terminator-dark-fate-832464l

Cu acest Dark Fate, James Cameron în calitate de producător continuă o franciză care lua cu asalt lumea în 1984 cu The Terminator şi reconfigura cinematografia din perspectiva CGI cu urmarea Jugement Day, şapte ani mai târziu.

Filmul reînnoadă acţiunea sărind peste producţiile pe care nu le-a regizat Cameron şi ne serveşte o continuare în care John Carter este ucis, iar Sarah, mama lui se transformă în…exterminatoare de terminatori. Cu un pic de de-aging (căci e la modă acum!) şi cu câteva cadre în care ni se decodează frustrarea mamei lui John- filmul relansează acţiunea, mobilul fiind anihilarea-protejarea Daniellei – personajul care în viitor va conduce mişcarea de rezistenţă a omenirii inpotriva Legiunii- o instanţă artificială ce pusese stăpânire pe Pământ.

4

Înţesat de scene action, urmăriri, bătăi şi încleştări armate, filmul reiterează toate trade mark-urile care l-au făcut cea mai bine vândută peliculă ever în 1991 şi îl onorează pe Tim Miller, devenit trendsetter cu Deadpool care în 2016 lua cu asalt cinematografia, repurtând cu anti-eroul lui şi mai ales cu dialogul acid şi spumos un succes de anvergură. Acum Tim este şi co-scenarist, partajând cu James Cameron însuşi (şi încă vreao alţi 7), scriptul Terminatorului: Destin întunecat.

2.jpg

De data asta efectele CGI- deşi sunt de foarte bună calitate (şi pt că Miller a lucrat mult în domeniu)  nu inovează, dar nici nu sunt redundante; ele ne amintesc pur şi simplu ce ne uimea pe când robotul ultraperformant era Robert Patrick, ceea ce e frumos pt fani şi cunoscători – şi de impact pt novici.

Terminator: Dark Fate urmează în fapt structura filmului primordial, elementul messianic nemaifiind John Carter ci Dani Ramos, tânăra hispanică, conducătoarea şi apărătoarea omenirii –  pe care din viitor vine să o protejeze Grace, o făptură umană upgradată care este capabilă de sacrificiu suprem.

1

Linda Hamilton- de care aproape ni se făcuse dor- revine într-un rol în care a punctat perfect, iar Arnold Schwarzenegger este uimitor la cei 72 de ani, întruchiparea perfectă a Terminatorului- care va rămâne rolul lui de căpătâi. Reactivând vechea garnitură, Cameron şi Miller  împaca şi capra şi varza- căci fanii vor exulta revăzându-i în rolurile de atunci, în timp ce publicul aflat la prima întâlnire cu franciza îi va cunoaşte şi –poate – îi va îndrăgi pentru partiturile de acum.

terminator-dark-fate-936235l

Filmul o propulsează pe canadianca Mackenzie Davis pe care a mai folosit-o în roluri mici Ridley Scott în The Martian şi Denis Villeneuve în Blade Runner 2049, şi pe Natalia Reyes –  pe care am văzut-o în rolul principal feminin din excepţionalul Pajaros de Verano (Păsări Călătoare),  drama tulburătoare şi crudă semnată de Cristina Gallego şi Cirro Guerra-  în rolul Terminatorului evoluând Gabriel Luna pe care l-am întâlnit în seria True Detective, şi a fost Quesada din Freeheld în care a jucat alături de  Steve Carell, Julianne Moore şi Ellen Page. Şi poate îl vom privi cu şi mai multă simpatie pe acest texan, ştiind că este căsătorit cu actriţă de origine română, Smaranda Ciceu (Luna), pe care au distribuit-o Cătălin Mitulescu în „Trafic” şi Nae Caranfil în „Closer to The Moon”.

Aşadar vă recomand o întâlnire cu acest nou Terminator căruia pare să nu i se prefigureze chiar o ”soartă întunecată”, de vreme ce a fost destul de bine primit de critică și este catalogat o urmare demnă de Terminator 2- Jugement Day.

Pelicula distribuită de Odeon Film intră în cinematografele din România pe 1 noiembrie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s