Bruce Hornsby, originar din Williamsburg, Virginia, și-a început cariera muzicală pentru prima dată în 1974, într-o trupă formată de fratele său mai mare, Bobby (pe atunci student la Universitatea din Virginia), numită Bobby Hi-Test And The Octane Kids, cântând cover-uri ale trupelor The Band, Grateful Dead și Allman Brothers, pe la petrecerile studențești. A studiat muzica la Universitatea din Richmond, la Berklee School of Music din Boston și la Universitatea din Miami, pe care a absolvit-o în 1977. După facultate, s-a întors la Williamsburg pentru o scurtă perioadă și a cântat la pian prim mici cluburi și baruri înainte de a se întâlni în 1980, cu fratele său mai mic, John, în Los Angeles.
Și au venit anii 80, a cântat și în trupa de acompaniament a cunoscutei Sheena Easton, dar s-a apucat să scrie pentru el: ”Într-un mic oraș industrial, departe de lumina reflectoarelor și a marilor metropole, trăia un muncitor… Zi de zi, el își câștiga traiul muncind în docuri, iar nopțile petrecea singur, visând la iubita sa aflată departe.” Versuri simple, despre care Bruce spunea acum 12 ani, într-un interviu, că nu va mai cânta piesa în concerte, pentru că are senzația că nu-l mai reprezintă.
Inițial melodia a avut un succes modest, dar după ce piesa „The Way It Is” a ajuns pe locul 1 în topurile muzicale, popularitatea lui Hornsby a crescut rapid. Astfel, melodia „Every Little Kiss” a fost relansată și a prins aripi, ocupând meritatul loc 14 în topurile din SUA.
Pentru Bruce Hornsby, muzica a fost întotdeauna mai mult decât o carieră – a fost o formă de expresie autentică a sufletului său.
Film în Sat, eveniment unic și autentic care aduce locuitorii din mediul rural mai aproape de cultura și arta contemporană, revine cu cea de-a doua ediție la Peștișani (Gorj), în locul natal al lui Brâncuși, între 1 – 6 august. Filme românești și moldovenești, spectacole de teatru, concerte live și ateliere de creație se regăsesc în programul festivalului inițiat de actorul Cuzin Toma, care și-a propus să contribuie la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă.
Vasco Rossi este, fără îndoială, un muzician de neoprit. Și asta pentru că după doi ani de amânări și concerte anulate din cauză de Covid, marele eveniment de la Circul Maxim a devenit realitate în 2022.
Pe 11 și 12 iunie, Komandante a fost la Roma și ambele concerte (ca majoritatea celorlalte din Italia) au fost sold out.
Turul lui Vasco Rossi, care a pornit din Trento, a traversat Italia de la munți la mare. Milano, Imola, Florența, Napoli și, după două opriri la Roma, a continuat la Messina, Bari, Ancona, Torino. O călătorie de 80 de zile pe care Vasco și trupa de acompaniament au dus-o cu succes la bun sfârșit. Este incredibil cum un om trecut de 70 de ani are atâta vitalitate de la început și până la sfârșitul celor 28 de melodii din setlist.
Vasco a ales, în deschidere, XI Commandamento (piesa extrasă de pe cel mai nou album de studio „Siamo qui”), iar apoi a continuat cu piese noi și vechi, fără a uita de marile succese, acele piese care au făcut istoria muzicii ”vasciene”, precum „Siamo alone, Rewind, Sally, Vita solo noi, Vita spericolata, Albachiara și multe altele. Vezi setlist https://www.setlist.fm/setlist/vasco-rossi/2022/circo-massimo-rome-italy-33b428d9.html
Circus Maximus a fost prima și cea mai mare arenă din Roma Antică, unde cetățenii puteau admira curse cu care, lupte între gladiatori, procesiuni și alte evenimente importante. Structura a fost ridicată în valea dintre Dealul Palatin și Colina Aventina și funcționează de aproape o mie de ani, putând găzdui un public de până la un sfert de milion de oameni. La Vasco au fost doar 140 de mii!!!
