Archive for the ‘Film’ Category


In secolul al XIV-lea, Europa medievală s-a confruntat cu o catastrofă care a schimbat istoria omenirii. Epidemia de ciumă, cunoscută sub numele de Moartea Neagră, a făcut aproximativ 200 de milioane de victime și a paralizat în câțiva ani întregi regate și sate mici. A apărut o lume în care oamenii încercau să înțeleagă inexplicabilul. Boala a secerat fără deosebire săraci și bogați, tineri și bătrâni.

(mai mult…)

Serialul original HBO „IT: Bun-venit în Derry” („IT: Welcome to Derry”), creat de Andy Muschietti, Barbara Muschietti și Jason Fuchs, este disponibil pe HBO Max începând cu 27 octombrie. Producția are opt episoade, lansate săptămânal.

(mai mult…)

Într-un moment în care horrorul independent pare să fi epuizat toate unghiurile posibile de abordare — camera fixă, found footage, trauma domestică ca substitut pentru groază —, Ben Leonberg vine cu ceva ce ar putea suna, pe hârtie, ca o glumă de scenarist beat: un film de groază văzut din perspectiva unui câine. Doar că Băiatul Bun (titlu original: Good Boy) nu e nici parodie, nici experiment postmodern. Este, în mod surprinzător, un film cu o inimă sinceră, ba chiar duios în felul lui, care ia în serios atât spaimele, cât și privirea protagonistului său patruped.

Citește mai mult: „The Good Boy” – filmul care privește lumea prin ochii unui câine

În centrul filmului, Todd (Shane Jensen) — un bărbat bolnav, retras într-o cabană „blestemată” din pădure — devine obiectul unei amenințări spectrale. Însă adevăratul subiect este Indy, câinele său, și modul în care lumea (umană, naturală, supranaturală) se reconfigurează prin ochii lui. Leonberg — care îl filmează pe propriul său câine, un Nova Scotia Duck Tolling Retriever pe nume Indy — pare să știe exact ce face: ochii animalului sunt, simultan, un instrument de empatie și un abis în care privirea spectatorului se pierde. cea mai mică și, poate, cea mai subtilă dintre rasele de retrieveri, crescută pentru un tip de vânătoare care se bazează pe seducție, nu pe forță.

“Tolling-ul” din numele său vine de la verbul englezesc to toll, adică “a ademeni”: în vânătoare, Toller-ul se joacă și aleargă pe malul apei pentru a stârni curiozitatea rațelor, făcându-le să se apropie — o mică manipulare naturală, o strategie vizuală. E un detaliu istoric care pare să se reflecte ironic și în filmul lui Leonberg: Băiatul Bun funcționează la rândul lui ca un exercițiu de “tolling” cinematografic, atrăgând privirea spectatorului prin inocența unui câine, doar pentru a-l arunca, brusc, într-o stare de neliniște și groază.

Rasa aceasta, cu blană arămie și ochi care par mereu în pragul unei întrebări, a fost dezvoltată în secolul al XIX-lea în Nova Scotia, probabil din încrucișări între Labrador, Spaniel de Apă, Setter, Collie și poate Golden Retriever. De aici și amestecul de calități contradictorii: curaj și fragilitate, disciplină și impuls ludic. Indy, în film, le are pe toate. E, simultan, un câine dresat exemplar și un actor natural, un animal care se mișcă prin lume cu acea grație neștiută pe care oamenii încearcă s-o imite prin regie.

Unul dintre cele mai frumoase lucruri din Băiatul Bun este felul în care regizorul refuză să „umanizeze” excesiv câinele. Nu avem monolog interior, nu avem gesturi „drăguțe” forțate. În schimb, avem tăceri, scâncete, unghiuri joase care transformă spațiul casei într-un teritoriu incomensurabil, aproape labirintic. Când Leonberg montează o sperietură folosindu-se de reflexia unei figuri malefice în ochiul lui Indy, nu e doar o demonstrație de virtuozitate vizuală, ci o mică revelație despre cinema: imaginea ca oglindă a fricii.

Filmul conține și scene mai dure, în care câinele este legat, bruftuluit, împins — momente greu de privit, tocmai pentru că Leonberg nu le filmează cu detașare, ci cu o cruzime realistă, care nu pare să caute spectacolul, ci empatia. Aici se joacă totul: cât poți îndura să vezi un animal suferind înainte ca filmul să devină, pentru tine, de nesuportat?

