Debutul regizorului Andrei Epure, prezentat la Locarno în secțiunea dedicată noilor voci ale
cinemaului, ajunge în cinematografele din România pe 5 decembrie, distribuit de
Independența Film și Good Times. Produs de Saga Film, „Nu mă lăsa să mor” este un film
neo-horror despre birocrație, o comedie neagră despre moarte și, mai ales, un portret al unei
realități care devine alarmantă: oamenii care trăiesc în singurătate.

Citește restul acestei intrări »

Emisiunea „Produs în România”, prima producție locală Discovery din ultimii ani, revine cu un nou episod pe 30 noiembrie, la ora 19:30. În noul episod, descoperim poveștile a două branduri care reunesc ingineria, precizia și experiența românească pentru a crea produse pentru viitor: unele toarnă fundații, altele deschid drumuri — la propriu.

Citește restul acestei intrări »

Serialul original HBO „Ca apa pentru ciocolată” („Like Water for Chocolate”) revine pe HBO Max începând de luni, 16 februarie, cu ultimul sezon. Noile episoade vor fi lansate săptămânal, până la data de 23 martie. Inspirat din celebrul roman al Laurei Esquivel, noul sezon continuă povestea pasională care a cucerit publicul încă de la debut.

Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului HBO Max Upfront 2026 din America Latină de către Irene Azuela – interpretă a personajului Mamá Elena – și Mariano César, SVP of General Entertainment Original Content and Programming Strategy la Warner Bros. Discovery Latin America & US Hispanic.

În acest ultim capitol, Tita vede în Dr. Brown promisiunea unui alt destin – unul în care afecțiunea poate deveni un refugiu. Însă reapariția lui Pedro reaprinde o pasiune interzisă, capabilă să sfideze reguli și tradiții vechi. Pe fundalul unui Mexic tulburat de violență și schimbări sociale profunde, traumele, pierderile și secretele ies la iveală și îi obligă pe protagoniști să își înfrunte limitele. Fiecare personaj trebuie să decidă cât este dispus să riște pentru dragoste și libertate. În mijlocul magiei din bucătărie și al intensității emoțiilor, Tita și Pedro descoperă că unele iubiri sunt destinate să ardă pentru totdeauna.

Distribuția care revine în noul sezon îi include pe Irene Azuela, Azul Guaita, Ana Valeria Becerril, Andrea Chaparro, Andrés Baida, Francisco Angellini, Ángeles Cruz, Mauricio García Lozano, Ari Brickman și Louis David Horné.

Credite: „Ca apa pentru ciocolată” („Like Water for Chocolate”) este o producție originală HBO, produsă de Warner Bros. Discovery, Ventanarosa Productions, Endemol Shine North America și Endemol Shine Boomdog, cu producătorii executivi Salma Hayek Pinault, José Tamez, Siobhan Flynn, Sharon Levy, Lisa Fahrenholt, Flavio Morales, Alejandro Rincón, Clara Machado și showrunnerul Jerry Rodríguez. Regizat de Julián de Tavira, Silvia Ortega Vettoretti ca scenarist principal, Cynthia Fernández Trejo, Jerry Rodríguez și María Jaén ca parte a echipei de scenariști.


Dacă vrei un film care să te scoată din inerție, care să te arunce în labirintul propriilor frici și să te lovească, fără menajamente, de toți pereții ființei — atunci „Alpha” al Juliei Ducournau este exact această experiență. Nu o simplă vizionare, ci o transfuzie cinematografică, un film care pulsează, respiră și sângerează în fața privitorului.

Citește restul acestei intrări »

Există filme care fug de trecutul lor și filme care îl înfruntă cu un zâmbet ironic. The Running Man al lui Edgar Wright aparține primei categorii – și totuși, în mod paradoxal, nu încetează să ne reamintească de versiunea primordială.

Citește restul acestei intrări »

Turneul ACTING OUT – performance despre corp, memorie și rezistență, un proiect al Centrului Dialectic care include 14 reprezentații și 11 ateliere în România și Republica Moldova, ajunge la București, pe 12 noiembrie. Spectacolul va avea loc la Centrul Național al Dansului București, sala Stere Popescu (B-dul Mărășești, nr. 80 – 82), de la ora 19:30, în cadrul IRIDESCENT – festival internațional de dans contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului și va fi urmat de un artist talk cu echipa artistică, un spațiu de dialog direct și reflecție critică împreună cu publicul. Biletele sunt disponibile online.

Citește restul acestei intrări »

Centrul Independent pentru Arta Animației (CIAA) anunță cu bucurie premiera spectacolului „Povestea regelui supărat pe clovn” de Matei Vișniec, în regia lui Ștefan Craiu.Premiera va avea loc pe 14 noiembrie, de la ora 18:00, urmată de reprezentații pe 15 noiembrie (orele 16:00 și 18:00) și 16 noiembrie (orele 16:00 și 18:00), la sediul CIAA din strada Orzari, nr. 10.

Citește restul acestei intrări »

Serialul original HBO, „Dune: Profeția” („Dune: Prophecy”), creat de Alison Schapker, intră în producția celui de-al doilea sezon. Cele opt episoade noi vor fi filmate în Ungaria, Iordania și Spania. Primul sezon din „Dune: Profeția” („Dune: Prophecy”) a fost nominalizat anul acesta la patru premii Emmy®.

Citește restul acestei intrări »

Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu. 

Citește restul acestei intrări »

Spectacolul de teatru „Vocea Dinlăuntru”, bazat pe piesa „The Sound Inside” de Adam Rapp, debutează în cadrul proiectului MAREA DINLĂUNTRU, un demers ce aduce împreună universități de artă și specialiști în sănătate mintală pentru a deschide un dialog despre presiunea performanței, vulnerabilitate și resurse de sprijin pentru studenți.

Citește restul acestei intrări »