Cele două zile de la Circul Maxim al lui Vasco Rossi nu au fost doar două zile de concerte, ci o petrecere pentru toți fanii. Vascoa anunțase „Vado al Massimo” pentru prima dată în 2019, înainte ca pandemia să preia controlul, blocând toate evenimentele (inclusiv cele muzicale). Vara lui 2022 a fost, așadar, cea a răscumpărării, cea în care Roma l-a întâmpinat pe Komandant într-unul dintre cele mai emblematice locuri din oraș, unde numai cei mai mari au avut privilegiul de a cânta: În epoca pre-Covid, cei mai grei artiști au pășit pe gazonul arenei arheologice antice: de la Genesis la Rolling Stones, de la Roger Waters la David Gilmour și Bruce Springsteen.Iar cele două zile au fost sold out și s-au vândut peste 140.000 de bilete.
Dar trebuie amintit Modena Park 2017 : un concert susținut de Vasco Rossi pe 1 iulie 2017 la Modena, Italia, pentru a sărbători cei 40 de ani de activitate muzicală. A avut loc în parcul Enzo Ferrari, iar evenimentul a doborât recordul mondial pentru cel mai de succes concert cu bilete, cu un total de 225.173 de bilete vândute (inclusiv 5.000 de bilete gratuite). WOW! Peste 220.000 de participanți plătitori pentru o singură întâlnire, mai mult decât au avut cei de la A-ha, deținătorii recordului anterior cu prestația lor din 1991, la care au asistat 198.000 de fani la Maracanà, în Rio de Janeiro, mai mult decât spectacolele Tinei Turner în 1988 la care au venit 188.000 de plătitori sau Paul McCartney în anii 90 (185.000 de persoane).
Festivalul de muzică de la Modena, Italia, este competiția muzicală care a dat muzicii italiene acest nume de referință: Vasco Rossi.
Revenind la concertul Circus Maximus, după 21 de melodii am avut senzația că se termină cu „Noi suntem aici”- “Siamo qui”! Dar nu! La bis Il Blasco mai cântă încă 6 melodii: este uimitor să vezi cum acest artist este de la cap la coadă în aceeași stare: de bucurie de a cânta!
În trupa de acompaniament l-am remarcat pe chitaristul Stef Burns, cel care a cântat și cu trupe pop, precum Sheila E., Berlin și Huey Lewis & The News, dar și cu trupe rock, de ex Y&T, cu care a înregistrat patru albume sau alături de Alice Cooper, pe albumele Hey Stoopid și The Last Temptation. Stef cântă de ceva ani cu Vasco și are, de asemenea, propria sa trupă, Stef Burns League. Alături de el sunt și alți talentați muzicieni care intră în starea pe care Vasco o creează: Vince Pastano (chitară și director muzical), Andrea Torresani și Claudio Golinelli (bas), ultimul fiind invitat, din cauza problemelor de sănătate apărute în ultimii ani, pianiștii Alberto Rocchetti, Frank Nemola și talentata Beatrice Antolini (cu care cântă din 2018- percuție, clape, chitară și voce) și bateristul Matt Laug. O trupă formată din opt membri, la care se adaugă cei trei suflători: Andrea Ferrario la saxofon, Tiziano Bianchi la trompetă și Roberto Solimando la trombon.
«Cântecele nu pot fi explicate, le scriu din distracție, uneori le fac pentru mine, este rezultatul unei autoanalize” – a dezvăluit Vasco – ”Totul începe cu prima propoziție, care deschide ușa potrivită pentru a intra în poveste: nu le fac doar să-mi placă mie, dar vreau să provoc… și să comunic”.