Firește, filmul are și momentele lui de ezitare — unele secvențe alunecă în confuzie senzorială, nu mereu intenționată. Leonberg întinde coarda subiectivității canine până aproape de rupere: visul, halucinația, percepția distorsionată de miros și sunet se amestecă într-un flux dens, greu de urmărit. Dar poate tocmai în această incertitudine stă forța filmului. Nu știm dacă vedem un blestem real sau doar felul în care un câine percepe degradarea fizică și mentală a stăpânului său.

Într-un cinema saturat de CGI-uri și de spaime algoritmizate, Băiatul Bun e un mic miracol de austeritate. Totul e redus la esență: un om, un câine, o casă și o prezență care s-ar putea să nu existe. Și, în centrul acestei austerități, o interpretare care — trebuie spus — rivalizează cu cele mai bune performanțe actoricești non-umane din ultimul deceniu. Indy (câinele actor) joacă cu o concentrare care rupe bariera dintre „animal dresat” și „personaj de cinema”.

Ben Leonberg debutează cu un film care e, simultan, horror, poem de fidelitate și eseu despre percepție. Nu e un film „mare”, dar e unul care se simte viu, tulburător, aproape inadecvat de sincer. Iar când, în ultimul cadru, Indy privește în gol — nu știm dacă spre spirit, moarte sau pur și simplu spre o lume pe care nu o mai înțelege —, Leonberg pare să ne spună că ochii unui câine pot fi cel mai onest ecran pe care îl avem.


Văzut de Michaela:

Eşti, sau nu eşti gamer – mergi la TRON: Ares, cel mai nou film semnat de Joachim Rønning. Cu acţiune intens coregrafiată, CGI spectaculos, un soundtrack electrizant şi o distribuţie de top – Gillian Anderson, Jeff Bridges şi Jared Leto, minunat în tot ce face – filmul propune o experienţă cinematografică în care tehnologia devine o formă de poezie. Este al treilea capitol al francizei, după Tron (1982) şi Tron: Legacy (2010), şi marchează, la patruzeci de ani de la primul film, o revenire spectaculoasă a lumii „Grid-ului”, acel univers digital care a schimbat pentru totdeauna modul în care privim imaginea generată pe ecran.

(mai mult…)

Regi sângeroși, considerată „viitorul televiziunii documentare”, este o serie documentară în șase părți, uimitoare din punct de vedere vizual, care îi pune sub lupă pe cei mai infami conducători din istorie printr-o revoluție narativă: reconstituiri bazate integral pe inteligență artificială, cercetări originale și metode de investigație criminalistică nemaiîntâlnite până acum în televiziune.

(mai mult…)

Proiecții internaționale, juriu de excepție și ateliere creative între 17 – 26 octombrie, în București

Cea mai îndrăgită secțiune a Festivalului Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, KINOdiseea Competițional, revine la București între 17 și 26 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Sala Gloria, Centrul Cultural Armean și Ludoteca Playouth, cu o selecție de filme remarcabile pentru copii și adolescenți, proiecții speciale, ateliere interactive și activități, potrivite pentru întreaga familie.

(mai mult…)

Cinci adolescente aflate într-un centru pentru mame singure. Cinci vieți fragile și puternice în același timp, unite de dragostea pentru copiii lor și de dorința unui viitor mai bun. Acesta este nucleul noului film al fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne, Mame tinere (Jeunes Mères), distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes 2025. Filmul va avea premiera în cinematografele din România din 10 octombrie.

(mai mult…)

9 – 12 și 23 – 24 octombrie 2025, Cinema ARTA, Cluj-Napoca

Cinema ARTA alături de Centrul Cultural German și de Institutul Francez din Cluj-Napoca lansează o serie de evenimente dedicate explorării noțiunii de „Celălalt” în cinematografia germană/ franceză și română, reunite sub titlul „Framing the Other”.

(mai mult…)

Mandragora, producătorul filmului „Moartea domnului Lăzărescu”,unul dintre cele mai cunoscute și premiate titluri din cinematografia românească, invită publicul bucureștean la un eveniment special: premiera de gală după 20 de ani de la prima prezență în cinematografe.

(mai mult…)

Institutul Francez din România lansează în octombrie 2025, la Cinema Elvire Popesco, un program de filme europene, ce vor fi urmate de discuții cu experți și psihoterapeuți pe marginea subiectelor centrale din filmele vizionate. Film Therapy Film Club (FTFC) se va derula timp de șapte luni – din octombrie 2025 până în aprilie 2026 – și propune publicului o selecție de zece filme pe subiecte considerate încă tabu (de la relații de familie, avort, adicții, bullying, traume, până la situații specifice comunității LGBTQIA+), ce vor fi aprofundate în dezbaterile de la finalul proiecției.

(mai mult…)