deschide lista de cine-concerteTIFF.23 (14 – 24 iunie 2024). Mega-producția expresionistă va fi proiectată, într-o variantă restaurată, în decorul Castelului Bánffy din Bonțida și va fi însoțită de muzica originală a italienilor de la Edison Studio. Cine-concertul Metropolis va avea loc sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21:30. Biletele au fost puse în vânzare online – https://tiff.eventbook.ro/
Plasat în viitor, Metropolis este un oraș perfect, super-tehnologizat, în care oamenii trăiesc fericiți. Dar aparențele sunt înșelătoare. În spate se află, de fapt, o prăpastie enormă între clasa de sus și muncitorii care trudesc neîncetat pentru a susține această lume. E posibilă medierea între cele două categorii sociale? Filmul are la bază romanul omonim scris de Thea von Harbou în 1925. O poveste imaginată acum 100 de ani este la fel de relevantă și astăzi. După o istorie turbulentă, în care varianta originală părea pierdută, Metropolis a fost restaurat digital în anul 2010.
După ce au creat muzică pentru mai multe capodopere ale filmului mut, Edison Studios prezintă acum la Cluj-Napoca poate cea mai impresionantă muncă a lor. Caracterul vizionar al filmului se împletește perfect pe tehnica electro a italienilor, care îmbină instrumente polifonice și sunete naturale. Edison Studio a mai fost la TIFF în 2021, pentru cine-concertul Inferno. Muzica pentru Metropolis a fost creată și va fi interpretată live de Mauro Cardi, Luigi Ceccarelli, Alessandro Cipriani, Vincenzo Core, Andrea Veneri cu vocile artiștilor Anna Clementi, Martin Figura, Eric Moser, Marco Noia și Andreas Otto.
Metropolis este un eveniment prezentat la TIFF.23 cu sprijinul Institutului Italian de Cultură.
Lista cine-concertelor TIFF.23 continuă cu un horror japonez provocator – A Page of Madness / O filă de nebunie(r. Teinosuke Kinugasa, Japonia, 1926), în interpretarea live a Irinei-Margareta Nistor și a formației CelloFun. A Page of Madness este un thriller experimental mut. Considerat ca fiind pierdut timp de 45 de ani, filmul este produsul unui grup avangardist de artiști din Japonia, cunoscut sub numele de Shinkankakuha (Școala Noilor Percepții), care a încercat să depășească reprezentarea naturalistă în film, fiind influențat de cinematografia expresionismului german. Evenimentul va avea loc marți, 18 iunie, de la ora 18:00, la Cinema Dacia – https://tiff.eventbook.ro/
Acțiunea filmului este plasată într-o instituție psihiatrică din Japonia rurală. În mijlocul unei ploi torenţiale, un îngrijitor se plimbă pe holurile unui azil populat de pacienți cu boli mintale… Folosind supraimpresiuni extravagante, secvențe halucinante și structuri vizuale rapide și insistente, filmul construiește o atmosferă intensă și claustrofobică. Nici pro, nici anti-nebunie, deloc tradițional, dar nici pur modern, A Page of Madness este luxuriant și ambiguu, meritându-și pe deplin statutul de film cult.
Acompaniamentul muzical live al formației CelloFun este realizat în manieră electro-acustică, în care se combină teme originale cu foley și improvizație, și dispune de o reconstituire a dialogurilor filmului (în limba engleză, pe baza scenariului original, publicat în 1976), în lectura inconfundabilă a Vocii Filmelor, Irina-Margareta Nistor.
Formația CelloFun este formată din Attila J. Szabó (violoncel, efecte electronice, compoziție), Koszika (voce, vioară), Edith H. Toth (flaut, flaut drept) și Radu Rădescu (percuție, foley, texte adiționale).
Într-o epocă în care universurile cinematografice se intersectează și titanii se confruntă, Godzilla și Kong revin pe ecran într-un nou spectacol, „Godzilla x Kong: Un nou imperiu”. Odată cu această întoarcere a celor două figuri mitice, vine și o coloană sonoră care subliniază intensitatea acestui conflict …monstruos.
Ori de câte ori văd un film românesc bine jucat, cu mesaj interesant şi o punere în pagina cinematografică în măsură să suscite interesul, mă bucur sincer. Iar “Băieţii buni ajung în rai”, produs de Wearebasca şi distribuit de Forum Film, este unul. De la scenariul şi regia lui Radu Potcoava- la montajul lui Cătălin Cristutiu, de la scenografia şi costumele Malinei Ionescu- la sunetul lui Alexandru Dumitru, si mai ales la distribuția bine calibrată (cu Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan, Sergiu Costache, Șerban Pavlu și Marian Râlea)- totul este bine făcut, într-un respect pentru profesie şi public, ceea ce merită salutat.
„Sleeping Dogs” este o adaptare cinematografică a romanului „The Book of Mirrors” scris de E.O. Chirovici și marchează debutul regizoral în lungmetraj al lui Adam Cooper, care a co-scris și scenariul alături de Bill Collage. În centrul filmului se află interpretarea abilă și convingătoare a lui Russell Crowe în rolul fostului polițist Roy Freeman, care adaugă adâncime și intensitate unei povestiri care altfel ar fi putut părea banală.