Radiotopic

Într-o epocă în care cinemaul pendulează adesea între spectacol vizual grandios și introspecție intimistă, O călătorie însemnată, îndrăzneață și încântătoare se distinge printr-o sinteză rar întâlnită: frumusețea poveștii clasice a inițierii este reîmprospătată prin curaj estetic și un farmec ce rezonează cu sensibilitatea contemporană.

Filmul nu este doar o aventură exterioară, ci și o explorare a resorturilor interioare ale personajului principal, care își croiește drumul printr-un univers unde mirajul fantastic și realitatea se întretaie armonios. Regizorul orchestrează cu delicatețe imagini ce surprind atât splendoarea naturii, cât și subtilitățile emoționale, construind o atmosferă în care fiecare cadru are valoarea unei confesiuni picturale.

Scenariul se articulează ca o incursiune subtilă în spațiul psihanalitic, unde dialogurile și gesturile celor două personaje principale devin ecouri ale propriilor frici, traume și neîmpliniri. Sarah și David nu sunt doar călători printr-un peisaj exterior, ci exploratori ai propriilor labirinturi interioare. Fiecare pas înainte pe acest drum simbolic este, de fapt, o coborâre în adâncul memoriei și al inconștientului.

Călătoria lor se conturează simultan ca un proces terapeutic și inițiatic: un exercițiu al confruntării cu umbrele trecutului și al reconcilierii cu rănile invizibile. Retrăind ceea ce odinioară fusese regret, pierdere sau ratată împlinire, cei doi descoperă nu doar sensul vindecării individuale, ci și posibilitatea unui destin comun.

În această alchimie a suferinței transfigurate, filmul sugerează că iubirea nu se naște din perfecțiune, ci din curajul de a privi împreună în ochi propriile vulnerabilități. Astfel, Sarah și David învață că a fi împreună înseamnă a transforma fragilitatea în forță și rănile în punți către o nouă viață.

Un alt strat de profunzime pe care O călătorie însemnată, îndrăzneață și încântătoare îl dezvăluie este tușa discretă de suprarealism. În anumite scene, realitatea pare să se dilueze, transformându-se într-un spațiu al visului, unde logica rațională cedează locul simbolurilor și al imaginației. Acele momente suspendate — o privire care durează mai mult decât ar trebui, o lumină ireală care învăluie personajele, ori apariția neașteptată a unor elemente stranii, aproape onirice — nu sunt simple artificii estetice.

Ele funcționează ca ferestre către subconștient, făcând vizibile neliniștile și dorințele ascunse ale lui Sarah și David. Suprarealismul devine aici un limbaj subtil al interiorității, o modalitate prin care regizorul traduce emoții greu de rostit în imagini poetice. Este modul lui Kogonada de a transforma realitatea într-o experiență sensibilă, în care visul și viața se întrepătrund pentru a arăta că vindecarea și iubirea au întotdeauna ceva miraculos, aproape ireal.

Şi ar trebui să vă spun câte ceva despre Kogonada , regizorul filmului, nume mai puţin cunoscut publicului roman.

Kogonada (pseudonimul sub care este cunoscut Park Joong Eun, născut în Seul, mutat în copilărie în Statele Unite) este un cineast cu rădăcini vizuale și teoretice adânci, un artist care își modelează lucrările la intersecția dintre formă, memorie și percepție.  Inițial, Kogonada și-a făcut un nume prin “video-eseuri” — mici compoziții vizuale și sonore în care imaginea, montajul și motivul repetitiv devin instrumente de reflecție. În aceste eseuri, el investighează cineaști reputați, estetici remarcabile — cum ar fi Ozu, Kubrick, Anderson sau Kore-eda — și e interesat nu doar de ceea ce se spune într-un film, ci de cum se spune: de spațiu, de tăcere, de lumini și umbre, de framing-ul simetric sau de simplitatea încărcată de sugestie.
Filmografia sa de lung metraj — începând cu Columbus (2017) — confirmă firea sa contemplativă, explorând relația dintre spațiu și suflet, dintre prezență și absență. În After Yang (2021), estetica sa meditativă prinde o formă mai concretă într-un cadru de science-fiction — dar nu pentru efecte spectaculoase, ci pentru a pune în lumină ceea ce înseamnă să fii uman: legături, amintiri, pierdere, identitate- teme pe car ele va exploata şi în A Big Bold Beautifu Journey.

Viziunea lui Kogonada se simte în fiecare fibră a filmului. Așa cum a demonstrat în Columbus și After Yang, regizorul are un dar aparte de a transforma spațiile și tăcerile în actori ai poveștii. În O călătorie însemnată, îndrăzneață și încântătoare, arhitectura drumului parcurs de Sarah și David nu e doar cadru scenic, ci devine un labirint simbolic în care se reflectă temerile, traumele și dorințele lor ascunse.

Kogonada filmează cu o răbdare aproape meditativă, lăsând camera să respire asupra chipurilor și a peisajelor. Fiecare plan fix sau mișcare lentă pare să aducă la suprafață ceea ce nu poate fi spus: fricile nerostite, regretele amânate, speranțele fragile. Exact cum obișnuiește, regizorul nu caută spectaculosul exterior, ci intensitatea subtilă a clipei, acolo unde doi oameni învață să-și recunoască vulnerabilitățile și să le transforme în punți spre apropiere.

Temele sale predilecte – timpul, memoria, absența – se regăsesc aici într-o formă intimă: pentru Sarah și David, călătoria nu este doar un traseu geografic, ci o confruntare cu ceea ce a fost pierdut și cu ceea ce mai poate fi salvat. Kogonada filmează acest proces de vindecare ca pe o arhitectură a sufletului: liniile, umbrele și spațiile goale spun la fel de mult că dialogurile.

Astfel, filmul nu e doar o poveste de dragoste, ci o meditație vizuală și emoțională. Prin stilul său contemplativ, Kogonada ne arată că adevărata îndrăzneală nu este aventura în afară, ci curajul de a privi în adâncimile propriei memorii și de a găsi, acolo, drumul către celălalt.

 Într-o lume cinematografică deseori în căutare de senzațional, el optează pentru nuanță, pentru ca micile momente să fie purtătoare de sens, pentru respiraţia dintre cadre.

Jocul celor doi protagonişti, Margot Robbie şi Colin Farrell, este de o naturalețe impresionantă, ce reușește să transmită tensiunea dintre fragilitate și curaj, dintre temeri ascunse și elanul descoperirii. Coloana sonoră, amplă și rafinată, potențează momentele de grație, transformând fiecare pas al călătoriei într-un ritual inițiatic, remarcabila fiind însă piesa “One”, interpretata de  A Chorus Line Ensemble şi compusă de Edward Kleban şi  Marvin Hamlisch

Mai presus de toate,A BIG BOLD BEAUTIFUL JOURNEY se impune prin dimensiunea sa simbolică: călătoria devine un exercițiu de cunoaștere de sine, un apel la autenticitate și la redescoperirea bucuriei de a privi lumea cu ochi inocenți, dar hotărâți.

O călătorie însemnată, îndrăzneață și încântătoare nu se adresează doar privitorului avid de aventură, ci și celui care caută sens și frumusețe. Este o pledoarie pentru îndrăzneală, pentru imaginație și pentru credința că drumul, cu toate obstacolele lui, este deopotrivă încercare și binecuvântare.

Vă recomand deci cu mare căldură acest film frumos, profund și important.

Distribuit in Romania de InterComFilm