Am apus de multe ori că îmi place în mod special cinematografia rusă, că vibrez la emoţiile şi înţelesurile ei într-un mod aparte, aşa că filmul lui Ivan Tverdovskiy m-a incitat cu problematica lui acută. Căci nu e om care să nu se fi simţit la un moment dat exclus, hărţuit, ridiculizat de semeni pentru ceva anume, sau doar pt că nu se apără şi îngăduie să fie tratat aşa.
Nu toate poveştile au un final fericit, dar ascultându-le atent, până la urmă descoperi că aparenţa nu are legătură cu esenţa şi ceea ce părea a fi un lucru rău, este –in mod paradoxal- o alegere potrivită. Aşa că “morala” acestei poveşti tulburătoare este explicită, iar catalanul J.A. Bayona ne conduce către descoperirea ei pas cu pas, ca într-un policier, adăugând filmului încă şi încă un strat de înţelesuri.
Radiotopic 