Nu poate nimeni să nege că un scenariu care porneşte de la un fapt real, cu personaje reale- poate fi mai convingător, chiar dacă istoria este într-atât de spectaculoasă, încât pare neverosimilă. Dar nu e, şi de fiecare dată mai ne spunem iar că viaţa bate filmul- şi îi alimentează pe scenarişti cu idei şi subiecte.
Goana după aur este creaţia regizorului Stephen Gaghan, americanul care a scris/ regizat Syriana, Abandon, Havoc şi Traffic, toate fără excepţie intense şi interesante, ultimul chiar deţinător al Oscarului şi Golden Globe-ului pt scenariul scris…aţi ghicit, de Stephen Gaghan, dar regizat de Soderberg! Aşa că nu are importanţă că nu face sau scrie filme pe bandă rulantă, ci că atunci când se pune pe treabă – e un câştigător.
În Gold, are inspiraţia să îi distribuie pe Matthew McConaughey , pe Edgar Ramirez şi pe Bryce Dallas Howard în rolurile principale. Matthew se găseşte în plină maturizare artistică, după ce a renunţat la rolurile minore de băiat frumos prin comedii sau SF-uri, şi s-a apucat de chestii serioase- de pe la Dallas Buyers Club ( în care e excepţional!!), The Wolf of Wall Street, True Detectives sau Interstellar – adjudecarea Oscarului pt cel mai bun actor în rol principal pentru filmul din 2014 al lui Jean-Marc Vallée – marcând schimbarea majoră a traiectoriei lui profesionale, şi poziţionându-l în eşalonul actorilor tineri cu potenţial major.
Aici este un tip instinctual şi primitiv, cu o imagine din care nu lipsesc paharul cu băutură şi ţigarea (+chilotii tetra “vintage” în care tot apare!), înzestrat însă cu intuiţie, cu o determinare şi o voracitate ce ne amintesc de personajul Ron Woodroof, cu un soi de fanatism în dorinţa lui de succes, care îl conduce şi subjugă ca o transă a descoperirii. Căci –v-aţi dat seama- filmul este despre căutătorii de aur ce îşi încearcă norocul în exotica Indonezie.
Partenerul lui este Mike Acosta, căruia îi dă viaţă Edgar Ramirez, într-un mod antitetic, căci pe cât de expansiv, guraliv şi previzibil este Kenny Wells, pe atât de taciturn, introvertit şi dur ni se arată geologul devenit partener în goana după mina auriferă atât de râvnită. Iar atunci când norocul pare să le surâdă, primul e frenetic şi nechibzuit cu aroganţa învingătorului ce nu mai are loc în sine din cauza ego-ului expandat, iar celălat îşi păstrează mina impenetrabilă – care nu ne mai uimeşte atunci când acţiunea o ia la vale.
Căci cei doi pierd şi recâştigă preţioasa mină într-o încrengătură de maşinaţii juridice şi politice, în care unicul scop al tuturor este de a pune mâna pe bani! Cum se dezvoltă de aici scenariul… pot să vă spun: parţial imprevizibil, cu implicarea FBI şi trafic de influenţă la nivel înalt.
Cert e că a nu ştiu câta oară avem în prim plan imaginea unui personaj iremediabil încrezător, dar care nu învaţă nimic din experienţele parcurse, tiparul repetitiv al vanităţii îmbogaţitului, destructurându-i existenţa. Finalul însă punctează decisiv cu ideea că iubirea şi prietenia sunt încă ceva pentru care merită să traieşti şi să lupţi!
Interesant felul în care Gaghan amestecă planurile temporale, făcând travelling prin ele, şi ne oferă o peliculă dinamică, în care aventura, suspansul, drama şi iubirea îşi adjudecă succesiv “rolurile principale” în acest scenariu capabil să ne facă să nu simtim când au trecut cele 121 de minute de proiecţie. Aşa că vă invit pe toţi la cinema, dacă vă place genul. Dacă nu, aveţi de unde alege, este câte ceva în cinematografe pentru toate gusturile! Enjoy!
Regia: Stephen Gaghan
Scenariul: Patrick Massett, John Zinman
Distributia: Matthew McConaughey, Edgar Ramirez, Bryce Dallas Howard, Craig T. Nelson, Michael Landes, Stacy Keach, Toby Kebbell, Rachael Taylor
Distribuitor: Freeman Entertainment