Regizorul turco-german Fatih Akin a cunoscut faima internațională atunci când al patrulea lungmetraj al său -Head-On- a câștigat Ursul de Aur la Berlinale în 2004. De atunci, a concurat de două ori la Cannes, câștigând premiu pt cel mai bun scenariu pentru The Edge of Heaven, iar Diane Kruger a obținut un premiu pentru cea mai bună actriță pentru rolul din In the Fade. Este renumit pentru analizele profunde, sensibile și emoționante în ceea ce privește experiențele imigranților turci, iar acum Akin a revenit cu un biopic hazliu, care ar putea deveni cel mai mare succes comercial al său de până acum.
Proiectat in premieră la TIFF, Rheingold spune povestea de viață a refugiatului devenit gangster și muzician Giwar „Xatar” Hajabi, pe care îl întâlnim pentru prima dată în deșertul sirian în 2010, unde a fost ținut în captivitate și torturat alături de doi prieteni. Nu aflam imediat de ce acest bărbat vorbitor de limba germană și kurdă este reținut în Siria până când ofițerul care îl anchetează și torturează nu ne oferă un indiciu ascuns într-o întrebare: unde este ascuns aurul? Dar răbdare…caci va trece ceva timp până ajungem la partea cu aurul. În schimb, eroul nostru începe să depene amintiri dintr-o închisoare, unde s-a născut în mijlocul unui conflict armat dintre Iran și Irak. Tatăl lui Xatar, un renumit compozitor kurd, a reușit în cele din urmă să tragă sforile și să-și scoată familia din zona de război și să emigreze în Europa, unde s-au stabilit inițial în Franța, mai apoi în orașul Bonn, în Germania.
Din copilărie, Xatar (bătăuș în slang) învață să se descurce, să găsească resurse încă de la o vârstă fragedă. Posedă un simț ascuțit al afacerilor pe care l-a dezvoltat în adolescență, și asta îl ajută să-și susțină mama și sora, după ce tatăl îi abandonează. De-a lungul scurtei cariere de mafiot, el întâlnește personaje dubioase și pune la cale un furt de aur în cel mai absurd mod. Dar asta îl pune pe lista celor mai căutați hoți de pe glob! De aici și până să devină o senzație hip-hop din interiorul zidurilor închisorii nu trece foarte mult timp (doar nouă ni s-a părut că a trecut greu timpul, pentru că era un frig în Piața Unirii de dârdâiam pe scaunele de plastic).
Întorsăturile de situație, mai ciudate decât ficțiunea, bazate pe autobiografia lui Hajabi, sunt cel mai mare și de necontestat atuu al filmului. Deși detaliile despre modul în care au avut loc anumite evenimente au fost probabil modificate în scopuri artistice, anumite scene sunt atât de sălbatice, încât ai crede că trebuie să fie adevărate. În special, circumstanțele din jurul furtului – cum a apărut, cum a decurs – sunt cu adevărat bizare și au fost întâmpinate cu râsete și aplauze în Piața Unirii. Akin, care a scris și scenariul, acționează inteligent pentru a prinde întregul periplu al călătoriei lui Xatar. Cuprinzând decenii și continente, amploarea experiențelor sale ridică povestea la nivel de legendă (ca și filmul despre de Whisky Man, Ambrus Attila, românul originar din Fitod – Harghita, cel care a jefuit aproape 30 de bănci din Ungaria) care se potrivește cu titlul filmului, explicat de tatăl lui Hajabi ca fiind legat de opera Das Rheingold („Aurul Rinului”) a lui Wagner, în care sirenele păzesc aurul scufundat.
Povestea este spusă cu mult simț de răspundere și așa cum am mai spus, cu incetinitorul ( ar pt noi cele 140 de minute în frig au părut 200!). Arma secretă a peliculei este utilizarea excelentă a muzicii de către Akin, care contribuie esențial la succesul producției. Începând cu anii ’90, când Xatar, cel care are o pregătire clasică, ia contact pentru prima dată cu muzica de stradă, la o adevărată coloană sonoră hip-hop ce aduce un suflu necesar pentru a completa ceea ce se întâmplă pe ecran. Iar la final, când protagonistul înregistrează un album întreg în timp ce își ispășește pedeapsa în închisoare (iar sunt scene amuzante din timpul înregistrărilor cu pătura în cap), Akin livrează aceste scene încărcate ritmic pentru a descrie un personaj mult mai înțelept decât vârsta pe care o are.
Jucândul pe adultul Xatar, Emilio Sakraya face dovada unui actor cu experiență, care oscilează între erou și antierou într-o manieră neforțată.
“Rheingold” s-ar putea să fie revenirea în mare formă pentru un regizor câștigător la Cannes și Berlin- pe care unii critici au anticipat-o. Mai ales acum când toate urechile sunt ciulite către proiectul de serial, anuntat in septembrie anul trecut, despre legenda filmului german, Marlene Dietrich, care îi va reuni pe Akin cu Diane Kruger.
Cu un scenariu captivant, interpretări remarcabile și o coloană sonoră impresionantă, Rheingold este o călătorie cinematică palpitantă și emoționantă. Akin reușește să creeze o atmosferă tensionată și să transmită puterea și complexitatea personajului principal, iar filmul te va captiva de la început până la sfârșit, lăsându-te cu o perspectivă profundă asupra vieții și a căutării personale de sine.
Radiotopic 