Potrivit scriitorului și regizorului Luc Besson, action thrillerul DogMan este „esența” carierei sale de 40 de ani- un parcurs al unui mare cineast aş adăuga.
Cu Caleb Landry Jones (daaaa, cel din Get Out), DogMan este povestea de viaţa a unui tânăr a cărui existență nu a fost deloc ușoară , care se transforma până la urmă într-un soi de justițiar.
Cu o familie disfuncţională cu un tată psihopat şi abuziv, un frate crud şi prost şi o mamă care pleacă în lume în căutarea unei sorţi mai bune, Doug îşi găseşte liniştea alături de o altă familie….cea canina, care îl adopta, îl iubeşte şi îl urmează.
DogMan al lui Luc Besson este inteligent, bine scris și captivant, cu multe puncte forte și cu trimiteri religioase profunde. Caleb Landry Jones, care îl interpretează pe eroul plin de speranță, este genial şi poate vă întrebaţi care a fost parcursul acestui actor ce străluceşte stelar în DogMan.
Caleb nu este la prima apariție androgină în filme și nici în prima peliculă cu buget mare! Actorul în vârstă de 34 de ani a început de la o vârstă fragedă să apară în producții locale, făcându-și debutul în filmul câștigător de Oscar al fraților Coen, „No Country for Old Men” (2007), înainte de a avea scurte apariții în „Superbad” (2007) și „ Longshots” (2008). La scurt timp, Jones decide să se mute la Los Angeles și să continue actoria în cel mai serios mod cu putință. După ce a avut apariții în „Breaking Bad” și „Victorious”, Jones a fost ales în cel mai important rol al său de până atunci, jucându-l pe Sean „Banshee” Cassidy în „X-Men- First Class” (2011).
Actorul a continuat să joace într-o gamă diversă de filme, inclusiv drama romantică a lui Neil Jordan „Byzantium” (2012), drama mafiotă a lui Philip Seymour Hoffman „God’s Pocket” (2014) și saga despre dependența de heroină „Heaven Knows What” ( 2014). Cu toate acestea, cel mai bun an profesional al lui Jones s-a dovedit de departe 2017, când a apărut într-o serie de proiecte de mare succes, inclusiv thrillerul satiric al lui Jordan Peele „Get Ouţ” , drama umanistă regizata de Sean Baker „The Florida Project” , saga cu Tom Cruise despre traficul de droguri „American Made” , sub bagheta lui Doug Liman și drama lui Martin Mcdonough „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” , plus patru episoade despre David Lynch și reboot-ul foarte apreciat al lui Mark Frost „Twin Peaks: The Return” de pe Showtime. Iar nouă, interpretarea personajului din DogMan ne-a adus aminte de Philip Seymour Hoffman, prin felul în care frazează, calmul aparent, zâmbetul malefic și accesele de furie.
Numele personajului este Doug – la o literă distanță față de ortografia cuvântului DOG, ca să nu mai amintesc și de faptul că GOD ce apare scris pe un poster (În the Name of God!) este văzut invers din interiorul cuștii în care era captiv copilul, alături de o mulțime de câini de toate rasele.
Deși nu este un film despre câini, mereu se face trimiterea la faptul că aceste animale nu se agresează chiar dacă sunt rase diferite, în schimb oamenii întră în conflict din diverse motive egoiste.
Pe scurt, viața lui Doug trece prin trei etape: o suferință fizică extremă, fiind închis într-o cușcă ; conștientizarea de sine prin artă și la final, sacrificiul în numele iubirii și al faptelor bune.
Filmul face în mod frecvent trimiteri la piesele lui Shakespeare, nu doar pentru un touch de romantism, dar și pentru schimbările de gen și deghizare, concepte prezente frecvent în teatru în urmă cu sute de ani. În prezent, deghizarea a devenit o alegere liberă, un simbol al „curajului în exprimarea de sine”.
Prin alegerile personajului principal, Doug, „Dogman” pledează pentru o atitudine curajoasă şi pentru puterea credinței care vine în cele din urmă din inimă, iar alegerea de a ne simţi liberi, este un mesaj puternic.
Și în filmele anterioare ale lui Besson, tema mântuirii ocupă adesea o poziție centrală. Fie că este vorba de Jack din „The Big Blue”, Leon din „Leon” sau de personaje din „The Fifth Element”, ele împărtășesc trăsături similare. Dragostea și tandrețea lor rămân ascunse şi nu se dezvăluie cu uşurinţă. Personajele se izolează de mulțime și nu sunt sincronizate cu normele sociale. Concluzia poveștilor lor implică adesea natura umană care îi ghidează către mântuire, după ce au trebuit să răzbată din mijlocul greutăților și întunericului.
Mulți ar putea considera povestea lui Luc Besson din „DogMan” o simplă ficțiune. Cu toate acestea, acest film poate fi privit drept o fabulă profundă, care dezvăluie cruzimea și complexitatea umană într-o lume plină totuşi de speranță și curaj.
Nu trebuie să iubești întreaga lume, căci există părți care nu merită iubite.Dar este suficient să iubești ceea ce îți dorești să iubești.
Spoiler alert!!! Finalul filmului este unul neașteptat: umbra lui Doug și umbra unei cruci se contopesc în timp ce personajul se prăbușește, moment în care pare şi el o jertfă.
Citatele de la începutul filmului
”Când un om are necazuri, Dumnezeu îi trimite un câine” sau
„Cu cât cunosc mai mulți oameni, cu atât îmi admir mai mult câinii.”
― Alphonse de Lamartine
Radiotopic 