La o simplă căutare în dreptul lui Vasco scrie: motociclist, scenarist, disck jockey și interpret. Dar cred că numele Rossi este destinat doar celor geniali: ca și în cazul lui Valentino Rossi, Bruno Rossi, Tino Rossi sau Paolo Rossi 😊. Am văzut ca și la concertele mai vechi mai multe generații de fani, toti cântă textele, care, dacă știți puțină italiană, conțin mesaje directe, care merg direct la inimă sau mesaje anti război cum a fost în cazul acestui eveniment! Dar deși aparent versurile par ușoare la finalul veți realiza că sunt complicate și filozofice, dar într-o manieră populară, care se adresează tuturor. Il Blasco își cântă propriul adevăr care se regăsește câte puțin în fiecare spectator! De aceea e iubit, bărbații cântă și plâng la unele versuri, iar femeile își aruncă dezinvolt sutienele.
Concertul său de la Roma, Circo Massimo din 2022, a fost cu siguranță unul dintre acele evenimente muzicale care vor rămâne în istoria orașului și în inimile tuturor celor prezenți.
Seara s-a încheiat cu jocuri de artificii și un sentiment de bucurie și împlinire pentru toți cei prezenți, iar amintirea concertului lui Vasco Rossi la Circo Massimo din Roma va continua să trăiască în inimile fanilor săi mult timp de acum încolo.
Așa cum încheie după fiecare spectacol: ”Ne vom revedea în curând! Ciao!” sper și eu să îl văd într-o bună zi.
Într-o lume în care Christopher Nolan a uimit audiențele cu filmele sale pline de acțiune, suspans și inovație cinematografică, „Oppenheimer” aduce o schimbare fără precedent. În acest lungmetraj epic, regizorul britanic se aventurează într-un studiu de personaj profund, preluând viața controversatului J. Robert Oppenheimer. Iar rezultatul este impresionant!
Primul festival dedicat tinerilor creatori de teatru și de film debutează sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:00, la Pelican Garden, cu un concert susținut de Taraful Șaraimanii din Clejani. Participarea este gratuită.
Noul film regizat de Tudor Giurgiu, Libertate, a fost selectat în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo (11 – 18 august 2023), unde va intră în cursa pentru marele trofeu, numit The Heart of Sarajevo. Inspirat din fapte reale, Libertate spune o poveste mai puțin cunoscută întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989.
Câștigătorul Palme d’Or la Cannes, L’Anatomie d’une Chute, regizat de către Justine Triet, va putea fi urmărit în premieră, în cadrul festivaluluiLes Films de Cannes à Bucarest, ediția a XIV-a. Anul acesta festivalul va avea loc între 20 și 29 octombrie în București, dar și în alte orașe din țară.
București, Brașov, Târgu Mureș, Timișoara și Galați – primele orașe cu evenimente de networking anunțate
Anul acesta NO.MAD, comunitatea de freelanceri fondată în București, și-a propus să aducă freelancerii și antreprenorii la nivel local împreună. După pandemia din 2020, numărul freelancerilor a crescut exponențial și pe lângă asta, datorită digitalizării, s-a produs o migrare masivă din marile orașe către orașele de provincie.
Pe 19 iulie, de la ora 18:30, la Cinema Victoria din Timișoara (Strada Ciprian Porumbescu nr. 2)va avea loc premiera de gală a documentarului de călătorie My journey to Romania – Letter from Timișoara, în regia lui Florin Iepan.Filmul arată Timișoara, oamenii și poveștile sale, așa cum le-a văzut norvegianul Christoffer Balthazar, într-un demers de promovare a multiculturalismului prin artă și tradiții și un exercițiu de înțelegere și de cunoaștere a celorlalți inițiat de Asociația Culturală Metropolis, în parteneriat cu ONG-ul norvegian Romers Rettigheter. Proiecția va fi urmată de un Q&A cu echipa iar intrarea pentru public este liberă.
Warner TV a programat pentru serile de miercuri din luna august producții clasice moderne care se înscriu genurilor dramă, comedie biografică și thriller SF, multipremiate, aclamate de critici și de public.